Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:Sultanii Hagi şi Popescu

Ziarul de Vrancea
4 aug 2015 620 vizualizări
Foştii fotbalişti Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu sunt consideraţi de site-ul oficial al UEFA printre cele mai de succes transfeuri de jucători străini în campionatul Turciei.

Pagina oficială a forului european face o trecere în revistă a celor mai importante zece transferuri de jucători străini realizate de echipe din campionatul turc pană în această vară, cand au ajuns în Super Lig nume mari din fotbalul mondial, precum olandezul Robin van Persie, portughezul Nani (Fenerbahçe), germanii Lukas Podolski (Galatasaray), Mario Gomez (Beşiktaş) şi camerunezul Samuel Eto'o (Antalyaspor). Astfel, alături de Hagi (Galatasaray 1996-2001) şi Popescu (Galatasaray 1997-2001), mai figurează, printre alţii, brazilianul Alex (Fenerbahçe 2004-2012), ivorianul Didier Drogba (Galatasaray 2012-2014), brazilianul Mario Jardel (Galatasaray 2000-2001) şi compatriotul lui, Claudio Taffarel (Galatasaray 1998-2001). Hagi este pus desite-ul UEFA în fruntea listei de transferuri reuşite în campionatul turc pană în această vară.

Lucescu a scăpat ieftin în cazul Fred

Comisia de Disciplină a UEFA a respins apelul clubului Fenerbahçe Istanbul, care a contestat dreptul de joc al mijlocaşului brazilian al echipei Şahtar Doneţk, Fred, depistat pozitiv la Copa America, a anunţat, ieri, site-ul oficial al grupării ucrainene. Clubul Fenerbahçe a sesizat UEFA, acuzand faptul că Mircea Lucescu, antrenorul echipei Şahtar Doneţk, l-a folosit pe jucătorul brazilian Fred în meciul direct, din preliminariile Ligii Campionilor, deşi mijlocaşul a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Fred, 22 de ani, a fost depistat pozitiv cu un diuretic la un control antidoping efectuat la Copa America, unde a participat alături de naţionala Braziliei. Testul antidoping a fost realizat în timpul competiţiei, iar produsul vizat este hidroclorotiazidă, un diuretic folosit în cazuri de hipertensiune, insuficienţă cardiacă, probleme renale şi ciroză hepatică. Fotbalistul aşteaptă analiza eşantionului B, iar apoi eventuala sancţiune din partea Confederaţiei Braziliene.

Indezirabil la Dinamo

FC Dinamo intenţionează să renunţe la mijlocaşul olandez Ricky van Haaren, jucătorul în varstă de 24 de ani fiind anunţat, ieri, de către conducere că nu intră în planurile antrenorului Mircea Rednic. Conform unor surse din cadrul grupării dinamoviste, Rednic nu l-ar mai dori în lot pe Van Haaren deoarece fotbalistul a fost adus la Dinamo de către directorul general Dinu Gheorghe. Jucătorul olandez nu este însă dispus să renunţe la contractul pe doi ani semnat în această vară cu Dinamo, decat în cazul în care primeşte salarii compensatorii, întrucat decizia tehnicianului Mircea Rednic vine cu mai puţin de o lună pană la închiderea perioadei de transferuri în majoritatea ţărilor europene. În partida cu ACS Poli Timişoara, de luni seara, Mircea Rednic l-a folosit ca mijlocaş la închidere pe fundaşul bulgar Orlin Starokin, Van Haaren nefiind trecut pe foaia de joc.

Lazio îl vrea pe Balotelli

Gruparea Lazio Roma, la care evoluează fundaşul Ştefan Radu, doreşte să-l împrumute pe atacantul Mario Balotelli de la Liverpool, cu opţine de cumpărare la finalul sezonului, informează gazzetta.it. Lazio oferă englezilor 1,5 milioane de lire sterline (2,1 milioane de euro) pentru un împrumut pe un sezon. Înţelegerea ar urma să conţină o clauză de transfer definitiv pentru 12,5 milioane de lire sterline (18 milioane de euro). Însă italienii nu vor să plătească decat 30 la sută din salariul anual net de 5 milioane de euro al compatriotului lor. Această ofertă este valabilă doar în cazul în care Lazio va obţine calificarea în grupele Ligii Campionilor. Mario Balotelli nu mai intră în vederile managerului Brendan Rodgers. Internaţionalul italian, care va împlini 25 de ani la 12 august, a fost transferat, vara trecută, de la AC Milan la Liverpool, pentru 16 milioane de lire sterline, după ce a mai jucat la Inter Milano şi la Manchester City.

Pedepse aspre pentru albanezi

Comisia de Disciplină a UEFA a stabilit victoria echipei Legia Varşovia la masa verde, scor 3-0, în partida disputată în deplasare cu FK Kukësi, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, partidă întreruptă în mintul 52 din cauza incidentelor. În plus, gruparea albaneză va juca următorul meci de pe teren propriu în cupele europene cu porţile închise. O a doua partidă este, potrivit deciziei comisiei, cu suspendare, pentru o perioadă de probă de doi ani. Totodată, FK Kukësi a fost penalziată cu 70.000 de euro. Meciul dintre echipa albaneză FK Kukësi şi formaţia poloneză Legia Varşovia, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, a fost suspendat, joi, din cauza incidentelor în minutul 52, după ce oaspeţii au înscris golul de 2-1. Partida de la Tirana a fost întreruptă după ce fanii albanezi au aruncat o piatră în teren care l-a lovit pe mijlocaşul Legiei Ondrej Duda. În momentul opririi meciului, Legia Varşovia conducea cu scorul de 2-1.

Suferă de mononucleoză

Biatlonista Daria Domraceva din Belarus a anunţat că nu va putea participa la competiţii sezonul viitor, după ce medicii au stabilit, în iulie, că suferă de mononucleoză. "M-am gandit bine la situaţie şi am decis să nu concurez în acest sezon. Am început să mă antrenez cu entuziasm şi totul părea să meargă la început, dar mononucleoza m-a făcut să mă răzgandesc şi am pereferat să iau o pauză. Eu cred că asta mă va ajuta să mă recuperez complet şi să am o nouă motivaţie pentru sezonul următor", a declarat sportiva în varstă de 29 de ani, triplă campioană olimpică. Domraceva a caştigat Cupa Mondială în 2015, fiind totodată dublă campioană mondială.

Record mondial la bras

Înotătorul sud-african Cameron van der Burgh a stabilit un record mondial în seriile probei de 50 de metri bras din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Kazan. Deţinătorul titlului mondial a încheiat proba cu timpul de 26 de secunde şi 62 de sutimi. Precedentul record, care îi aparţinea, era de 26 se secunde şi 67 de sutimi, fiind stabilit la Campionatele Mondiale de la Roma, din 2009. În varstă de 27 de ani, Van der Burgh este medaliat olimpic cu aur la Londra în 2012, în proba de 100 de metri bras, cu timp de record mondial, 59.49 s.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.