Sport

Simona 2014 în reluare

Ziarul de Vrancea
27 ian 2015 647 vizualizări
Ca şi în ediţia trecută de la Australian Open, jucătoarea numărul 1 de tenis a Romaniei a fost învinsă sever în sferturi de către o jucătoare din cea de-a doua decadă a topului mondial, pierzand al doilea set la zero * Şarapova – Makarova este prima semifinală a turneului

Parcursul Simonei Halep la actuala ediţie a Australian Open s-a încheiat aproape la fel ca anul trecut. Atunci, Simona a fost învinsă neaşteptat, atat ca adversară, cat şi ca scor, de către jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova (scor, 3-6, 0-6), care a ajuns în finală. În anul de graţie 2015, cand toată lumea paria pe victoriile romancei în faţa Mariei şi Serenei, Simona a fost învinsă cu 4-6, 0-6 de rusoaica Ekaterina Makarova (11 WTA). Acel 0-6 din setul doi, locul din clasament al adversarei, dar – mai ales – evoluţia Simonei reprezintă elemente bizare de coincidenţă cu Australian Open 2014. Meciul a durat doar 69 de minute.  Simona Halep a avut  cel mai slab start de meci de la acest turneu, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că a avut cea mai tare oponentă. În primele trei jocuri, ea a caştigat numai patru puncte, astfel că nu e de mirate că rusoaica a avut 3-0 cu dublu break. Mai mult, în game-ul de 0-3, Simona a făcut două duble greşeli iar mingile ei erau atrase parcă magnetic de fileu. De partea cealaltă, Makarova, o stangace, a servit foarte bine, a jucat numai pe marginile terenului, a plimbat-o pe romancă dintr-un colţ într-altul, forţand-o la o defensivă aproape permanentă. În jocul al patrulea, Simona a fructificat una dintre cele trei minge de break, a ajuns apoi la 3-4, dar a ratat break-ul egalizator. Katia şi-a revenit şi a caştigat setul. Actul secund ar putea avea un singur comentariu: 6-0. Însă după ce şi-a pierdut serviciul în primul game, a avut 40-0 în cel de-al doilea, iar Makarova s-a dus la 2-0. Din acel moment, Simona noastră n-a mai reuşit nimic. Ekaterina Makarova s-a calificat astfel în premieră în semifinale la Australian Open, egalandu-şi cea mai bună performanţă din carieră la un Grand Slam, după ce a ajuns în penultimul act şi la US Open, în 2014.

Halep: “Am fost puţin stresată”

Cum explică Simona minunea: "Am fost puţin stresată înaintea meciului şi nu ştiu de ce. A fost o zi foarte proastă pentru mine. Nuam simţit nicio presiune, deoarece şi anul trecut am jucat sferturi de finală aici. Makarova a jucat bine şi totul a mers în favoarea ei. Nu am simţit mingea şi nu a mers nimic în jocul meu. Îmi pare rău că nu am putut juca cel mai bun tenis al meu, dar se mai întamplă", a spus Halep, care a comis, în acest meci, 31 de erori neforţate (faţă de 20 ale adversarei), chiar dacă a avut şi un număr mai mare de lovituri caştigătoare (15-10). Simona, care a avut trei aşi şi patru duble greşeli, a reuşit să transforme doar una din cele nouă şanse de break pe care le-a avut în acest meci, Makarova avand un procentaj mult mai bun (cinci din şase). Iar Katia Makarova a fost diplomată: “Am pierdut la Halep acum doi ani. Azi a fost foarte greu, nu a contat scorul, am jucat pană la capăt. Ştiam că trebuie să fiu bună, a făcut şi ea ceva greşeli, dar mi-am văzut de treabă", a declarat Makarova la Eurosport.  În schimb, site-ul oficial al Australian Open a notat că Ekaterina Makarova a "demolat-o" pe Simona Halep.
În cealaltă semifinală, Maria Şarapova, a doua favorită a fost la fel de demolatoare: 6-3, 6-2 cu Eugénie Bouchard, după 78 de minute. Astfel că prima semifinală va fi una rusească, Maşa avand scor direct 5-0 cu Katia. A doua semifinală a fost stablită în cursul nopţii, după partidele Serena Williams – Dominika Cibulkova şi Madison Keys – Venus Williams.

Hasta la vista, Rafa Nadal!

În turneul masculin, Rafael Nadal, al treilea favorit, a fost eliminat de către Tomas Berdych (Cehia, 7 ATP) cu scorul de 2-6, 0-6, 6-7. O victorie a lui Berdych asupra lui Nadal nu este o surpriză colosală, însă ceea ce uimeşte este evoluţia extrem de ştearsă a ibericului, în primele două seturi. Mai ales că cehul nu l-a mai învins pe Rafa de 9 ani iar de atunci s-au scurs 17 confruntări. Berdych (29 de ani), care nu a pierdut niciun set la Melbourne, va juca a doua semifinală consecutiv la Australian Open şi va fi pentru a patra oară în penultimul act al unui turneu de Grand Slam. În cea de-a doua semifinală, britanicul Andy Murray a dispus cu 6-3, 7-6, 6-3 pe tanărul australian Nick Kyrgyos (53). Murray şi Berdych se vor întalni în semifinală, iar cealaltă semifinală a fost stabilită azi noapte, după meciurile Wawrinka – Nishikori şi Djokovic - Raonic

Mergea vs Tecău

Tot luni noaptea, perechea Michaella Krajicek / Florin Mergea (Olanda / Romania) s-a oprit în optimile de finală ale turneului de dublu mixt, fiind învinsă, după 70 de minute, cu scorul de 4-6, 5-7 de către perechea favorită numărul 3, Kristina Mladenovic / Daniel Nestor (Franţa/Canada). În această noapte, Florin s-a aflat faţă în faţă cu partenerul său din tinereţe, Horia Tecău. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (Romania/Olanda, nr.6), a întalnit cuplul Florin Mergea/Dominic Inglot (Romania/Marea Britanie, nr. 14). Învingătorii acestei partide întalnesc în semifinale cei ce se vor impune din partida Pablo Cuevas/David Marrero (Uruguay/Spania) - Simone Bolelli/Fabio Fognini (Italia). Celelalte două sferturi s-au încheiat astfel: Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (Franţa) - Julien Benneteau/Edouard Roger-Vasselin (Franţa, nr. 2) 7-6, 3-6, 6-3; Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia / Brazilia) - Feliciano Lopez/Max Mirnîi (Spania/Belarus) 6-0, 3-6, 7-6.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.