Sport

Noua olandeză zburătoare

Ziarul de Vrancea
28 aug 2015 671 vizualizări
Atletismul nord american a suferit o amarnică înfrangere în ziua de ieri a Campionatelor Mondiale de la Beijing: două din probele clasice de sprint, 200 m feminin şi 110 m garduri, au fost caştigate de atleţi europeni, iar echipa SUA nu şi-a găsit loc pe podiumul probei feminine de 100 m garduri, deşi avea opt dintre primele zece performere ale anului.

Victoria olandezei Dafne Schippers la 200 m, era oarecum anticipată de evoluţiile din serii. În plus, peste una dintre cele două “regine” clasice ale probei, jamaicana Veronica Brown au trecut anii, cealaltă, Allyson Felix s-a orientat spre 400 m, iar campioana sutei, Shelly-Ann Price nu a servit sprintul cu două turnante. Seriile au arătat-o pe Dafne, învinsă mai mult decat onorabil de Shelly-Ann în finala de la 100 m, în mare formă, pe tinerele din noul val jamaican şi american relativ nesigure, în schimb a atras atenţia o altă europeancă, britanica Dina Asher-Smith. Cea care s-a “tăiat” în finală a fost tocmai Smith, în timp ce Dafne a realizat un timp uluitor, 21,63 s, iar jamaicanele Elaine Thompson (21,66 s) şi Veronica Brown (21,97 s) au împărţit celelalte două locuri ale podiumului. Despre timpul realizat de olandeză, în condiţii meteo excelente (vant 0,2 m/s), reprezintă a treia performanţă individuală a tuturor timpurilor (după Florence Griffiths-Joyner şi Marion Jones) şi un nou record european, vechiul record aparţinand din 1979 “atletei minune” Marita Koch din RDG şi fiind egalat în 1994 de rusoaica Irina Privalova. Remarcabil este şi faptul că Dafne, pe care unii se grăbesc deja s-o compare cu legendara “olandeză zburătoare”, Fanny Blankers, a început atletismul cu sprintul, s-a remarcat apoi la probe combinate (medalie de bronz la heptatlon la CM 2013), revenind apoi la sprint.
O altă surpriză din partea Europei a venit din Rusia, Serghei Şubenkov (dublu campion european în 2012 şi 2014) caştigand titlul la o probă clasică “afro-americană”, 110 m garduri. Şubenkov a fost înregistrat în 12,98  s, fiind urmat de jamaicanul Hansle Parchment (13,03 s). Al treilea s-a clasat recordmanul mondial Aries Merrit (13,04 s), rezultat remarcabil dacă ţinem cont că el va fi internat în spital pentru a fi supus unei grefe de rinichi pe care îl va primi de la sora sa. Campionul mondial en titre, americanul David Oliver, s-a clasat abia pe locul VII (în 13, 33 s). În proba feminină de 100 m garduri, s-a impus, oarecum neaşteptat jamaicana Danielle Williams (12,57 s), însă două atlete europene au urmat-o pe podium, germana Cindy Roleder (12,59 s) şi Alina Talai (Belarus, 12,66 s). Campioana mondială Brianna Rollins (SUA) s-a clasat a patra, iar în condiţiile în care Dawn Harper-Nelson s-a accidentat în semifinale, Queen Harrison a fost descalificată pentru start, iar Sharika Nelvis (performera mondială a anului) s-a clasat ultima în finală, s-ar putea spune că această probă a fost un eşec teribil pentru yankei.

O lungime de vis

Deosebit de spectaculoasă a fost proba feminină de săritură în lungime, prima de după 2009 fără imbatabila Britney Reese (SUA), ieşită acum din calificări. Favorita era tot o americancă, Tianna Madison-Bartoletta (campioană mondială în 2005), singura care a sărit în acest sezon peste 7 metri. La Beijing, ostilităţile au fost preluate de atleta sarbă Ivana Spanovic (7,01 m), apoi britanica Shara Proctor (care a concurat iniţial pentru insula Anguilla din Caraibe) a plusat cu 7,07 m, pentru ca la ultima tentativă Tianna Bartletta să caştige concursul cu 7,14 m. La 20 km marş,chinezoaicele Hong Liu şi Lu Ziuzhi au ocupat, în această ordine, primele două locuri, lăsand bronzul ucrainencei Ludmîla Olianovska, iar reprezentanta Romaniei, Claudia Ştef s-a clasat pe locul 24. La decatlon, după prima zi de cinci probe, conduce marele favorit  Ashton Eaton (SUA) cu 4703 puncte (excelent rezultatul de la 400 m, 45,00 s), urmat de canadianul Damian Warner (4530) şi germanul Rico Freimuth (4406 p). Un alt favorit, Trey Hardee (campion mondial în 2009 şi 2011), a abandonat, după ce s-a accidentat la spate, la proba de greutate. Tot ieri, săritorul în înălţime Mihai Donisan, n-a sărit mai mult de 2,26 m (barem, 2,31 m) şi a fost eliminat din calificări.
Astăzi va concura dintre romani Marius Cocioran, în proba de 50 km marş, care începe la ora 2:30. Ultima prezenţă romanească, maine, este cea a ştafetei feminine de 4X400 m.

Ultimele finale la Beijing

Astăzi: înălţime feminin (13:30), 800 m feminin (14:15), 5000 m masculin (14:30), disc masculin (14:50), decatlon (15,10, cursa de 1500 m), 4X100 m feminin (15:45), 4X100 m masculin (16:10).
Maine: maraton feminin (2:30), înălţime masculin (13:30), suliţă feminin (13:45), 5000 m feminin (14:15), 1500 m masculin (14:45), 4X400 m feminin (15:05), 4X400 m masculin (15:25).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.