Social

Vrancean prins cu 107 km/h într-o localitatea buzoiană Costeşti

Dan Chiriac
16 feb 2017 1174 vizualizări
Acesta a rămas fără permis şi va plăti o amendă consistentă

Miercuri, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au efectuat o razie pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Conform unei informări a poliţiei buzoiene, pentru nerespectarea regimului legal de viteză poliţiştii rutieri au reţinut două permise de conducere. Cea mai mare viteză — 107 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr de 36 de ani, din Vrancea, depistat la volanul autoturismului pe DN 2 E 85, în localitatea Costeşti. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 237 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 5 de permise de conducere. 84 dintre sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 21 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 16 pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, dar şi pentru alte abateri constatate în trafic (52).
Respectaţi regulile de circulaţie!
Pentru prevenirea unor situaţii nedorite poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, situaţia meteorologică existentă şi să îşi echipeze autovehiculul cu anvelope corespunzătoare sezonului rece. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate şi să nu se urce la volan după ce au consumat alcool. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.