Home | Social | Atenţie! Temperaturile extreme acutizează afecţiunile cronice!

Atenţie! Temperaturile extreme acutizează afecţiunile cronice!

Publicat de 321 vizualizari 0 comentarii
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
 Temperaturile ridicate din timpul iernii precum şi variaţiile mari de temperatură pot agrava afecţiunile cronice Temperaturile ridicate din timpul iernii precum şi variaţiile mari de temperatură pot agrava afecţiunile cronice

În anotimpul rece expunerea la factorii infecţioşi şi la cei virali este mult mai ridicată u dacă v-aţi îmbolnăvit, consultaţi întotdeuna medicul şi nu apelaţi la automedicaţie

Odată cu instalarea sezonului rece, persoanele care suferă de afecţiuni respiratorii cronice se confruntă cu o serie de factori care duc la agravarea bolilor respiratorii de care suferă. Sezonul rece poate agrava afecţiuni respiratorii precum astmul bronşic, bronşiectaziile şi bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), potrivit sănătatea.ro. Nu doar bolnavii cu afecţiuni respiratorii cronice sunt expuşi la riscul de îmbolnăvire în sezonul rece, ci şi copiii sau persoanele vârstnice.Cauzele acutizării afecţiunilor respiratorii în sezonul rece sunt date de temperaturile extreme şi de variaţiile mari de temperatură. De asemenea frigul, vântul şi umiditatea reprezintă un duşman al aparatului respirator pentru că pot agrava starea de sănătate a fiecărui om. 
În anotimpul rece expunerea la factorii infecţioşi şi la cei virali este mult mai ridicată şi de aceea există foarte multe virusuri cu tropism la nivelul arborelui respirator.

Semnele şi simptomele acutizării afecţiunilor respiratorii

Exacerbarea afecţiunilor respiratorii se poate întâmpla oricând pe parcursul unui an, dar în mod deosebit aceasta se manifestă mai puternic în perioadele foarte reci ale anului. Exprimarea clinică poate fi dată de tuse, care poate să fie la început seacă, ulterior însoţită de expectoraţie mucoasă şi, în final, mucopurulentă, de culoare galbenă-verzuie. Poate să apară subfebrilitate, febră până în 38 de grade Celsius, o senzaţie de jenă toracică, constricţie sau o respiraţie uneori şuierătoare. În simptomatologia bolilor respiratorii pot apărea şi alte elemente de acompaniament, care pot să fie de la alte sfere respiratorii înalte. De asemenea, pot apărea rinoreea apoasă, ochii umezi şi uneori senzaţia de nas înfundat.

Prevenirea agravării afecţiunilor respiratorii în sezonul rece

Prin respectarea unor reguli simple şi prin creşterea rezistenţei organismului putem trece cu bine peste sezonul rece. Medicii recomandă să ne protejăm şi să ne îmbrăcăm corespunzător. Pentru a ne proteja de vânt şi de frig ar trebuie să respirăm nazal, nu pe gură, deci să ne adaptăm respiraţia şi să creăm un aer cât mai încălzit la nivelul căilor aeriene superioare. În plus, nu trebuie să uităm de vaccinare pe timp de iarnă. Vaccinarea este o metodă de profilaxie şi este indicată în mod deosebit persoanelor care suferă de afecţiuni respiratorii cronice, persoanelor vârstnice foarte expuse în această perioadă şi tuturor categoriilor cu risc crescut la îmbolnăvire. În momentul în care intrăm în anotimpul rece îmbrăcămintea trebuie să fie adaptă corespunzător, iar alimentaţia trebuie să fie bogată în vitamina C. De asemenea trebuie consumate cât mai multe legume şi fructe proaspete. Pentru că efortul fizic tonifică organismul pacienţii nu trebuie să uite să facă mişcare zilnică. Pe tot parcursul sezonul rece este recomandat să se evite spaţiile cu aglomeraţii umane pentru că e posibil ca acolo aglomerarea de germeni să fie mult mai mare, mai ales dacă există tuşitori cronici într-un spaţiu foarte restrâns. Persoanele vârstnice cu afecţiuni concomitente, afecţiuni cardiace, diabeticii, caşecticii, persoanele care au mai trecut printr-o altă afecţiune şi sunt într-o perioadă de recuperare ar fi bine să evite expunerea la temperaturi scăzute. Chiar dacă este foarte frig afară, încăperile trebuie aerisite zilnic. In cazul în care v-aţi îmbolnăvit, nu uitaţi că un tratament corect este dat în urma unei evaluări medicale şi nu prin autoprescripţie. (Dana LEPADATU)
 

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicate)

total: | afişare:

Spune-ţi părerea despre acest articol!

Te rog să introduci codul din imagine:

Caută articole

  • Trimite unui prieten Trimite pe mail
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0

Bună dimineaţa!

Soarele răsare 07:48 AM
Soarele apune 16: 55 PM

Calendar ortodox:  Sfantul Apostol Timotei; Sfantul Anastasie Persul - Ap. I Timotei IV, 9-15Ev. Luca XIX, 1-10glas 6, voscr. 9

Calendar catolic:  † DUMINICA a 3-a de peste an; Sf. Vincențiu, diacon m. *; Fer. Laura, m.


Maxima zilei:

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii - nu li se intampla prea des.

Curs valutar BNR:

1 E - 4,5022lei
1$  - 4,2575 lei
EUR / USD: 1,0575

Ultimele stiri / locale

    Ultimele stiri nationale

    Newsletter

    Daca doresti sa primesti zilnic fluxul cu cele mai importante stiri din editia on-line a Ziarului de Vrancea inscrie-te aici cu adresa ta de e-mail