Home | Social | Boala in stand-by! Liste de asteptare la computerul tomograf

Boala in stand-by! Liste de asteptare la computerul tomograf

Publicat de 1835 vizualizari 0 comentarii
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
Boala in stand-by! Liste de asteptare la computerul tomograf

Chiar daca sistemul de stat ar trebui sa le ofere bolnavilor toate facilitatile, in Vrancea investigatiile de tip CT si RMN se gasesc doar la privat u pentru ca banii alocati de CAS sint insuficienti, in conditiile in care tot mai multi bolnavi au nevoie de investigatii avansate, listele de asteptare au devenit un lucru obisnuit u Spitalul din Focsani nu mai are un tomograf functional din 2009, iar toti bolnavii sint directionati catre Interclinic, firma cu care se afla in contract

Tomografiile ramin un lux pentru vrinceni! Chiar daca abia isi cumpara medicamentele de pe o luna pe alta, bolnavii sint nevoiti sa scoata si citeva sute de lei din buzunar in cazul in care au nevoie de o explorare computer tomograf (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN). Pentru ca in cele mai multe cazuri sumele sint mult prea mari de suportat din propriul buzunar, bolnavii vor sa beneficieze de calitatea lor de asigurat si singura lor posibilitate este sa se inscrie pe o lista de asteptare. Pentru ca banii vin cu picatura de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea, cele doua firme private din Vrancea, Interclinic si Euromedic, sint nevoite sa intocmeasca liste pentru analize gratuite. "Lunar, la Centrul de Diagnostic Imagistic Euromedic Focsani, listele de asteptare pentru investigatii de tip CT/RMN cuprind aproximativ 300 "" 400 de pacienti. Investigatiile CT/RMN efectuate in sistemul asigurarilor sociale de sanatate se efectueaza in limita fondurilor contractate cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Dupa epuizarea plafonului, pacientii asigurati care doresc sa efectueze investigatiile in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate sint inclusi pe aceste liste de asteptare", a transmis dr. Anca Petca, presedinte Euromedic Romania. Situatia este identica si la Interclinic. Lunar, zeci de persoane sint trecute pe lista de asteptare pentru ca banii alocati prin "banca de sanatate" sint insuficienti. "Timpul de asteptare difera de la o luna la alta in functie de bugetul alocat. Anul trecut se astepta intre doua saptamini si o luna, dar anul acesta se asteapta poate si mai mult pentru ca banii s-au dat in doua transe. Fondurile alocate sint mici pentru ca s-a mers pe acte aditionale", ne-a spus Anca Vita, reprezentant in relatia cu presa Interclinic. Reprezentantii unitatilor spun ca intotdeauna urgentele au prioritate. Suma alocata anul trecut de CAS Vrancea pentru investigatii paraclinice de radiologie si imagistica medicala a fost de 259.000 lei, iar in primul trimestru din acest an cele doua firme au incasat 68.0000 lei. "Pe parcursul anului 2010, CAS Vrancea a decontat contravaloarea serviciilor medicale efectuate de catre Euromedic (CT si RMN) si Interclinic (CT) pentru un numar de 403 RMN si 394 CT", spune Iustina Micu, purtatorul de cuvint al CAS.

Spitalul din Focsani trimite bolnavii tot la privat

Chiar daca sistemul de stat ar trebui sa le ofere bolnavilor toate facilitatile de diagnostic si tratament, in Vrancea acest lucru este imposibil. Si asta pentru ca pacientii care au nevoie de investigatii de tip tomograf si RMN trebuie sa isi indrepte privirea doar spre cele doua firme private din Focsani si nu spre Spitalul Judetean. Asa se face ca cele doua firme existente, Interclinic si Euromedic, sint luate cu asalt de bolnavii care au nevoie de investigatii avansate. Pentru ca spitalul are tomograful stricat din 2009 si nu s-au gasit fonduri pentru repararea lui, unitatea a intrat in contract cu Interclinic. Chiar dr. Nicolae Moise, managerul unitatii, s-a plins anul trecut ca unitatea nu dispune de cei 6.000 de euro ceruti de firma de service pentru repararea aparatului. "Toate solicitarile sint onorate in conformitate cu acest contract. Incepind cu 1 decembrie 2010, simbata si duminica se fac solicitari la domiciliu. Exista un program de urgenta lasat pe sectiile spitalului. Toate cazurile solicitate s-au rezolvat", mai spune Vita. Cu toate acestea, sint situatii in care bolnavii sint trimisi la Galati sau Bucuresti, pacienti care au nevoie si de alte interventii din cauza problemelor medicale pe care le au. Dintre unitatile din Vrancea doar Spitalul Militar dispune de un tomograf functional. (Raluca MANOLACHE)

Cit deconteaza "banca din sanatate" pentru CT si RMN

Vrincenii trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare daca vor sa beneficieze de analize aproape gratuite. Si asta pentru ca "banca din sanatate" plateste doar o parte din costurile investigatiilor de tip CT si RMN, iar bolnavul contribuie cu cel putin 100 de lei in functie de zona investigata. Va prezentam in urmatoarele rinduri preturile practicate de CAS Vrancea:
- Tomografie plana - 52,15 lei
- CT craniu nativ cu substanta - 258,61 lei
- CT regiune git nativ si cu substanta de contrast nonionica - 258,29 lei
- CT abdomen nativ si cu substanta de contrast adm. intravenos - 265,37 lei
- CT pelvis nativ si cu substanta de contrast adm. intravenos - 265,65 lei
- CT membre cu substanta nativ si de contrast nonionica/segment - 264,51 lei
- CT craniu fara substanta de contrast nonionica - 87,72 lei
- CT regiune git fara substanta de contrast nonionica - 87,24 lei
- CT regiune toracica fara substanta de contrast nonionica - 112,49 lei
- CT coloana vertebrala fara substanta de contrast nonionica/segment - 47,06 lei
- RMN cranio-cerebral nativ - 300,93 lei
- RMN regiuni coloana vertebrala (cervicala, toracica etc.) nativ - 300,93 lei
- RMN abdominal nativ - 300,93 lei
- RMN pelvin nativ - 300,93 lei
- RMN extremitati nativ/segment (genunchi, cot, glezna etc.) - 300,93 lei
- RMN umar nativ si cu subst. de contrast - 471,46 lei
- RMN sini nativ - 300,93 lei
- RMN cranio-cerebral nativ si cu substanta de contrast - 471,46 lei
- RMN regiuni coloana vertebrala (cervicala, toracala etc.) nativ si cu substanta de contrast - 471,46 lei.
Galerie Imagini

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicate)

total: | afişare:

Spune-ţi părerea despre acest articol!

Te rog să introduci codul din imagine:

Caută articole

  • Trimite unui prieten Trimite pe mail
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0.00

Ziarul de Vrancea te caută! Predă-te!

  • Pentru că eşti tânăr şi curios! Pentru că ai ambiţie şi un spirit de observaţie bine dezvoltat! Pentru că eşti original şi ai mereu spirit de iniţiativă! Şi, mai ales, pentru că îţi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul tău şi eşti dornic să rezolvi orice neregulă! Ziarul de Vrancea e pe urmele tale! Avem nevoie de flerul tău pentru a semnala neajunsurile din mediul tău de viaţă. Fii tu ”ochiul din umbră” care să vadă acolo unde alţii se prefac nevăzători! Vino cu idei, iar noi le vom răspândi către lume! Putem fi vocea părerilor tale! Căutăm tineri cu abilităţi jurnalistice, dornici să caute ineditul sub cele mai neobişnuite forme, umblând hai-hui prin oraş şi apoi scriind pentru ziar. Vrei să împărtăşeşti experienţe cu jurnalişti profesionişti în vacanţa de vară? Hai cu noi şi vom face echipă imbatabilă! Dacă te potriveşti descrierii, nu uita! Ziarul de Vrancea te caută! Predă-te! Trimite-ne scrisoarea ta de prezentare la adresa redactia@ziaruldevrancea.ro. Interesul tău e răspunsul la invitaţia noastră! Echipa ZdV

Ultimele stiri / locale

Ultimele stiri nationale

Newsletter

Daca doresti sa primesti zilnic fluxul cu cele mai importante stiri din editia on-line a Ziarului de Vrancea inscrie-te aici cu adresa ta de e-mail