4 din 4!!! Specialitatea casei!
O nouă seară de vis în Polivalenta din Focşani încheiată aşa cum toată lumea îşi dorea: cu victoria băieţilor noştri! Aceștia au înregistrat astfel a patra victorie consecutivă din acest play-out. Se pare că victoriile în faţa Minaurului din Baia Mare, campioana în exerciţiu din Liga Naţională, au devenit "specialitatea casei". După ce în campionat i-am învins la 5 goluri diferenţă, vineri seara băimărenii au plecat învinşi din nou de la Focşani, scor 39-35 (16-14). În faţa unui public ce a umplut din nou până la refuz Polivalenta, C.S.M. 2007 Focşani s-a aflat la conducerea jocului aproape tot timpul, singurele momente în care învingătoarea a fost pusă sub semnul întrebării fiind în minutul 17 din a doua repriză, când după două neînţelegeri în atac ale băieţilor noştri, Minaur a egalat la 26. Ajutaţi din tribune de suporteri, dar şi de time-out-ul cerut de profesorul Viorel Ciubotaru, ai noştri au trecut repede peste acest moment preluând din nou conducerea pe tabela de marcaj, meciul fiind câştigat în cele din urmă la o diferenţă de 4 goluri. Bucuria de final a fost împărtăşită ca de fiecare dată împreună de către jucători, staff-ul echipei şi suporteri. Partida a fost marcată de un moment emoţionant, în tribune fiind prezent şi un suporter octogenar, în baston. Jucătorii au apreciat dorinţa acestuia de a fi prezent la toate meciurile de acasă, precum şi efortul depus, şi l-au aplaudat, ajutându-l să coboare scările din sală. Băieţii noştri se vor deplasa miercuri, 11 mai, la Vaslui, iar sâmbăta viitoare vor întâlni acasă echipa din Ploieşti. (Cătălin VLĂDESCU)
În tribune a fost prezent şi un suporter octogenar, în baston, care a fost ajutat de jucători la ieşire