Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:Naţionala sub acoperire pleacă în Antalya

Ziarul de Vrancea
26 ian 2015 553 vizualizări
Reprezentativa divizionară a Romaniei va susţine în perioada 3-15 februarie un stagiu de pregătire în Antalya, Turcia, unde va disputa trei meciuri de pregătire cu Bulgaria, Sioni Bolnisi (Georgia) şi Moldova, informează site-ul oficial al FRF

Echipa antrenată de Anghel Iordănescu va susţine meciul cu Bulgaria la 7 februarie, cu Sioni Bolnisi, la 10 februarie şi cu Moldova, la 14 februarie. Toate cele trei partide se vor disputa la Mardan Sports Complex, iar orele de start vor fi stabilite şi comunicate ulterior. Reunirea lotului de 25 de jucători din Liga 1 este programată pe 3 februarie, la Hotel Mardan Palace, în staţiunea Lara.
Membrii staff-ului echipei naţionale vor decola spre Antalya la 3 februarie, la ora 10:15, acolo urmand a se reuni cu majoritatea jucătorilor aflaţi deja în pregătire cu echipele de club. Lotul va fi anunţat în cursul acestei săptămani.  Revenirea în ţară e programată pe 15 februarie.

Bute a luat-o la fugă

Pugilistul Lucian Bute a alergat, duminică, în cea de-a doua ediţie a cursei de 6 kilometri dedicată fostului preşedinte al WBC Jose Sulaiman, decedat anul trecut, a anunţat sportivul roman pe pagina sa de Facebook. Bute a postat şi o poză făcută în momentul în care trecea linia de sosire. "Astăzi am alergat 6 kilometri în a doua ediţie a cursei dedicate marelui om de ‎box‬ Jose Sulaiman, fostul preşedinte al WBC, decedat anul trecut. O onoare să particip alături de peste 4.000 de alergători la acest eveniment", a scris Bute în postarea de pe Facebook. Mexicanul Jose Sulaiman, fostul preşedinte al World Boxing Council (WBC), a decedat la 16 ianuarie 2014, la varsta de 82 de ani. După moartea sa, şefia WBC a fost preluată de fiul său, Mauricio Sulaiman.


Mesaj macabru pe stadion

Suporterii echipei Standard Liège care au afişat la meciul de pe teren propriu cu Anderlecht un banner în care fotbalistul Steven Defour este prezentat decapitat vor fi sancţionaţi, ei riscand să primească interdicţii de pană la cinci ani, au anunţat gruparea gazdă şi Ministerul belgian de Interne. O reprezentantă a ministerului a declarat, ieri, că se doreşte identificarea rapidă a fanilor care au afişat bannerul.  Conducătorii clubului Standard au precizat, într-un comunicat, că îi vor identifica şi sancţiona pe suporterii vinovaţi. Suporterii echipei Standard Liège au afişat, duminică, la meciul de pe teren propriu cu Anderlecht Bruxelles, un banner de mari dimensiuni considerat de mulţi şocant, în care jucătorul oaspeţilor, Steven Defour, fost căpitan al formaţiei gazdă, apare decapitat. La intrarea echipelor pe teren, un grup de suporteri ai gazdelor a desfăşurat bannerul pe care se putea vedea un bărbat mascat ce ţine într-o mană o macetă şi în cealaltă capul lui Steven Defour, alături fiind scris mesajul: "Red or dead" (Roşu sau mort).

Coreenii, în finala Cupei Asiei

Echipa naţională a Coreei de Sud s-a calificat în finala Cupei Asiei, după ce a învins, ieri, la Sydney, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa Irakului, în semifinale, informează site-ul oficial al competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Lee Jung-hyub (’20) şi Kim Young-gwon (’50). În cea de-a doua semifinală, care va avea loc astăzi la Newcastle, se vor întalni selecţionatele Australiei şi Emiratelor Arabe Unite. Finala mică se va disputa vineri, de la ora 11.00, în timp ce finala mare este programată sambătă de la aceeaşi oră.

Primele calificate în CAN

Echipele naţionale din RP Congo şi Guineea Ecuatorială s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, după victoriile obţinute, în ultima etapă a grupei A a competiţiei.  RP Congo, cu atacantul Ferebory Doré (CFR Cluj) pe teren pană în minutul 75, a învins, la Ebebiyin, cu scorul de 2-1 (0-0), reprezentativa Burkinei Faso echipă  la care fundaşul Narcisse Bambara (Universitatea Cluj) a fost rezervă. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bifouma ('51), din pasa lui Doré, şi Ondama ('88), în timp ce pentru învinşi a înscris Bance, în minutul 86. Guineea Ecuatorială a trecut, la Bata, cu scorul de 2-0 (0-0), de selecţionata Gabonului. Golurile învingătorilor au fost marcate de Balboa în min. 55 din penalty şi Edu Salvador ( '86). Clasamentul final al grupei A este următorul: 1. Congo - 7 puncte, 2. Guineea Ecuatorială - 5 puncte, 3. Gabon - 3 puncte, 4. Burkina Faso - 1 punct.

Record de goluri în NHL

Ediţia din acest an a All Star Game din NHL a înregistrat, duminică, un record de goluri înscrise, cu 29 de reuşite, meciul fiind caştigat cu scorul de 17-12 de echipa lui Toews în faţa formaţiei lui Foligno. Vedeta formaţiei Chicago Blackhawks, Jonathan Toews, şi jucătorul grupării Columbus Blue Jackets, Nick Foligno, au fost căpitanii celor două echipe. John Tavares, de la New York Islanders, a înscris patru goluri, dar titlul de MVP i-a revenit lui Ryan Johansen (Columbus), care a marcat de două ori şi a reuşit două pase decisive. Precedentul record de goluri data din 2001, cand echipa Americii de Nord a învins o selecţionată mondială cu scorul de 14-12. Din 2012, All Star Game nu mai este confruntarea dintre cei mai buni jucători din Conferinţa de Est şi cei mai buni din Conferinţa de Vest. Echipele sunt formate de cei doi căpitani, care îşi aleg jucătorii dintr-un grup selecţionat în urma voturilor suporterilor.

Riquelme s-a retras

Fostul internaţional argentinian Juan Roman Riquelme, în varstă de 36 de ani, şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist, într-un interviu acordat ESPN Argentina. "Este o zi specială pentru mine: m-am hotărat să nu mai joc fotbal. Mi-a plăcut întotdeauna să joc fotbal, dar de acum sunt doar un fan. Sunt foarte mulţumit de cariera pe care am avut-o. M-am bucurat de fotbal la maxim. Am încercat să mă simt bine, am încercat să le ofer totul suporterilor echipei Boca, ai Argentinei, ai formaţiilor Villarreal şi FC Barcelona. M-am gandit mult înainte de a lua decizia. Acum voi profita de timpul liber, vreau să mă simt bine şi să petrec timp împreună cu copiii mei. S-a terminat o viaţă, dar începe alta", a spus Riquelme. Acesta a fost selecţionat în naţionala Argentinei de 51 de goluri, în perioada 1997-2008, şi a înscris 17 goluri pentru selecţionata ţării sale.

S-a deschis FOTE

Schioarea Andra Corinne Ghislaine Caill a fost portdrapelul Romaniei, duminică seară, la festivitatea de deschidere a celei de-a 12-a ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, desfăşurată la Tschagguns (Austria), informează cosr.ro. Startul FOTE-2015, competiţie organizată în premiera de două naţiuni, a fost dat de Heinz Fischer, preşedintele Austriei, şi de Alois, prinţul regent al principatului Liechtenstein. Printre cele 45 de reprezentative ale ţărilor prezente la FOTE care au defilat potrivit ritualului olimpic s-a aflat şi delegaţia Romaniei, în frunte cu schioarea alpină Andra Corinne Ghislaine Caill. În cadrul ceremoniei, flacăra olimpică a fost aprinsă de o fetiţă în varstă de opt ani, Chiara din Balzers.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.