Social

“Dialog pentru comunitate” de Ziua Internaţională a Voluntariatului

Alexandra TĂTARU
6 dec 2016 2073 vizualizări
Dialogul despre voluntariat şi însemnatatea acestuia s-a desfăşurat la Ateneul Popular

Asociaţia “Organizaţia Civică Vrancea” a invitat principalii reprezentanţi ai ONG-urilor, dar şi voluntari independenţi, la o întalnire prilejuită de Ziua Internaţională a Voluntariatului. Evenimentul “Dialog pentru comunitate” a fost găzduit de Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”, luni 5 decembrie 2016. “Prin această acţiune s-a încercat o colaborare cu rezultate vizibile între instituţiile publice şi organizaţiile non-guvernamentale cu impact direct asupra comunităţii locale. Ne-a făcut o deosebită plăcere că toţi cei prezenţi la eveniment şi-au exprimat opiniile şi fiecare mesaj a fost unul cu impact destul de motivant pentru acţiunile noastre viitoare în folosul comunităţii ”, a precizat Camelia Rodica Hondru, preşedintele Asociaţiei.

“Credem în grija omului pentru alţi oameni”

Organizaţia Civică Vrancea a invitat reprezentanţii ONG-urilor la dialog

Reprezentanţii Asociaţiilor non guvernamentale, ale instituţiilor publice sau de protecţie socială ori toţi cei care au contribuit de-a lungul timpului cu un mic ajutor în campanii pentru comunitate au exprimat un gand pozitiv în favoarea voluntariatului, necesitatea de a dărui, de a ajuta semenii, de a repara ceea ce alţii nu au fost în stare. De Ziua Internaţională a Voluntariatului s-a răspuns la întrebarea dacă e bine sau nu e bine să fii voluntar şi, evident, răspunsul a fost aprobator, fără însă să se evite discuţia despre riscurile care se ivesc. Fiecare asociaţie are o deviză, un scop, nişte priorităţi care conduc la concluzia că trebuie să existe un crez pentru “grija omului pentru alţi oameni”, aşa cum bine s-a exprimat Liviu Cosma, preşedintele Asociaţiei “Life Challenge”. La discuţii au mai participat Marius Iorga, viceprimarul municipiului Focşani, Alina Gîrleanu, din partea Serviciului Public de Asistenţă Socială, Mihai Popescu şi Iulian Melinteanu, din partea Velopower, Lucian Zamfir din partea Romsilva, Ioan Florea, de la Asociaţia “Focul Viu”, Carmen Ion, din partea Rotary Varana, Stela Mocanu din partea Direcţiei de Protecţie a Copilului, insp. Aurora Lefter, din partea SNAC, Ioana Cherciu de la Centrul “Elena Doamna”, Iulian Berbece de la Fundaţia “Cezar”, Cristina Cherciu, Marius Constantin, Monica Manolache, din partea IPJ, Maricica Mengher, alţi voluntari şi reprezentanţi ai presei. “Atat ca om, dar şi ca autoritate publică voi fi alături cu toată priceperea şi cunoştinţele pe care le-am acumulat. Voi fi de ajutor pentru că vreau să fac parte din echipă. Mai întai de toate, toţi cei care vor să se implice trebuie să-şi traseze o direcţie. Multe ONG-uri s-au închis pentru că nu le-am fost suficient alături. Sper cu o bună comunicare să se realizeze colaborări constructive”, a completat Marius Iorga, viceprimarul municipiului Focşani. Daniel Drăgan, preşedintele Asociaţiei “Voluntariat pentru viaţă”, a propus o nouă întalnire la dialog pentru 13 ianuarie 2016. Asociaţia “Organizaţia Civică Vrancea” a luat fiinţă în luna septembrie 2016 şi are ca scop promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea regiunii din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic, turistic ş.a. (A.TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.