Social

Fii voluntar, fii parte din Rotaract!

Iulia Cristina DASCALU
6 mai 2016 1890 vizualizări
Rotaractianul este caracterizat prin dovezi de caritate şi empanie transpuse în fapte ce schimbă vieţi.

Sâmbăta viitoare, pe 14 mai, începând cu orele 13:00, în Piaţa Unirii, membrii clubului Rotaract Varana Focşani îşi vor petrece ziua arătând comunităţii cine sunt, cu ce se ocupă organizaţia lor şi mai ales de ce vor să se implice în dezvoltatea comunităţii şi ce proiecte au pentru viitor. Intenţia membrilor clubului este de a face câţi mai mulţi tineri să conştientizeze că societatea are nevoie de implicarea lor pentru a deveni un loc mai plăcut, mai bun. Aşadar, după un an de proiecte şi fapte bune, Rotaract Varana Focşani organizează evenimentul “Ziua Porţilor Deschise”. Prin definiţie, membrul Rotaract este caracterizat prin dovezi de caritate şi empanie, transpuse în fapte ce schimbă vieţi. “Unii o numesc muncă, noi îi spunem Pasiune - pasiunea de a vedea ce-i emoţia pe chipul celor ce nici nu mai speră, prin proiecte sustenabile, ce-şi propun a face o transformare în comunitate”, se arată într-un comunicat trimis de Rotaract Varana Focşani. Clubul primeşte în rândurile sale orice persoană care dă dovadă de implicare, deoarece, oricine poate transforma lumea într-una măcar puţin mai bună. “Astfel, Porţile deschise vor fi poveştile nostre, transformate într-o carte de vizită pentru comunitate, pe care aceştia vor putea să o ia acasă şi să ne contacteze oricând vor să ni se alăture, căci orice scop are nevoie de nişte iniţiatori, iar puterea lor creşte, de multe ori, odată cu numărul! Aşa că, dacă simţi deja că vrei să schimbi ceva, ai între 18 şi 35 de ani şi nu îţi place să stai sau eşti cel puţin curios, vino să vezi despre ce este vorba, ascultă ce avem de spus şi intreabă-ne ce vrei să mai afli! Avem un singur avertisment. S-ar putea să... îţi placă!”, declară Ruxandra Dobre, membra Clubului Rotaract Varana Focşan şi coordonatoarea acestui eveniment. Voluntariatul oferă posibilitatea de a interacţiona cu diferite grupuri sociale cu care nu interacţionezi în mod curent, contribuind la creşterea solidarităţii şi toleranţei.  Clubului Rotaract Focşani Varana înseamnă un grup de oamenii care se ghidează după aceleaşi valori şi s-au adunat pentru a creşte gradul de implicare al tinerilor din judeţul Vrancea în dezvoltarea sustenabilă a societăţii. Misiunea Clubului Rotaract Focşani Varana este de a dezvolta toleranţa şi bunăvoinţa, prin proiecte din diverse domenii. (Iulia Cristina DASCALU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.