Social

Se fac înscrieri pentru cursurile de pedagog social şi îngrijitor copii

Raluca Manolache
27 iul 2014 1275 vizualizări
Cursurile sunt realizate cu fonduri europene

Încep înscrierile pentru proiectul «Şanse egale pentru acces în carieră POSDRU/6.3/S/132140», derulat de Federaţia Sanitas din România, prin care se doreşte ca 250 de asistente medicale şi infirmiere din judeţ să se specializeze, cursurile fiind organizate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Membrii de sindicat sunt astfel anunţaţi că în zilele de luni şi marţi, între orele 08.00 – 15.00, la Clubul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, se pot depune documentele de înscriere. Asistentele care doresc să participe la cursurile de pedagog social şi îngrijire copii nu trebuie să mai fi participat la alte cursuri cu subvenţie. Aceasta deoarece cursurile, care  vor începe din toamnă, sunt răsplătite. Pentru cursul de îngrijire copii participanţii vor primi la final suma de 2.625 de lei pentru efortul depus, iar cei care merg la cursul de
pedagog social vor primi suma de 2.800 lei. Persoanele interesate trebuie să depună la dosar o copie după cartea de identitate, copie după certificatul de naştere, copie după certificatul de căsătorie şi ultima diplomă de studiu. Vrancea face parte din cele şase regiuni principale de implementare a acestui proiect, alături de Targu Mureş, Arad, Piteşti, Baia Mare şi Targu Jiu, obiectivul proiectului fiind promovarea respectării principiului egalităţii de şanse de gen, a tratamentului şi a accesului egal pe piaţa muncii, prin acţiuni de conştientizare, informare, dezvoltare şi furnizare de programe de calificare, recalificare, specializare, perfecţionare pentru 1.500 de femei în vederea integrării/reintegrării şi menţinerii lor pe piaţa muncii. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.