Social

Salarii mai mari pentru o parte dintre angajaţii din spitale

Raluca Manolache
25 iun 2015 3370 vizualizări
O parte dintre angajaţii din spitale vor beneficia de la 1 iulie de o majorare salarială. Creşterea vine în urma negocierilor purtate de către Federaţia Sanitas cu oficialii Ministerului Sănătăţii.

 “De la 1 iulie se măresc salariile pentru cei ce au salariile sub 1.050 lei. Este vorba despre infirmiere, îngrijitoare, brancardieri sau personal auxiliar. Suntem în negocieri pentru că ne dorim o creştere de 10% pentru tot personalul”, a precizat Claudiu Grosu, liderul Sanitas Vrancea. Tot de la 1 iulie funcţiile şi salariile personalului contractul, dar şi al funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) vor fi asimilate celor din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate. Această măsură va duce la creşterea salariilor funcţionarilor din cadrul DSP. De asemenea, asimilarea funcţiilor se face corespunzător condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice pe clase şi grade/trepteprofesionale la treapta I de salarizare, respectiv pe grade pentru funcţiile publice de conducere. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Gheorghe Costel, acum 3187 zile, 16 ore, 44 minute, 3 secunde
Nu stiu ce a negociat liderul Sanitas Vrancea, dar daca este vorba de reprezentare, trebuie sa stie sau sa i se aminteasca sau sa afle de la noi ca personalul contractual medical, vorbesc aici numai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.