Social

Clubul Rotary a dat produse de panificaţie la Mărăşeşti

Mihai Boicu
16 oct 2016 1348 vizualizări
Clubul Rotary Varana Focşani a marcat Ziua Internaţională a Pâinii la Mărăşeşti, printr-o acţiune umanitară. La Centrul de zi, instituţie aflată în subordinea Primăriei Mărăşeşti, au fost acordate pachete cu produse de panificaţie copiilor din categorii defavorizate care beneficiază de serviciile acestui centru, dar şi altor copii din oraş.

 De asemenea, veteranii de război din Mărăşeşti au primit şi ei produse de panificaţie.  Produsele au fost donate de mai multe societăţi comerciale din domeniul panificaţiei, care s-au alăturat acestei acţiuni umanitare. La Mărăşeşti au venit, pentru a împărţi pachetele, Carmen Ion, preşedintele Clubului Rotary Varana, şi Rodica Dinuţă, prim – vicepreşedinte al Clubului, alături de mai mulţi voluntari. ”Astăzi este Ziua Internaţională a Pâinii şi pentru că din totdeauna pâinea a fost prezentă în viaţa noastră, Clubul Rotary Varana Focşani a avut iniţiativa de a face o donaţie de produse de panificaţie unor copii şi persoane din Mărăşeşti care au nevoie de bunăvoinţa noastră”, a spus Carmen Ion, preşedinte Club Rotary Varana Focşani. Pentru cele 75 de pachete împărţite copiilor şi veteranilor de război au contribuit cu produse mai multe firme: Moripan Jariştea, Meteor Focşani, Marco Ţifeşti, Beta Alex Tom Focşani. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.