Social

Boala limbii albastre decimează oieritul în Vrancea

Aurelian Ivan
19 nov 2014 1858 vizualizări
Scad efectivele de oi în Vrancea şi se prefigurează doi ani de interdicţie la export pe fondul bolii care afectează oile u "în condiţiile în care nu exportăm, preţul kilogramului de carne de miel va scădea. Piaţa din Vrancea nu poate consuma cât produce oieritul”, spun fermierii

Boala limbii albastre continuă să afecteze crescătorii de oi din Vrancea, judeţul nostru fiind, alături de Buzău, printre cele mai afectate din ţară. A trecut de valul mediatizării, iar acum se calculează pagubele la stâne. Deşi nu mai reprezintă un subiect abordat cu generozitate de presă, pentru că nu mai produce “cadavre”, calculul la rece relevă o situaţie nu tocmai bună pentru cei care trăiesc de pe urma creşterii oilor. Aceasta în condiţiile în care efectivul de oi în Vrancea scade de ceva timp. În anii trecuţi aveam 180.000 de oi, iar acum se numără în judeţ numai 145.000 de capete, după cum spun cei de la Asociaţia Crescătorilor de Oi din Vrancea. După interdicţia exporturilor de ovine în ţările arabe impusă în 2012, pe fondul focarelor de scrapie, crescătorii sunt loviţi acum din nou de o altă interdicţie, impusă în urmă cu două luni de ţările arabe, care nu mai importă ovine și caprine din România de teama bolii limbii albastre. În aceste condiţii, fermierii se simt descurajaţi. ”Gândiţi-vă că timp de doi ani crescătorii de oi nu au voie să exporte tineretul ovin, pe fondul interdicţiilor. Şi cum noi, în primăvară, aşteptam să exportăm către ţările arabe, vă daţi seama ce lovitură am primit. Nici nu ştiu ce să mai spun, va fi foarte greu. În condiţiile în care nu exportăm, preţul kilogramului de carne de miel va scădea. Piaţa din Vrancea nu poate consuma cât produce oieritul”, ne-a spus Ionică Avram, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Oi din Vrancea. Şi dacă mai punem la socoteală problemele cu care se confruntă oierii, respectiv suprafeţele insuficiente de păşune, situaţia se complică şi mai mult, după cum a adăugat reprezentantul asociaţiei oierilor. În Vrancea au fost inventariate peste 30 de focare unde s-a depistat boala limbii albastre. Cele mai multe sunt concetrate în localităţile din zona de munte, printre care Năruja, Dumitreşti, Nistoreşti, Vintileasca, dar au fost depistate animale bolnave şi la Fitioneşti Măicăneşti, Gugeşti şi Homocea. "Blue tongue" este o boală virală care afectează ovinele, bovinele, caprele şi alte rumegătoare. Boala nu este contagioasă şi se transmite prin culicoide (musculiţe înţepătoare). Cum vremea rece şi-a intrat în drepturi, conform medicilor veterinari, acest lucru va duce la scăderea numărului de infectări cu acest virus care face ravagii. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.