Sport

Şefii de la Petrolul au ajuns pe mana DIICOT

Ziarul de Vrancea
25 nov 2014 579 vizualizări
Fraţii Capră şi Marius Bucuroiu sunt acuzaţi de infracţiuni organzate şi evaziune fiscală în scopul finanţării echipei de fotbal

Directorul general al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, şi fraţii Daniel şi Nicole Capră, toţi trei acţionari ai clubului, au fost ridicaţi de procurorii DIICOT Ploieşti şi duşi la audieri, în dosarul privind gruparea suspectată de evaziune, cu prejudiciu de 15 milioane de euro. Şeful DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, a declarat că cei trei au calitatea de suspecţi în acest dosar, fiind acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit lui Botnaru, în acest dosar, în care anchetatorii au stabilit un prejudiciu de 15.400.000 de euro, 19 persoane au calitatea de suspecţi. Printre acestea se numără şi soţiile celor doui fraţi Capră, despre care procurorii susţin că deţin societăţi comerciale prin care ar fi fost derulate operaţiuni financiare fictive. Cele două se află la sediul DIICOT Ploieşti, unde au loc audierile în acest dosar şi unde ar urma să fie duse şi alte persoane suspectate în acest caz. Fraţii Daniel şi Nicolae Capră sunt principalii acţionari ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, făcand parte şi din Consiliul de Administraţie al clubului - Daniel Capră ca preşedinte, iar Nicolae Capră ca membru. Din Consiliul de Administraţie al FC Petrolul Ploieşti mai face parte, ca membru, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, şi el acţionar.
Conform procurorilor, faptele cercetate în acest dosar deschis de DIICOT au avut loc începand cu anul 2012, an în care, în luna februarie, omul de afaceri Daniel Capră a preluat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, care aparţinea, în documente, Societăţii Comerciale ”F.C. Petrolul Ploieşti” SA, deţinută, ca acţionar majoritar, de Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol şi la care erau acţionari, cu cîte o acţiune, şi Liviu Luca, Florin Bercea şi Eduard Alexandru. Societatea era susţinută în cea mai mare parte din bani publici proveniţi de la bugetul municipiului Ploieşti. Direcţia Generală Antifraudă este cea care a sesizat DIICOT despre faptele suspectate în acest dosar, lucrătorii Antifraudă ridicand, anterior, în mai multe randuri, documente fiscale ale clubului de fotbal din Ploieşti.
În acest dosar, procurorii DIICOT au făcut, marţi, percheziţii la 25 de adrese din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu şi Brăila, la membrii grupării suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală şi din care fac parte 19 persoane. Într-un comunicat de presă transmis ieri dimineaţă, DIICOT preciza că administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti ar fi iniţiat, în anul 2012, gruparea infracţională organizată, la care au aderat şi ceilalţi membri. Gruparea ar fi fost constituită pentru a favoriza firmele administrate de aceştia, care s-ar fi folosit de lanţuri infracţionale pentru a prelua şi finanţa SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti.  "Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit)", se menţiona în comunicatul de presă al DIICOT. Anchetatorii susţin că membrii grupării ar fi facturat diferite servicii şi livrări de mărfuri cu clubul sportiv, pentru a acoperi astfel relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională. Sumele obţinute în acest fel ar fi fost însuşite de membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
steluta, acum 3410 zile, 20 ore, 11 minute, 38 secunde
Cainii galbeni au parlit capra ! Acum s-a intors calimera.Dublul CAPRA i-a parlit pe cainii galbeni.Asa ca toti cainii [vezi-i si pe cei rosii] vor disparea de pe maidanul fotbalului romanesc.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.