Sport

Adio “tata Benks”!

Dan Chiriac
11 feb 2016 1959 vizualizări
Povestea unui om care a scris istoria fotbalului vrâncean în ultimii 40 de ani


Lumea fotbalului este în doliu după dispariţia lui Stan Gheorghiu, omul care şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii fotbalului. Fie că a fost jucător, antrenor, preşedinte, membru de onoare la Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Vrancea sau conducător de club, Stan Gheorghiu a reuşit să-şi facă treaba cu succes. A iubit fotbalul până în ultima clipă de viaţă. A fost la AJF luni, cu doar 36 de ore înainte să treacă în lumea celor drepţi. Acum după moartea lui Benks, suflarea fotbalistică s-a unit în jurul soţiei sale, Vali. Toţi încearcă să ajute familia îndoliată, aşa cum Benks a ajutat fotbalul. Puţini ştiu că lumea fotbalului s-a mai mobilizat în urmă cu câteva luni, atunci când s-au strâns banii necesari pentru o operaţie oftalmologică. Benks le-a mulţumit tuturor pentru că după mai mult timp vedea din nou bine. Din păcate, acesta nu s-a bucurat prea mult de viaţă iar miercuri şi-a dat ultima suflare. “Este o mare pierdere pentru noi. Suntem alături de familia îndoliată”, ne-a spus Dan Dumitru, preşedintele AJF Vrancea. Marius Martiş, fost arbitru de liga întâi, a lăsat de asemenea un mesaj emoţionant. “M-a ajutat enorm în activitatea fotbalistică, ca arbitru el m-a promovat, l-am iubit enorm! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”. Un fost coleg de generaţie, Mihai Oprişan, a spus că a pierdut încă un om dedicat fotbalului. "Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.“O veste venită parcă de nicăieri, nu-mi vine să cred că MEŞTERUL nu mai este printre noi!”, spune arbitrul divizionar Ionuţ Paraschiv. Stan Gheorghiu, care s-a stins la 67 ani, avea mai multe porecle, cea mai cunoscută fiind Benks. Dar tot lui i se mai spunea "Meşterul". Benks a murit în urma unui infarct, dar problemele medicale au apărut după tragedia din 2008, când fiul său, Cristi, a murit, la doar 30 de ani. Suferinţa, în special cea interioară, l-a măcinat uşor, uşor, până miercuri…A jucat în liga întâiStan Gheorghiu este unul dintre cei mai cunoscuţi portari pe care i-a avut Vrancea. Alături de Aristide Ghiţă, Ion Paraschiv sau Marius Bratu, "Benks" a ridicat la nivel înalt şcoala de portari din judeţ. Chiar dacă nu s-a născut în Vrancea, acesta a stat în Focşani timp de 40 de ani, după ce s-a căsătorit cu o domnişoară din Jariştea, Valerica Sima. După ce a jucat în primele trei ligi din România, Gheorghiu a devenit antrenor şi a condus de pe banca tehnică aproape toate echipele din judeţ care au evoluat în Divizia B sau C. Apoi, acesta a devenit conducător de club şi ulterior preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, unde s-a aflat timp de 19 ani. Primii paşi spre fotbal i-a făcut în cartierul gălăţean "Ouatu", acolo unde juca fotbal alături de prietenii săi. "Mai întâi am fost jucător de câmp, dar apoi, când a lipsit portarul, un coleg mai mare m-a pus în poartă. Apoi, acesta m-a luat la un joc de verificare, la juniorii de la Gloria Galaţi. Neavând portar, tot eu am stat între buturi, iar cei de acolo m-au legitimat. De atunci, în poartă am rămas toată cariera de fotbalist", povestea Stan Gheorghiu într-un reportaj al ZdV din 2010.

Cum s-a născut "Benks"

Prima legitimare a lui Gheorghiu fost în anul 1966 la Gloria Galaţi. Patru ani, Gheorghiu a aparat poarta gălăţenilor, înainte ca în 1970 să meargă în Armată. Acolo a jucat în Divizia C la Şoimii Bobocu. După revenirea de la oaste, "Benks" a trecut la Politehnica Galaţi, pentru ca după doi ani să se transfere la FCM Galaţi, care tocmai promovase în Divizia A. "Doi ani de zile am jucat în prima ligă, la FCM Galaţi. Atunci jucam cu marele şi regretatul fost fotbalist Dan Coe, dar şi cu Stoicescu sau Lupulescu. Aceştia mi-au adus o poză în care prin înfăţişarea mea semănam cu marele portar englez Benks, cel care câştigase titlul mondial cu naţionala Angliei în 1966. Recunosc că porecla mi se trage de acolo, nu de la calităţile mele de portar care ar fi semănat cu cele ale goalkeeperului englez", spunea Gheorghiu  în reportajul amintit.

De la agonie la extaz

Au urmat poate cei mai frumoşi ani din cariera de jucător ai lui "Benks". În 1975, acesta s-a transferat la UTA Arad, echipa de renume în acele vremuri, unde a jucat 18 meciuri. "L-am avut antrenor pe Coco Dumitrescu, cel care a reuşit cea mai mare performanţă din istoria clubului arădean, eliminând anterior venirii mele pe Feyenoord Rotterdam, nimeni alta decât câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni. La Arad au fost două meciuri pe care nu le pot uita. Mai întâi a fost Steaua - UTA 8 - 0, cea mai grea înfrângere din cariera mea. La militari jucau atunci Iordănescu, Stoica, cu care am fost coleg la FCM Galaţi, Răducanu, Ion Ion, Hagiu, Troi sau Zamfir. Deşi am luat opt goluri, nimeni nu a putut să-mi reproşeze ceva. Steaua era o echipă mare. La doar trei zile a venit însă şi cea mai frumoasă victorie, UTA - Dinamo 1 - 0. La Dinamo jucau Dinu, Ştefan, Custov, Dumitrache, Dudu Georgescu, Lucescu sau Nuwailler VI", îşi mai aducea aminte Stan "Benks" Gheorghiu.

6 luni transformate în 34 de ani


În 1976, Gheorghiu ajunge la Focşani, pentru şase luni, împrumutat la o echipă din Focşani. După expirarea celor şase luni acesta trebuia să se întoarcă la Galaţi. Dar nu a mai plecat de la Focşani. La Galaţi ajungea doar în vizită la rude sau la meciurile la care era delegat ca observator. "După ce am apărat cinci ani poarta celor de la Unirea Focşani, în 1981 am devenit antrenor şi am condus pe rând echipele Gloria Focşani, Unirea Focşani, FC Panciu, Foresta Gugeşti şi Vrancart Adjud", mai spunea Benks. După un intermezzo de doi ani, ca preşedinte al secţiei de fotbal de la Unirea Focşani, "Benks" a revenit la o echipă pe care a format-o, Foresta Gugeşti, unde a trăit două meciuri memorabile. 

n 1986, Unirea Focşani se lupta pentru promovare cu FC Vaslui. Eu antrenam la Gugeşti. Pentru a promova, Unirea avea nevoie de ajutorul nostru. La Gugeşti, au venit jumătate din suporterii Focşaniului. Am marcat în minutul 1, apoi ne-am apărat eroic tot meciul. Am câştigat acel joc cu 1 - 0 , iar jucătorii au fost "mulţumiţi" la final. Tot la Gugeşti, am reuşit să aducem o echipă de Divizia A. În 1991, în Cupa României, Farul a câştigat la Gugeşti doar după 120 de minute de joc, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a  fost 1 - 1. Am fost prima echipă de comună care a ajuns în 16-zecimile Cupei României", mai spunea Gheorghiu. 

Acesta a jucat şi contra lui Dobrin, tot în Cupa României. "Eram jucător la Unirea Focşani, iar FC Argeş ne-a învins cu 1 - 0. Dobrin mi-a dat golul. Era un jucător fantastic, nu ştiai ce face cu mingea. Şi atunci, s-a făcut că centrează şi a tras direct la poartă", îşi mai amintea Stan Gheorghiu. 

19 ani preşedinte la judeţ 

Din 1991, Stan Gheorghiu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal.  A condus forul fotbalistic până în 2010. Atunci i-a lăsat locul lui Dan Dumitru, dar a devenit membru de onoare al AJF Vrancea. Lucra în continuare la AJF, acolo unde se ocupa de Comisia de Competiţii, dar era şi observator la meciurile din judeţ.  A venit la serviciu până luni, cu doar câteva ore înainte de tragedie. Ultimul cu care a stat de vorbă a fost delegatul echipei Voinţa Slobozia Ciorăşti, Iulian Popa. Cel din urmă tocmai avusese un necaz în familie, după ce mama sa a trecut în nefiinţă. Benks i-a transmis condoleanţe şi discuţia a curs despre cât de grele sunt momentele prin care trece o familie îndoliată. Exact aceste momente prin care trece familia lui Benks, în aceste zile! “E incredibil ce este viaţa! Nu dădea niciun semn, părea un om normal! Dumnezeul să-l ierte!”, a transmis ultimul delegat al unei echipei vrâncene ce a stat de vorbă cu Benks. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Stan Gheorghiu este depus la capela Cimitirului Nordic din Focşani, acolo unde va avea loc şi înmormântarea. Aceasta a fost programată pentru duminică, la ora 12.30, cu o zi mai târziu decât era programată iniţial. Asta pentru că sâmbătă, la Galaţi, familia va participa la înmormântarea fratelui lui Benks, decedat marţi la 83 de ani. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
animalutul20, acum 2990 zile, 13 ore, 40 minute, 5 secunde
chiriacule, esti vai steaua ta............benks e poate o licenta de ziarist de 2 lei ....sau poate e prea mult si atat pt tine........m-as fi asteptat ca macar sa verifici citeste integral
irina , acum 2995 zile, 4 ore, 55 minute, 24 secunde
asa e era dropsat tot timpul
gigi1, acum 2995 zile, 5 ore, 15 minute, 2 secunde
domnul g dar de ce ma faci porc te deranjeaza adevarul ca era alcoolic? asta este realitatea. de ce tre sa ne ascundem dupa deget?
ajefist, acum 2995 zile, 17 ore, 14 minute, 28 secunde
dupa moartea lui Cristi al doilea lucru ce a pus ampreta lui pe starea de sanatate a lui Gheorghiua fost si schimbarea lui miseleste si hoteste de la conducera AJF Vrancea in 2010 ! Asuferit foarte citeste integral
G, acum 2995 zile, 18 ore, 23 minute, 9 secunde
Mare porc esti tu , cel ce semneaza Gigi ! Nesimtit !
gigi, acum 2995 zile, 23 ore, 12 minute, 58 secunde
benks asta pe care tot il laudati a murit de bautura. in ultimii ani consuma alcool foarte mult. il gaseai mereu la sala polivalenta intr-o carciuma. de asta a si murit. si avea diabet si cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.