Sport

Se încheie play-off-ul

Ziarul de Vrancea
5 mai 2016 457 vizualizări
Ultima etapă a grupei fruntaşe a Ligii I nu poate schimba verdictele campionatului * în play-out se luptă pentru un loc european şi pentru evitarea retrogradării

Titlul de campioană a Romaniei s-a stabilit matematic etapa trecută, titlu care a luat drumul Giurgiului, caştigat pe merit de Astra, în frunte cu antrenorul Marius Şumudică. Tot de săptămana trecută, a devenit clar că marea învinsă a sezonului, FC Steaua Bucureşti, nu mai poate scăpa locul secund. Dacă la fotbal s-ar da medalii, s-ar spune că  singura necunoscută a rămas bronzul, care se “dispută” între Pandurii şi Dinamo, cu un avantaj de un punct pentru gorjenii. Echipa lui Edward Iordănescu are nevoie de o victorie împotriva unei “Astre” care o ţine de săptămana trecută numai în chindii şi care, de altfel, şi-a pus deja internaţionalii la dispoziţia selecţionerului Iordănescu senior. Dincolo, Dinamo joacă contra Viitorului, o echipă care a umilit în dese randuri formaţia “cainilor roşii” şi, dacă ne gandim şi la faptul că s-a cam adeverit zvonul plecării antrenorului Mircea Rednic, dar şi la ambiţiia copiilor lui Hagi, nu va fi chiar un meci uşor în Şoseaua Ştefan cel Mare. Mai trebuie de precizat că Dinamo are faţă de Pandurii avantajul punctajului impar la finele sezonului regulat, în caz de egalitate. Cea de-a treia partidă,. ASA Targu Mureş - Steaua se joacă doar pentru orgolii şi, poate, pentru unele răzbunări.
Treabă relativ mai grea este în play-out unde mai sunt de jucat cinci etape, şi există luptă atat pentru locul VII, devenit european din cauza insolvenţelor, dar şi pentru evitarea retrogradării, mai mult pentru acel loc XII, care conduce la un baraj, fiindcă Petrolul are şanse nule de a se salva, iar Timişoara are o situaţie extrem de complicată. La o primă vedere, echipele ilfovene din Voluntari şi Chiajna se bat pentru evitarea locului XII, care duce la un baraj, dar în cinci etape se pot întampla multe. În aceste condiţii, toate meciurile din etapa a X-a sunt importante, poate mai puţin Petrolul – CFR Cluj.
Programul etapei a X-a
Play-off (6-8 mai): Dinamo Bucureşti – FC Viitorul (vineri, ora 20:30), Pandurii Targu Jiu – Astra Giurgiu (sambătă, 21:00), ASA Targu Mureş - Steaua (duminică, 21:00).
Play-out (6-9 mai): Petrolul – CFR Cluj (vineri, 18:00); Concordia Chiajna – FC Botoşani (sambătă, 18:00), FC Voluntari – CSMS Iaşi (duminică, 14:00); Poli Timişoara – CSU Craiova  (luni, 20:30).

Clasament play-off
1.Astra    9    7    1    1     20-7    48
2. Steaua    9    5    3    1     14-7    40
3. Pandurii    9    2    6    1     10-7    36
4. Dinamo    9    2    5    2     9-12    35
5. Viitorul    9    1    2    6     11-18    28
6. ASA    9    0    3    6     7-20    22

Clasament play-out
7. Craiova    9    5    1    3     11-7    32
8. CSMS    9    3    4    2     7-5    32
9. CFR    9    4    4    1     18-5    30
10. Botoşani    9    4    2    3     17-15    27
11. Chiajna    9    4    3    2     11-8    24
12. Voluntari    9    3    1    5     9-15    22
13. Timiş    9    1    3    5     7-19    19
14. Petrolul    9    2    2    5     5-11    12



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.