Sport

Tricourile pentru meciul caritabil, scoase la licitaţie pe net

Dan Chiriac
31 aug 2015 1009 vizualizări
Joi are loc meciul caritabil dintre FCM Adjud şi CSMS Iaşi, cu începere de la orele 17.00

Mihai Lungu, organizatorul meciului caritabil dintre FCM Adjud şi CSMS Iaşi, ce va avea loc pe data de 3 septembrie, a pornit deja licitaţia pentru tricourile ce vor fi vandute cu această ocazie. “FCM Adjud – CSMS Iaşi este  un eveniment la care vă aştept în număr cat mai mare, cu mic cu mare să umplem tribunele municipalului din Adjud. Vă reamintesc că cei ce doresc pot licita pentru tricourile scoase la licitaţie pe pagina oficială a evenimentului «Uniţi prin fotbal», printr-un simplu comentariu”, spune Mihai Lungu, organizatorul meciului caritbail. Pe 3 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul municipal din Adjud, echipa locală va juca cu formaţia de liga I, CSMS Iaşi. Toate fondurile care se vor strânge vor fi donate lui Marcel Cîrcel, fostul jucător de la Locomotiva Adjud, Victoria Tecuci şi Unirea Focşani. Acesta se confruntă în ultima perioadă cu probleme medicale, fiind internat în azilul de bătrâni din Mărăşeşti. La finalul partidei, va fi scos la licitaţie tricoul fotbalistului Cristi Bud de la Milsami Orhei, echipă din Republica Moldova ce a eliminat din Liga Campionilor pe Ludogorets. De asemenea, fanii vor putea cumpăra un tricou al echipei CSU Craiova, dar şi tricoul lui Adi Popa cu autografele jucătorilor de la Steaua. Anul trecut, la Adjud, a avut loc meciul caritabil dintre FCM Adjud şi FC Botoşani, fondurile strânse fiind donate lui Cristi Bărbânţă. Maricel Cîrcel a fost şi în vizorul echipelor din primul eşalon fotbalistic şi a încheiat cariera la începutul anilor 90. De-a lungul anilor a făcut parte din lumea fotbalului adjudean prin diferite funcţii. Din păcate în anul 2011 a suferit un accident. Acesta a fost talhărit şi bătut de persoane necunoscute nici pană în ziua de astăzi. Accidentul a fost unul destul de grav, Cîrcel lovindu-se foarte puternic la cap. Fostul jucător a stat în comă timp de o săptămană, iar cand şi-a revenit nu şi-a mai adus aminte nimic de cele întamplate. În momentul de faţă se află într-un azil de bătrani din Mărăşeşti. Acesta nu are o familie. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.