Social

Sindicaliştii vor să iasă în stradă pentru creşterea salariilor cu 100 de lei brut

Raluca Manolache
24 oct 2014 1004 vizualizări
Pe 12 noiembrie ar urma să se organizeze un miting de aploare în Capitală

Sindicaliştii din sistemul sanitar vor să iasă în stradă pentru a obţine salarii mai mari. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România, care s-a întrunit în această săptămână, a analizat rezultatele negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi a decis să solicite creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, începând cu 1 noiembrie 2014 şi aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2015. „Atitudinea superficială a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, preocupate doar de politici bugetare prin care este desconsiderată activitatea din cel mai sensibil domeniu al societăţii româneşti, se constituie într-o provocare gravă şi nejustificată a salariaţilor din sectorul sanitar”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sanitas din România. Federaţia atrage atenţia Guvernului că, în situaţia în care până miercuri, 29 octombrie, nu vor fi găsite soluţii pentru creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, prin aprobarea unui act normativ, se va picheta sediul Guvernului României în data de 29 octombrie şi, ulterior, organizarea unui miting de amploare în data de 12 noiembrie. „Menţionăm că responsabilitatea pentru consecinţele acestor forme radicale de protest revine în întregime factorilor decizionali din Guvernul României, care tratează cu indiferenţă criza generală din Sistemul Sanitar Românesc”, mai spun sindicaliştii din sistem. Nu trebuie să uităm că în luna iunie sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă şi au pichetat Ministerul Sănătăţi. La Bucureşti s-au aflat şi asistenţi medicali din Vrancea, care fac parte din Federaţia Sanitas. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.