Sport

Aminitiri din fotbalul vrâncean - Vi-l mai amintiţi pe regretatul antrenor Marian Catană?

Dan Chiriac
28 ian 2015 1000 vizualizări
Acesta a reuşit promovarea în Divizia B cu echipa Diplomatic Focşani u născut la Călăraşi, Catană a fost un nume important pentru fotbalul vrâncean u după moartea sa, în 2009, jucătorii au înţeles că antrenorul Catană a fost unul dintre cei mai buni care au pregătit echipa focşăneană, chiar dacă metodele alese de el nu au fost întotdeauna pe placul lor

Marian Catană este unul dintre cei mai importanţi antrenori din fotbalul vrâncean. În anii ‘90 a fost adus la Focşani de omul de afaceri Ion Martiş, patronul echipei Diplomatic Focşani, la vremea respectivă. Deşi s-a născut la Călăraşi, regretatul profesor a fost apreciat din plin de lumea fotbalului vrâncean. A fost primit bine de toţi cei din jurul echipei de fotbal şi chiar dacă metodele sale de antrenament au fost considerate prea dure la început, rezultatele s-au văzut ulterior. Mulţi dintre jucătorii care evoluau la vremea respectivă la Unirea Focşani nu au decât cuvinte de laudă la adresa antrenorului care a decedat, din nefericire, în 2009.  Petrică Ioan era căpitanul echipei focşănene în vremea când pe banca tehnică s-a aflat Marian Catană. “Din punctul meu de vedere a fost unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat în carieră. Şi vă pot spune că am fost pregătit de cel puţin 20 de antrenori. Catană se baza pe un fotbal  cu multe combinaţii, bazat pe pressing. Punea mult accent pe pressing, pe faze fixe, lovituri libere. Îmi aduc aminte că am fost în cantonament la Soveja şi făcea câte patru antrenamente pe zi. Ne trezea la şapte dimineaţa, cică pentru înviorare, dar numai învioarare nu era atunci. Atunci nu ni se părea de bine, dar după aceea ne dădeam seama că ne prinde bine. A rămas un antrenor apreciat de toţi foştii jucători. Îmi dau seama de acest lucru din discuţiile pe care le am cu colegii mei. Aproape toţi nu-l vorbesc decât de bine, chiar dacă îşi aduc aminte că ne punea să facem câte patru antrenamente pe zi”, ne-a spus Petrică Ioan. 

Performanţe la Călăraşi şi Focşani

Marian Catană a fost singurul antrenor care a dus Dunărea Călăraşi până în sferturile de finală ale Cupei României, ediţia 1991 - 1992. Fostul tehnician, decedat pe 9 iunie 2009, s-a născut pe 22 mai 1956 şi a avut o activitate profesională exemplară. Din 2003 a deţinut licenţa de antrenor de fotbal UEFA, categoria A. Marian Catană a mai avut performanţe cu Dunărea Călăraşi, echipa locală care activează acum în Liga a III-a. În ediţia 1991 - 1992, Marian Catană a ajuns în Cupa României până în faza sferturilor de finală, la acea vreme el pregătind formaţia de pe malul Borcei. Din postura unei divizionare C, Dunărea a fost eliminată de Politehnica Timişoara (Liga I), după ce trecuse de echipe puternice de la acea vreme, în faza 16-imilor de finală, de Gloria Bistriţa şi, în faza optimilor de finală, de ASA Tg. Mureş, divizionară A. Marian Catană a mai antrenat formaţii cu tradiţie în fotbalul românesc şi chiar a reuşit de mai multe ori să promoveze echipe care au ajuns să scrie istorie. Catană a fost iniţiatorul şcolii de Fotbal "Atletic Junior". În prezent la Călăraşi se organizează anual Memorialul “Marian Catană”, ajuns la ediţia a cincea. După ce a promovat cu Diplomatic Focşani în Divizia B, Catană a plecat de la Focşani. Acesta a revenit în Vrancea într-un meci de Cupa României cu echipa din Călăraşi, desfăşurat la Vulturu. Atunci, lumea fotbalului vrâncean a avut ocazia să-l vadă pentru ultima dată, înainte de neaşteptatul sfârşit din 2009, pe fondul unor probleme de sănătate. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.