Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Rămanem pe locul VII

Ziarul de Vrancea
3 sep 2015 808 vizualizări
Echipa naţională a Romaniei se menţine pe locul şapte, cu 1.176 de puncte, în ierarhia FIFA Coca-Cola anunţată ieri de site-ul oficial al forului mondial.

Adversarele Romaniei în preliminariile Campionatului European din 2016 au următoarele clasări: Ungaria - poziţia 37, cu 763 puncte (coborare două locuri), Irlanda de Nord - poziţia 41, cu 687 de puncte (coborare un loc), Grecia - poziţia 44, cu 657 de puncte (aceeaşi poziţie ca luna trecută), Insulele Feroe - poziţia 75, cu 459 de puncte (aceeaşi poziţie ca luna trecută) şi Finlanda - poziţia 92, cu 351 de puncte (coborare trei locuri). Primele locuri sunt ocupate de Argentina (1442 p), Belgia (1269 p) şi Germania (1248 p).

Un italian la Rapid

FC Rapid a anunţat, ieri, pe site-ul oficial, că a obţinut serviciile fundaşului italian Davide Grassi, care ar putea debuta la gruparea giuleşteană în meciul de duminică, cu Farul, din etapa a doua a ligii secunde. Davide Grassi a evoluat deja în patru meciuri în acest sezon, pentru VFL Osnabrück, toate ca titular. În varstă de 29 de ani, Grassi a mai evoluat în carieră pentru Cattolica, Bonifika, Merida, Sant Andreu, Aberdeen, Sorrento, Triestina, FC Brussels, Dundee United și Aris Salonic.

Glinţă, premiat la MTS

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului, l-a premiat, la sediul MTS, pe Robert Glinţă, sportivul care a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Singapore.  Cu această ocazie, Robert Glinţă a fost felicitat pentru rezultatele sale extraordinare, care îl ridică la statutul de speranţă a nataţiei romaneşti.  ''Victoria ta vorbeşte de la sine. Atat eu, cat şi întreg poporul roman suntem conştienţi că aceasta este fructul eforturilor tale continue, a perseverenţei muncii tale şi a tăriei de caracter, caracteristici specifice unui mare sportiv'', a spus Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului.

Luka Modric, interogat

Internaţionalul croat al echipei Real Madrid, Luka Modric, a fost interogat într-un caz de corupţie şi evaziune fiscală ce îl vizează pe preşedintele clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, informează cotidianul Jutarnji List. Luka Modric a fost chestionat duminică, în legătură cu detaliile financiare ale transferului său de la Dinamo Zagreb la Tottenham, tranzacţie ce a avut loc în 2008. Potrivit presei croate, în acest caz urmează să fie interogat şi Dejan Lovren, component al echipei Liverpool. Lovren a fost transferat în 2010 de Dinamo Zagreb la Olympique Lyon. Biroul Naţional croat de Luptă împotriva Corupţiei îi suspectează pe preşedintele clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamici, şi pe fratele acestuia, Zoran, că au obţinut ilegal aproximativ 7,7 milioane de euro din transferul lui Luka Modrici. Fraţii Mamici, un înalt responsabil al Federaţiei Croate de Fotbal şi un funcţionar sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi de dare şi de luare de mită, suma în cauză fiind de mai multe milioane de euro.

Barber confirmă la Zürich

Atletul canadian Shawn Barber, campion mondial la săritura cu prăjina la Beijing, săptămana trecută, a caştigat, miercuri, un concurs demonstrativ disputat în gara din Zürich, în preambulul reuniunii din circuitul "Liga de diamant". Barber, care a concurat într-o locaţie total diferită de cea a unei competiţii în sală sau în aer liber, a trecut peste ştacheta înălţată la 5,77 m din prima încercare, iar apoi a reuşit 5,92 m din a doua încercare, dar a ratat săritura la 6,01 m.
Germanul Raphael Holzdeppe, campion mondial 2013 şi vicecampion mondial 2015 a avut nevoie de două încercări pentru a trece peste ştacheta înălţată la 5,67 m, ratand la a treia încercare la 5,77 m.


Fotbalist decedat pe teren

Portarul echipei PAE Veria Stelios Markousis, în varstă de 18 ani, a decedat, miercuri, în timpul antrenamentului, în urma unei crize cardiace, a anunţat site-ul oficial al clubului elen. Markousis a primit îngrijiri pe teren din partea stafului medical, a fost apoi transportat la spital, dar a decedat pe drum. Clubul PAE Veria a anunţat că autopsia va fi efectuată joi. După disputarea a două etape din prima ligă a campionatului Greciei, PAE Veria ocupă locul cinci, cu patru puncte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.