Social

S-a aprobat procedura de administrare a grupului fiscal unic

Mihai Boicu
11 nov 2016 1475 vizualizări
ersoanele juridice pot activa în cadrul unui grup, după ce solicită acest lucru Finanțelor

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat, printr-un ordin, Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal unic. De asemenea, s-au aprobat modelul și conținutul formularelor: cerere privind grupul fiscal unic, decizia privind aprobarea/respingerea implementării grupului fiscal unic, decizie privind modificările ulterioare în cadrul grupului fiscal unic, înștiințare privind schimbarea competenței de administrare, în cadrul grupului fiscal unic. Prin organ fiscal competent se înţelege organul fiscal competent pentru administrarea fiscală a reprezentantului grupului fiscal unic. Organul fiscal competent administrează obligaţiile fiscale datorate de toţi membrii grupului fiscal unic. Grupul fiscal unic, implementat conform prezentei proceduri, prezintă particularităţi în ceea ce priveşte declararea taxei pe valoarea adăugată prin formularul (300) "Decont de taxă pe valoarea adăugată”. Pentru celelalte declaraţii fiscale sau informative, membrii grupului se comportă ca persoane impozabile independente, păstrându-şi obligaţiile individuale de declarare prevăzute de lege. Persoanele impozabile care optează să fie tratate drept grup fiscal unic trebuie să depună la organul fiscal competent formularul “Cerere privind grupul fiscal unic”, având bifată caseta „Cerere de implementare”. Termenul de soluţionare este de 60 de zile de la data primirii cererii, însoţită de documentaţia completă. De la data implementării grupului fiscal unic, fiecare membru al grupului completează Decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile proprii şi îl transmite reprezentantului desemnat al grupului fiscal unic, în vederea întocmirii Decontului consolidat de taxă pe valoarea adăugată. Acesta se întocmește utilizând formularul (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, în care cumulează informaţiile privind operaţiunile desfăşurate de toţi membrii grupului. În primul decont consolidat de taxă pe valoarea adăugată depus după implementarea grupului fiscal unic, se preiau din deconturile fiecărui membru al grupului, soldul sumei pozitive din perioada fiscală anterioară, rămasă neachitată, respectiv soldul sumei negative din perioada fiscală anterioară, nesolicitată la rambursare. Deconturile de taxă pe valoarea adăugată întocmite de fiecare membru al grupului, se depun, cu titlu informativ, de către reprezentantul grupului fiscal unic la organul fiscal competent, odată cu  decontul consolidat de taxă pe valoarea adăugată. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.