Sport

Grand Slam pentru granzi

Ziarul de Vrancea
1 feb 2015 544 vizualizări
Primul mare turneu al anului, Australian Open, şi-a desemnat caştigătorii care au fost cei aşteptaţi: Serena Williams şi Novak Djokovic, exact liderii mondiali ai clasamentelor.

Serena a învins-o în 111 minute cu 6-3, 7-6 pe rusoaica Maria Şarapova (nr. 2 mondial) şi a caştigat pentru a şasea oară Openul de la Antipozi, urcand scorul întalnirilor cu Maşa la nivelul de 16-2.  Serena, în varstă de 33 de ani, a caştigat al 19-lea titlu de Grand Slam şi le-a depăşit pe compatrioatele sale Martina Navratilova şi Chris Evert. Recordul de titluri de Grand Slam în era Open este deţinut de germana Steffi Graf (22) şi nu este deloc exclus să-l depăşească. Serena a pornit cu un break primul set, pe care l-a menţinut pană în final. Startul a fost asemănător şi în setul al doilea, însă Şarapova s-a agăţat de fiecare minge şi a dus partida în tie-break, pe care nu l-a mai putut caştiga pentru a intra în decisiv. Serena a fructificat a doua minge de set din tie-break şi a treia din set, cu... doi “aşi”. La primul a servit perfect, dar mingea a “ras” fileul, iar la repetare a nimerit la teu cu o lovitură năprasnică. "Trebuie să o felicit pe Maria. A jucat minunat. Sunt onorată că am jucat împotriva ta în finală", a spus
Serena  pe teren, adresandu-i-se pe Şarapovei. "Nu am fost cea mai bogată cand am crescut, dar aveam o familie bogată sufleteşte şi eram susţinută... Să fiu aici, cu 19 titluri de Grand Slam, este ceva ce nu credeam că se va întampla. Intram pe teren doar cu o minge, o rachetă şi o speranţă. Era tot ce aveam. Aşa că nu renunţaţi niciodată voi cei care vreţi să realizaţi ceva sau să deveniţi cineva. Nu se ştie niciodată ce se întamplă sau pe cine poţi inspira", a mai spus Serena Williams. “ Este o onoare să joc împotriva Serenei.  Nu am învins-o de mult timp, dar îmi place de fiecare dată cand intru pe teren ca să joc cu ea pentru că este cea mai bună şi ca jucătoare de tenis vrei să evoluezi împotriva celei mai bune. Felicitări pentru această performanţă. Au fost două săptămani lungi pentru mine. Aproape am fost eliminată în turul doi şi mi-am oferit a doua şansă în acest turneu. Nu a fost suficient astăzi, dar îmi place mult aici", a spus Şarapova.
În finala masculină, Novak Djokovic l-a învins după trei ore şi 39 de minute pe britanicul Andy Murray, scorul 7-6, 6-7, 6-3, 6-0, după o finală superbă, în care totuşi liderul mondial a fost vioara întai, reuşind pană la urmă să-l demoralizeze pe Murray la mijlocul setului al doilea. Djokovic a devenit primul jucător din era open care s-a impus la Melbourne de cinci ori, iar Andy a pierdut a patra finală la Australian Open.  Djokovic a găsit finala “epuizantă”: "Ştiam amandoi că avem şanse egale să caştigăm. A fost un meci la fel ca finala Australian Open din 2013, în care primele două seturi au durat peste două ore. De această dată primele două seturi au durat două ore şi jumătate. Foarte solicitant fizic. Epuizant. Bineînţeles că amandoi am avut momente dificile fizic. S-a văzut că aveam probleme pe finalul setului doi şi la începutul celui de-al treilea. Mă simţeam foarte obosit şi aveam nevoie de timp să mă adun şi să îmi revin. Ceea ce am şi făcut. Pentru mine a fost categoric epuizant", a spus “Nole”, în timp ce Andy îl contrazice: "Motivul pentru care am pierdut meciul nu a fost unul de ordin fizic. Ştiu cum mă simt acum şi cum m-am simţit după meciul cu Novak de la US Open. Da, nu am probleme fizice, mă simt bine acum. Chiar el a părut să aibă mai multe probleme. Este un progres pentru mine. în plus, am simţit că am avut mai multe oportunităţi în acest meci faţă de New York.
Celelalte finale jucate în week-end: Simone Bolelli/Fabio Fognini (Italia) - Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut) 6-4, 6-4 – la dublu masculin; Martina Hingis / Leander Paes (Elveţia / India) – Kristina Mladenovic / Daniel Nestor (Franţa / Canada) 6-4, 6-3.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.