Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Mustafa, argint mondial la box pentru Romania

Ziarul de Vrancea
24 apr 2014 634 vizualizări
Pugilistul Arsen Mustafa a caştigat, ieri, medalia de argint în cadrul Campionatului Mondial de box pentru tineret, care se dispută la Sofia.

Pugilistul legitimat la Clubul Sportiv Farul Constanţa, unde îl are antrenor pe Mihai Constantin, a fost învins la puncte în finala categoriei 60 de kilograme de Ablaihan Jusupov (Kazahstan). Ceilalţi şapte sportivi care au făcut parte din delegaţia Romaniei, cinci băieţi şi două fete, nu au reuşit să treacă de sferturile de finală ale competiţiei. În urma acestui rezultat, Arsen Mustafa a obţinut calificarea pentru Jocurile Olimpice de tineret, ediţia a doua, programate anul acesta la Nanjing (China), în perioada 16-28 august. Ultima medalie obţinută de Romania la un Campionat Mondial de tineret a fost în 2006, prin Cristian Ciocan, la ediţia desfăşurată în Maroc, la Agadîr.

Cu Larisa Iordache în frunte

Federaţia Romană de Gimnastică a anunţat înscrierile nominale pentru Campionatul European feminin de la Sofia, programat între 14-18 mai, componenţa echipelor fiind dată publicităţii de forul european de profil (UEG). FR Gimnastică a înscris următoarele gimnaste: Larisa Iordache, Diana Bulimar, Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă şi Silvia Zarzu, în echipa de senioare, respectiv Laura Jurcă, Andreea Iridon, Anda Butuc, Andra Stoica şi Asiana Peng, în cea de junioare.  Potrivit regulamentului, în listele nominale pot interveni schimbări pană cu o zi înaintea debutului în competiţie. Campionatul European din 2014 va avea loc la Sofia (Bulgaria) între 14-18 mai, fiind înscrise gimnaste senioare din 37 de ţări şi junioare din 35. În total, vor participa 288 de gimnaste. La ediţia din 2012, echipa de senioare a Romaniei a cucerit medalia de aur, iar cea de junioare a obţinut medalia de bronz.

Hidişan, în probe la Botoşani

Directorul sportiv al echipei FC Botoşani, Anton Heleşteanu, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că mijlocaşul Florin Hidişan a venit în probe la gruparea botoşăneană. "Florin Hidişan este jucător liber de contract şi a venit în probe la noi. Nu aşteptăm vara pentru a face transferuri! Deja ne gandim la viitoarea ediţie de campionat. Dacă antrenorul Leo Grozavu va considera că Hidişan ne va putea ajuta, vom semna un contract cu el", a spus Anton Heleşteanu. Florin Hidişan are 32 de ani, evoluează pe postul de mijlocaş dreapta şi a jucat de-a lungul carierei la Industria Sarmei Campia Turzii, Internaţional Curtea de Argeş, FC Argeş, CS Otopeni, FC Braşov, UTA, Pandurii Targu Jiu şi Universitatea Cluj.

Un blatist, arestat în Finlanda

Singaporezul Wilson Raj Perumal, care aranja meciuri pentru pariuri, a fost arestat în Finlanda pe baza unui mandat internaţional, au anunţat autorităţile locale. Detectivul finlandez Jari Nieminen a declarat că Perumal a fost arestat la Helsinki săptămana trecută. Autorităţile din Singapore au confirmat, joi, că încearcă extrădarea lui Perumal. Perumal a făcut deja închisoare în Finlanda, în anul 2011, pentru că aranja meciuri. După ce a fost eliberat, Perumal a fost extrădat în Ungaria, unde se presupune că  ar fi ajutat poliţia din această ţară în combaterea meciurilor aranjate.Perumal a admis că a avut un rol important într-o reţea din Singapore de aranjare a partidelor. El ar fi organizat meciuri amicale pentru unele echipe din Africa, iar acestea au pierdut respectivele întalniri internaţionale. În cei trei ani de cand a fost arestat prima oară, Perumal a devenit un informator al poliţiei şi a oferit informaţii detaliate despre organizaţiile din Singapore. În septembrie 2013, poliţia din Singapore a arestat 14 persoane care făceau parte dintr-o astfel de reţea, inclusiv pe presupusul lider.

"Crucea Albastră", campioana CONCACAF

Echipa mexicană Cruz Azul a caştigat, miercuri, pentru a şasea oară Liga Campionilor în zona CONCACAF, după ce a terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Toluca, tot din Mexic, în manşa secundă a finalei competiţiei. În tur, la 15 aprilie, cele două echipe au remizat, scor 0-0. Cruz Azul a caştigat trofeul datorită golului înscris în deplasare. La meciul de miercuri, pentru Toluca a marcat Edgar Benitez ('63) şi pentru Cruz Azul a înscris Mariano Pavone ('41). Ca urmare a succesului din Liga Campionilor CONCACAF, Cruz Azul va participa la ediţia din acest an a Campionatului Mondial al cluburilor. Mexicanii de la Cruz Azul au mai caştigat Liga Campionilor în 1969, 1970, 1971, 1996 şi 1997.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.