Sport

Barça nu mai are vasle

Ziarul de Vrancea
17 apr 2014 476 vizualizări
Un nou insucces pentru FC Barcelona: a pierdut finala Cupei cu marea rivală, Real Madrid * Manchester City s-a împiedicat în lanternă *

Barcelona nu-şi mai revine! După ce a fost eliminată din Liga Campionilor şi a coborat pe locul III în campionat, echipa antrenată de Geraldo Martino a pierdut şi finala Cupei Spaniei, disputată pe stadionul "Mestalla" din Valencia. Scorul a fost de 2-1 pentru Real Madrid, care a caştigat pentru a XIX-a oară "Copa del Rey". Totodată, Real rămane în luptă pentru "Marea Triplă", Cupa, Campionat şi Liga Campionilor. Real a caştigat patru din cele şapte finale jucate cu Barcelona, ultima fiind în 2011, victorie în prelungiri adusă de Ronaldo, chiar pe "Mestalla".
În finală, echipa antrenată de Carlo Ancelotti a deschis scorul prin argentinianul Angel De Maria, în min. 10, la limita ofsaidului, în urma unui contraatac la care au mai participat, Isco, Bale şi Benzema. Real a mai încercat varianta Contrei, dar Isco şi Benzema au ratat de puţin. În partea a doua, Barcelona a alergat după egalare, pe care a reuşit-o fundaşul Marc Batra, cu capul la un corner ('69). Galezul Garreth Bale, care a avut o şansă de 2-0 cu două minute înainte de egalarea Barcelonei, a adus Cupa în capitala Spaniei, după o acţiune personală din min. 85. Bara lui Neymar a fost ultima şansă de egalare a Barcelonei.

* Aflată la şapte puncte de liderul "Premier League, FC Liverpool, formaţia Manchester City avea şanse destule la titlu, avantajată de cele două meciuri în plus de jucat. Una dintre aceste restanţe s-a disputat pe terenul "cetăţenilor" şi s-a încheiat cu o amarnică decepţie, în faţa ocupantei ultimei poziţii, Sunderland. Speranţele suporterilor erau mari cand Fernandinho a deschis scorul pentru City, dar ratările elevilor lui Mauricio Pellegrini s-au răzbunat în partea finală a partidei, mai ales că gazdele avantate în atac au uitat de defensivă. În concluzie, într-un interval de zece minute ('73 şi '83), Connor Wickham a înscris de două ori şi a fost nevoie de inspiraţia lui Samir Masri, pentru o egalare (2-2) chinuită în min. 87. Într-o altă restanţă din Premier League, s-a înregistrat o nouă surpriză, Everton (locul V) cedand pe teren propriu cu 2-3 în faţa formaţiei londoneze Crystal Palace. Dacă ar fi caştigat, formaţia "caramelelor" ar fi trecut pe locul IV (de Liga Campionilor), în locul Arsenalului. Clasament: 1. FC Liverpool 77 puncte (34 jocuri), 2. Chelsea Londra 75 puncte (34 jocuri), 3. Manchester City 71 puncte (33 jocuri).
* Finala Cupei Franţei se va disputa între două echipe dinspre coada clasamentului: Rennes (locul XIV) şi Guingamp (XIX). Ultima a reuşit să treacă după prelungiri de viceliderul Monaco, scor 3-1. Golurile au fost marcate de Yalabare ('6, '117) şi Atîk ('112), respectiv, Berbatov ('36).
scorul de 1-0.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.