Social

Medicii de familie intră în contract cu Direcţia de Sănătate Publică

Raluca Manolache
5 mai 2015 1246 vizualizări
Medicii de familie încheie în această perioadă cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea contracte pentru administrarea vaccinurilor conform calendarului de vaccinare

Pentru a putea încheia contractele, DSP trebuie să primească de la medicii de familie mai multe documente precum certificatul de înregistrare/certificat de înmatriculare, codul fiscal, nr. cont deschis la bancă/trezorerie,  autorizaţia sanitară de funcţionare, dovada de evaluare eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical şi contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară încheiat cu CAS pe anul 2015. Din acest an, medicii de familie vor fi cei care le vor administra copiilor, încă de la naştere, vaccinurile obligatorii, stabilite de Ministerul Sănătăţii. Deşi o parte dintre vaccinuri erau administrate în cadrul cabinetelor medicale din şcoli, oficialii de la Bucureşti  au decis ca toate serurile să fie administrate de către medicii de familie. Aceasta şi în condiţiile în care cele mai multe unităţi de învăţământ nu au medic şcolar. În baza acestor contracte, medicii primesc cate 10 lei pentru fiecare vaccinare realizată. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.