Social

VIDEO!!! Medicii turci s-au îndrăgostit de Focşani şi vor să deschidă o clinică aici

Aurelian Ivan
28 iun 2015 3386 vizualizări
Trei medici turci, de specialităţi diferite, au susţinut un simpozion pe teme medicale la Ateneul Popular u zeci de focşăneni au participat la ceea ce poate fi numit evenimentul medical al anului u care sunt problemele medicale întâlnite de medicii turci la Focşani aflaţi în textul de mai jos

Focşănenii au avut parte sâmbătă de o întâlnire specială la Ateneul Popular "Maior Gheoghe Pastia". Trei reputaţi medici turci au venit la Focşani pentru a susţine un simpozion pe teme medicale. "Un alt mod de  a face medicină" sau "Aş fi vrut că şi doctorul meu să fi fost aici, să audă, pentru că nu mă crede dacă îi spun" au fost reacţiile unora dintre cei care au participat la acestă întâlnire cu medicii turci. Şi, într-adevăr, modul de prezentare şi felul în care i-au abordat pe pacienţi a fost altfel. În timpul prelegerilor medicale au fost multe întrebări din partea publicului. Unii au venit să le spună medicilor că la spitalele româneşti li s-a spus că afecţiunea de care suferă nu poate fi tratată, în vreme ce reacţia medicilor turci a fost că "se poate". Contrariaţi, au cerut explicaţii. După simpozionul medical pecientii au avut parte de supriza de a vorbi direct cu medicii prin intermediul unui translator şi au aflat cum pot să se trateze pentru afecţiunile de care suferă, beneficiind de consultaţie iniţială gratuită. 

Operaţii nereuşite şi abuzuri de substanţe

Doctorul Umut Özbebit este un reputat chirurg estetician, care a venit la Focşani însoţit de alţi doi colegi de la Spitalul Acibadem din Turcia: chirurgul oftalmolog Abdulah Özkırış şi neurochirurgul Bülent Tucer. Acibadem Healthcare Group, instituţie medicală privată pentru care lucrează medicii, a dezvoltat începând din anul 1991 o reţea de 16 spitale generale, 11 centre medicale şi laboratoare centrale. Este un grup de îngrijire a sănătătii acreditat internaţional, situat în centrul Turciei. Aşa cum spuneam, medicii invitaţi au fost asaltaţi cu întrebări din sală. Un tânăr student l-a întrebat pe medicul neurochirurg dacă stimulentele pentru memorie luate în timpul examenelor sau băuturile energizante pe care le consumă adesea tinerii sau cele pentru a-şi dezvolta musculatura îi afectează în vreun fel, pe termen lung. Răspunsul medicului a fost că toate acestea sunt un pericol pentru sănătate şi că unii nu se gândesc că epilepsia sau parkinsonul pot deveni în timp o realitate dureroasă. Multe întrebări au fost şi pentru medicul oftalmolog, ca şi pentru cel estetician. Unii au venit cu operaţii nereuşite în România, căutând speranţa unei recuperări. 

Vor să-şi deschidă un centru la Focşani

Atât de mult a fost impresionat de această întâlnire cu pacienţii vrânceni încât medicul turc Umut Özbebit pare hotărât să deschidă o clinică la Focşani. "Pentru început clinica se va axa mai mult pe înfrumuseţare estetică, epilare definitivă, tratamente faciale, umplere a ridurilor de pe faţă şi alte probleme de genul acesta, botox, şi nu în ultimul rând consultarea pacienţilor care au nevoie de intervenţii chirurgicale mai serioase. Cu astea vrem să începem. Este foarte important să primim autorizaţiile necesare pentru această clinică", ne-a decarat chirurgul estecian Umut Özbebit. În perspectivă, medicii turci se gândesc chiar la un spital româno-turc care să funcţioneze la Focşani, unde atât medici din Turcia cât şi din România să lucreze împreună. "Avem nevoie de ajutor să facem acest lucru, şi ne îndreptăm gândul către autorităţile locale de aici", a adăugat dr. Umut Özbebit. 

Cum se vede Focşaniul prin ochii medicului turc estetician 

Nu o să vă vină să credeţi, dar oraşul pe care noi îl vedem în fiecare zi, de care mai tot timpul suntem nemulţumiţi, prin ochii acestor oaspeţi apare cu totul altfel. Atât oamenii, cât şi locul. "Oamenii sunt plini de dragoste aici. Mă simt foarte bine, îmi dau încredere oamenii din Focşani. De obicei oamenii sunt foarte primitori, dar aici sunt mai mult decât primitori. Îmi place mult verdeaţa oraşului. Văd şi multă istorie în acest oraş. Cred că este unul dintre oraşele unde un om când îmbătrâneşte poate să vină şi să îşi continue viaţa în linişte aici. Nu se ştiu foarte multe lucruri în Turcia despre Focşani. Sunt sigur că mulţi dintre prietenii şi colegii mei, dacă vin de câteva ori aici, vor fi de aceeaşi părere cu mine", a mai spus op. dr Umut Özbebit. Medicul este la a doua venire în Focşani şi deja plănuieşte a treia vizită, care ar trebui să aibă loc în august. Vrea să aducă aici mai mulţi prieteni şi medici să vadă oraşul şi să caute oportunităţi. Iar autorităţile municipale, prin intermediul viceprimarului Marius Iorga, i-au dat speranţe că se poate colabora şi la nivel administrativ. Oraşul Kayseri, situat în partea centrală a Turciei, de unde sunt medicii care au conferenţiat ieri, s-ar putea chiar înfrăţi cu Focşaniul. Chiar la începutul evenimentului medical, viceprimarul Marius Iorga i-a îndemnat să se implice. "Aduceţi un reprezentat de-al dumneavoastră ca să semnăm actele!", a spus viceprimarul, pe scenă. Surse din apropierea medicilor turci spun că propunerea a fost luată în serios şi se vor demara procedurile premergătoare acestei înfrăţiri. (A. IVAN) 

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.