Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Răduţ revine la Pandurii

Ziarul de Vrancea
26 nov 2014 684 vizualizări
Mijlocaşul Mihai Răduţ a revenit în lotul echipei Pandurii Targu Jiu după o pauză două luni cauzată de o ruptură musculară, a declarat, ieri, tehnicianul Petre Grigoraş, citat de site-ul oficial al grupării gorjene.

"Răduţ revine în lot, se simte mult mai bine, dar totuşi mai are o reţinere. Mai sunt cateva zile pană la ora jocului şi timp suficient ca să vedem dacă voi putea să încep cu el sau dacă va fi doar o soluţie de rezervă. Şansele să joace sunt 50-50. Cred că ar fi fost bine dacă jucam pe teren propriu, ar fi fost altceva, am fi avut trei zile la dispoziţie şi, evitand şi drumul de 700 de kilometri, două zile mergand pe drum, o să fie puţin mai delicat pentru el", a spus Grigoraş. Răduţ, în varstă de 24 de ani, a jucat ultima dată la finalul lunii septembrie, în victoria din meciul cu Oţelul Galaţi, scor 4-0. Jucătorul gorjean a forţat revenirea la meciul cu Oţelul din Cupa Romaniei, din 30 octombrie, iar accidentarea a recidivat.

Grecii ravnesc la Trapattoni

Tehnicianul italian Giovanni Trapattoni a declarat, ieri, că a fost contactat să preia naţionala Greciei, adversara Romaniei în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, după demiterea conaţionalului său Claudio Ranieri. "Am fost contactat să preiau naţionala Greciei. A rămas să mai discutăm. Am o ofertă şi de la naţionala Coastei de Fildeş. Nu îmi este teamă să merg în Africa, mi-am făcut vaccinul împotriva Ebola", a spus Trapattoni. Antrenorul Claudio Ranieri, aflat în funcţie din luna iulie, a fost demis de la conducerea tehnică a naţionalei Greciei, la 15 ocotmbrie, după ce selecţionata elenă a fost învinsă în urmă cu o zi de Insulele Feroe, scor 1-0, în Grupa F a preliminariilor Euro-2016. Giovanni Trapattoni, în varstă de 75 de ani, a pregătit în cariera sa echipele AC Milan, Juventus Torino, Internazionale Milano, Bayern München, Cagliari, AC Fiorentina, Benfica Lisabona, VfB Stuttgart, FC Salzburg, precum şi naţionalele Italiei şi Irlandei.

Săgeata, în pragul falimentului

Jucătorii divizionarei secunde Săgeata Năvodari, împreună cu foştii antrenori Cătălin Anghel şi Norbert Niţă, au protestat, ieri, pentru a doua zi consecutiv, în faţa sediului Primăriei Năvodari, unde au solicitat să le fie plătite restanţele financiarel. Jucătorii formaţiei constănţene sunt neplătiţi în ultimele trei luni, iar la foştii antrenori sunt restanţe de patru luni. Principalul finanţator al echipei, Primăria Năvodari, a anunţat că nu există posibilitatea achitării acestor restante dacă echipa nu va fi preluată de altcineva, iar în perioada următoare ar urma să fie declarat falimentul. La protestul de miercuri, jucătorii au fost însoţiţi şi de un reprezentant al Blocului Naţional Sindical, la care este afiliat AFAN.Atacantul spaniol Emilio Guerra a precizat că nu are bani nici să plece acasă.

Polo afectat de baschet

Clubul Partizan Belgrad a cerut, miercuri, Federaţiei Europene de Nataţie (LEN), amanarea meciului de polo cu Galatasaray Istanbul, de pe teren propriu, după ce un fan sarb al formaţiei de baschet Steaua Roşie Belgrad a fost înjunghiat mortal în Turcia. "Ministerul sarb de Interne ne-a informat că cel mai bine ar fi ca partida să fie amanată din cauza situaţiei tensionate după ce un fan sarb a fost ucis vineri la un meci de baschet, la Istanbul. Aşteptăm un răspuns din partea LEN şi informaţii privind o dată ulterioră la care s-ar putea disputa jocul", se arată într-un comunicat al secţiei de polo a clubului Partizan Belgrad.Meciul de polo dintre Partizan Belgrad şi Galatasaray Istanbul, din grupa B a Ligii Campionilor, este programat sambătă, în Serbia.

CSM a ratat calificarea

Echipa de volei feminin CSM Bucureşti a ratat ieri, pe teren propriu, calificarea în optimile de finală ale Challenge Cup, după ce a fost învinsă de formaţia rusă Uralocika Ekaterinburg, cu scorul de 1-3 (-21, 16, -14, 18), şi în manşa retur a 16-ilor competiţiei. În tur, Uralocika Ekaterinburg a caştigat cu scorul de 3-1 (16, -17, 14, 16). Astfel, în optimile de finală ale Challenge Cup s-a calificat formaţia rusă cu dublă victorie. Romania mai este reprezentată în competiţie de CSU Medicina Targu Mureş, care a învins în manşa tur din turul trei formaţia israeliană Hapoel, cu 3-2.

Idilă pe gheaţă

Două vedete ale patinajului artistic mondial, japoneza Miki Ando şi spaniolul Javier Fernandez, au anunţat, ieri, că formează un cuplu şi că-şi doresc să aibă o "familie fericită". Cei doi şi-au anunţat relaţia printr-un "selfie" şi un mesaj postat pe reţelele de socializare.  "Astăzi este o zi specială pentru noi, deoarece vrem să împărtăşim sentimentele noastre cu lumea întreagă", au scris cei doi în engleză, spaniolă şi japoneză.  Miki Ando, 26 de ani, este de două ori campioană mondială. Ea s-a retras din activitate anul trecut, după ce a născut o fetiţă, fără a divulga vreun moment identitatea tatălui.  Javier Fernandez, 23 de ani, este dublu medaliat mondial cu bronz şi de două ori campion al Europei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
relu, acum 3437 zile, 7 ore, 50 minute, 50 secunde
Saracul Radut ! Cred ca i-a mai venit mintea la cap.Toate s-au intamplat pentru ca,mai tanar fiind,a riscat si s-a jucat cu PISTOLul [plin de cartuse] al Ginutei.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.