Social

Secţii cu risc la Spitalul Mare: psihiatria şi TBC-ul au nevoie de reabilitare

Raluca Manolache
16 apr 2015 1262 vizualizări
Inspectorii sanitari spun că “se impun măsuri imediate în secţiile TBC şi psihiatrie, unde estă risc major din punct de vedere epidemiologic”i

Secţii cu risc pentru pacienţii de la Spitalul Mare. Secţiile destinate pacienţilor cu probleme psihice şi cu tuberculoză de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani au nevoie de lucrări urgente de reabilitare şi modernizare. Situaţia a fost constatată de inspectorii sanitari de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, care au desfăşurat în ultimele săptămâni controale în toate spitalele din judeţ. Cele mai mari probleme au fost constatate în secţiile de psihiatrie şi TBC, despre această situaţie fiind informaţi şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. “La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Focşani se impun măsuri imediate pentru reabilitarea, modernizarea şi igienizarea clădirilor cu grad avansat de uzură, cu spaţii improprii şi condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare în care funcţionează secţiile TBC şi psihiatrie şi unde există risc major din punct de vedere epidemiologic (mergând chiar până la închiderea acestora). Se impune obţinerea imediată de fonduri pentru reabilitarea acestora întrucât termenele de conformare riscă să nu fie respectate”, au transmis Ministerului Sănătăţii specialiştii DSP Vrancea.
Psihiatria, "exilată" la Odobeşti
Dacă pentru secţia de TBC, inspectorii sanitari au emis un plan de conformare cu data de 2018, în ceea ce priveşte secţia de psihiatrie oficialii de la Bucureşti au decis ca activitatea să fie mutată, temporar, la Odobeşti, în spaţiile unde a funcţionat până în 2011 Spitalul Odobeşti. După mutarea secţiei de psihiatrie, spaţiile existente ar urma să fie reabilitate astfel încât să fie îndeplinite toate condiţiile de igienă. Nu sunt singurele probleme depistate la Focşani. Inspectorii sanitari au solicitat ca în 45 de zile şi compartimentul de ortopedie să fie igienizat şi reabilitat, dar şi secţia de pediatrie. De altfel, la nivelul unităţii au demarat lucrările impuse în cele două spaţii.

Prea puţini medici pentru asigurarea gărzilor

Şi la Spitalul Vidra s-au impus lucrări de reabilitare şi reamenajare. Inspectorii sanitari au informat Ministerul Sănătăţii că spaţiul în care se află secţia de chirurgie este impropriu în condiţiile în care acesta se regăseşte la etajul I şi nu se poate realiza în condiţii optime transportul cu targa al pacienţilor. De asemenea, tot la Focşani şi Vidra s-au găsit probleme cu privire la dotarea unităţilor cu materiale necesare dezinfecţiei. Pentru toate problemele depistate au fost aplicate şapte avertismente, urmând ca inspectorii sanitari să revină în control. În toate spitalele s-a constatat lipsa acută de medici. La Focşani sunt cele mai mari probleme şi în condiţiile în care nu se pot asigura gărzile în toate zilele pentru specialităţile cardiologie şi psihiatrie. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.