Tone de gunoi aruncate la ieşire din Focşani
Ieşirea din municipiul Focşani, spre Suraia, s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi în ultima perioadă. Munţii de gunoaie îţi dau sentimentul că intri sau ieşi dintr-o comună abandonată, nu dintr-un oraş reşedinţă de judeţ. Acum dacă privim mai atent comunele din Vrancea, nu prea vezi aşa ceva. Moloz, deşeuri menajere, ce mai, un peisaj de uitat repede! Şi în alţi ani în aceeaşi zonă au mai fost astfel de probleme şi s-au remediat cu controale de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu. Şi acum se va întâmpla la fel, dacă oficialii instituţiei vor lua măsuri în urma sesizărilor făcute de redacţia noastră la sfarşitul săptămanii trecute. ”Este prima oară când aflăm că în acest loc este o astfel de situaţie. În cel mai scurt timp vom trimite acolo o echipă să evalueze problema. Dacă se va constata că cei care au terenul în zonă nu s-au îngrijit să îl salubrizeze, riscă amenzi foarte mari. Proprietarii de teren trebuie să fie foarte atenţi cu astfel de situaţii. În perioada următoare vom iniţia o campanie de conştientizare asupra amenzilor pentru poluarea mediului. În intervalul 30 martie -3 aprilie este Săptămâna Curăţeniei şi vom face o amplă campanie de conştientizare pentru ca toţi deţinătorii de terenuri să ştie ce amenzi riscă în cazul în care pe terenul lor se află depozite de gunoaie. Pentru persoanele fizice amenzile sunt cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei , iar pentru cele juridice între 15.000 şi 30.000 de lei”, ne-a spus Dragoş Matişan, comisarul şef al Gărzii de Mediu Vrancea. Cei care vor să sesizeze aspecte privind curăţenia şi igienizarea spaţiilor publice la Comisariatul Gărzii de Mediu au la dispoziţie şi un telverde, care poate fi apelat la numărul 08.01.01.01.01. De precizat că petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare nu se iau în considerare şi se clasează, după cum anunţă instituţia. (A. IVAN)