Sport

Burleanu rămane cel puţin pană în toamnă

Ziarul de Vrancea
29 iul 2014 448 vizualizări
Cererea AJF Giurgiu privind suspendarea efectelor deciziilor AG din 5 martie a fost respinsă

Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea AJF Giurgiu privind suspendarea efectelor hotărarilor Adunării Generale a FRF din 5 martie, cand Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte, susţinand necompetenţa instanţelor judecătoreşti.  Judecătoria Sectorului 2 a respins acţiunea deschisă de AJF Giurgiu ca inadmisibilă.  Adrian Raţiu, avocatul Asociaţiei Judeţeane de Fotbal Giurgiu (AJF Giurgiu), a declarat, ieri, agenţiei de presă MEDIAFAX, că declinarea competenţei instanţei este aberantă, deoarece acţiunea este o problemă de legalitate în raport cu legea romană şi nu cu legile sportive.
"Noi judecăm o problemă de legalitate în raport cu legea romană - preşedintele FRF nu a fost ales în conformitate cu legile romaneşti. şi pentru asta am fost la judecător, care trebuie să-mi spună dacă legile din Romania se aplică sau nu şi judecătorul mă trimite la plimbare zicandu-mi «nu domnule, du-te dumneata la tribunalul sportiv, ia un elveţian, plăteşte-l ca sa-ţi zică dacă se aplică legea romană». Cam asta e vrea să zică judecătorul nostru de azi", a declarat Raţiu. Avocatul asociaţiei judeţene susţine că decizia instanţei încalcă articolul 20 din Constituţie, care spune că judecătorul nu poate refuza să facă dreptate, şi a precizat că va face apel.  De partea cealaltă FRF a precizat că instanţa nu a dispus transferul litigiului la TAS, "ci ncheierea sa prin respingerea ca inadmisibilă a cererii AJF Giurgiu".
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu (AJF Giurgiu), membru afiliat al FRF, a contestat validitatea alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Romane de Fotbal, caştigate de Răzvan Burleanu, solicitand la Judecătoria Sectorului 2 suspendarea, dar şi anularea hotărarilor Adunării Generale din 5 martie. AJF Giurgiu a deschis acţiune de suspendare a efector hotărarilor Adunării Generale de alegeri a FRF pană la judecarea dosarului privind anularea AG din 5 martie, al cărui prim termen la Judecătoria Sectorului 2 a fost stabilit la 10 septembrie. Motivul contestaţiei îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor şcolare, structuri de drept public care, conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) în vigoare, nu aveau drept de vot.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.