Sport

Trei fete au sărit parleazul

Ziarul de Vrancea
25 mai 2015 570 vizualizări
După Simona Halep, s-au calificat în turul II la Roland Garros Alexandra Dulgheru şi Irina Begu * ultima a îngenuncheat-o în finaluri pe americanca Bethanie Sands.

După Simona Halep, Alexandra Dulgheru este a doua jucătoare romană de tenis care s-a calificat în turul secund al turneului de Grand Slam, “French Open” care se desfaşoară pe arenele de la Roland Garros. Alexandra a învins-o în turul I pe jucătoarea americană Nicole Gibbs (98 WTA), cu scorul de 6-3, 6-1, după 77 de minute. Însă în turul II, Alexandra Dulgheru o va întalni pe Alizé Cornet (Franţa), locul 29 WTA, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, de italianca Roberta Vinci (38). . Dulgheru şi Cornet, ambele în varstă de 25 de ani, s-au întalnit de două ori în carieră, fiecare obţinand cate o victorie. Cornet s-a impus, cu scorul de 6-1, 6-0, în primul tur al turneului de la Hobart (Australia), în 2010, în timp ce Dulgheru a caştigat, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, în runda inaugurală a turneului de la Doha din acest an. Dacă Alexandra o învinge pe Alizé, iar Simona Halep trece de turul II în partida cu croata Mirjana Baroni, cele două romance se pot întalni în turul III, la fel ca în sferturile turneului de la Roma. Cea mai bună performanţă pentru Alexandra  la French Open a fost în 2010, cand a ajuns în turul al treilea.
Monica Niculescu (67 WTA) a avut o sarcină prea grea în primul tur, jucătoarea spaniolă Carla Suarez, a opta jucătoare a lumii, care a învins-o pe Simona în sferturi la Roma, o excelentă jucătoare de suprafeţe lente. Carla a avut nevoie de 80 de minute pentru a caştiga cu 6-2, 6-2. Irina Begu a obţinut o victorie, nu chiar surprinzătoare, dar frumoasă, în faţa americancei Bethanie Sands (174). Ea a fost condusă în ambele seturi, însă în primul a realizat cinci game-uri consecutive, de la 1-4 la 6-4. La al doilea a fost din nou condusă cu 2-4, dar Irina a reuşit să ducă setul în tie-break, în care a avut din nou un finiş excepţional, de la 4-6 la 8-6. Scor final, 6-4, 7-6 în 108 minute. În turul II, Irina Begu o va întalni pe jucătoarea croată de 17 ani, Ana Konjuh (94), care a învins-o cu 6-1, 6-4 pe Margarita Gasparian (Rusia, 117). În cursul serii a mai evoluat în primul tur şi Andreea Mitu.
Surpriza zilei în turneul feminin de la Roland Garros n-a fost chiar o surpriză pentru cunoscători, întrucat Agnieszka Radwanska trece printr-o perioadă slabă, materializată recent cu ieşirea din Top 10 WTA. Cea care a eliminat-o pe “Aga” în primul tur este germana Annika Beck (83 WTA), scor 2-6, 6-3, 1-6, iar sarcina de a o răzbuna pe Radwanska revine altei poloneze, Paula Kania (160 WTA), care a învins (culmea!) o jucătoare germană mai bine cotată decat Beck, Mona Barthel, scor 5-7, 6-2, 6-4. Alte rezultate din turul I:
Feminin: Amandine Hesse (Franţa) – Jarmila Gajdosova (Australia) 2-6, 6-3, 6-2; Sabine Lisicki (Germania) – Monica Puig (Porto Rico) 6-3, 6-2; Ajla Tomljanovic (Croaţia) – Casey Dellacqua (Australia) 6-2, 6-2; Elina Svitolina (Ucraina) – Yanina Wickmayer (Belgia) 6-2, 6-2; Samantha Stosur (Australia) – Madison Brengle (SUA) 6-1, 6-3; Angelique Kerber (Germania) – Timea Babos (Ungaria) 6-0, 6-1; Viktoria Azarenka (Belarus) – Maria Teresa Toro (Spania) 6-2, 6-1; Maria Şarapova (Rusia) – Kaia Kanepi (Estonia) 6-2, 6-4.
Masculin: Radek Stepanek (Cehia) – Ivan Dodig (Croaţia) 5-7, 6-3, 6-4, 6-1; Juan Monaco (Argentina) – Federico Del Bonis (Argentina) 6-7, 6-2, 6-1, 6-7, 6-2; Teimuraz Gabaşvili (Rusia) – Feliciano Lopez (Spania) 6-3, 7-6, 6-3; Tommy Robredo (Spania) – Andrei Golubev (Kazahstan) 3-6, 6-1, 7-5, 6-3; Nick Kyrgios (Australia) – Denis Istomin (Rusia) 6-3, 6-4, 6-3

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (1). Serena Williams (SUA) – 9.361 p; 2 (2). Maria Şarapova (Rusia) – 7.710 p; 3. (3). Simona Halep (Romania) – 7.360 p; 4 (4). Petra Kvitova (Cehia) – 6.760 p; 5 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) – 4.940 p; 6 (6). Eugénie Bouchard (Canada) – 3.888 p; 7 (7). Ana Ivanovic (Serbia) – 3.655 p; 8 (8). Carla Suarez (Spania) – 3.645 p; 9 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) – 3.510 p; 10 (9). Andrea Petkovic (Germania) – 3.310 p .Poziţiile celorlalte jucătoare romane din Top 200:   Irina Begu – 30 (31); Alexandra Dulgheru – 51 (50); Monica Niculescu – 67 (69); Andreea Mitu – 100 (99); Sorana Cîrstea – 144 (145);  Patricia Ţig – 176 (176); Ana Bogdan – 178 (178).La dublu: Monica Niculescu – 49 (49);  Irina Begu – 54 (53); Raluca Olaru – 56 (56); Elena Bogdan – 84 (88).

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) - 13.845 p; 2 (2). Roger Federer (Elveţia) – 9.235 p; 3 (3). Andy Murray (Marea Britanie) – 7.040 p; 4 (4). Tomas Berdych (Cehia) – 5.230 p; 5 (5). Kei Nishikori (Japonia) – 5.220 p; 6 (6). Milos Raonic (Canada) –  4.800 p; 7 (7). Rafael Nadal (Spania) – 4.570 p; 8 (8). David Ferrer (Spania) – 4.490 p; 9 (9). Stanislas Wawrinka (Elveţia) – 3.845 p; 10 (10). Marin Cilic (Croaţia) – 3.370 p. ; Jucătorii romani din top 200: Victor Hănescu – 186 (187); Adrian Ungur  - 188 (189); La dublu: Horia Tecău - 10 (11); Florin Mergea – 13 (13).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.