Social

Ce sate caută medici? Vrancea mai are nevoie de 38 doctori de familie

Raluca Manolache
6 dec 2013 2604 vizualizări
Necesarul de medici de familie pentru judeţul Vrancea este de 193 medici iar numărul minim de persoane înscrise pe listele acestora pentru localităţile rurale trebuie să fie 500 persoane şi pentru cele urbane 800 de persoane u în localităţile Bogheşti, Păuleşti, Năruja, Negrileşti şi Spulber nu există medic titular pe post

Vrancea mai are nevoie de 38 doctori de familie. Comisia care stabileşte necesarul de medici de familie, atat pentru mediul urban, cat şi pentru mediul rural, s-a întrunit la sfarşitul lunii noiembrie la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea şi a făcut o serie de calcule cu privire la necesarul de medici de familie în judeţ, precum şi numărul minim de persoane beneficiare ale pachetelor de servicii medicale de pe listele acestora. Necesarul s-a făcut în funcţie de numărul de locuitori, de numărul existent de medici şi de numărul de asiguraţi prevăzut de contractul cadru în ceea ce priveşte posibilitatea încheierii contractului cu CAS Vrancea. Comisia este formată din oficialii CAS, Direcţiei de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor filala judeţeană, Asociaţia Judeţeană a Medicilor de Familie şi Patronatul Medicilor de Familie din Vrancea. Astfel, necesarul de medici de familie pentru judeţul Vrancea este de 193 medici iar numărul minim de persoane înscrise pe listele acestora pentru localităţile rurale trebuie să fie 500 persoane şi pentru cele urbane 800 de persoane. În contextul în care în Vrancea sunt deja 155 de doctori de familie, ar mai fi nevoie de 38 doctori. “Medicii nou-veniţi într-o localitate - unitate administrativ-teritorială (oraş, comună)/zonă urbană - în condiţiile prevederilor art. 32 din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 - 2014, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2013, încheie contract cu casa de asigurări de sănătate în aceleaşi condiţii ca şi medicii de familie care nu fac parte din categoria medicilor nou-veniţi, cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (3) şi (5) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 - 2014, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2013, privind numărul minim de persoane înscrise pe listele medicilor de familie”, se arată în normele de punere în aplicare a Contractului Cadru.


Comunele fără medic

Sunt însă şi cinci comune din Vrancea unde bolnavii beneficiază de serviciile unui medic de familie cu program. Aceasta pentru că în localităţile Bogheşti, Păuleşti, Năruja, Negrileşti şi Spulber, situate la mare distanţă de oraş, nu există medic titular pe post. Asistenţa sanitară este asigurată de medicii din localităţile limitrofe care au decis să îşi deschidă puncte secundare de lucru şi au un program stabilit. “În localităţile respective nu există niciun cetăţean asigurat care să nu aibă posibilitatea să aibă acces la medic de familie. Medicii tineri au oportunitatea de a-şi deschide cabinet în oricare din aceste localităţi”, ne-a precizat dr. Grigore Hanţă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea. (Raluca MANOLACHE)
Situaţia privind necesarul de medici pe localităţi se prezintă astfel:

Adjud – necesarul de medici este de 10 – sunt deja şapte
Corbiţa – necesarul de medici este 1 – postul este ocupat
Bogheşti – se caută un medic
Homocea – necesarul de medici este 4 – sunt deja 3
Ploscuţeni – necesarul de medici este 1 – postul este ocupat
Păuneşti – necesarul de medici este 4 – sunt deja trei
Pufeşti – cele două posturi sunt ocupate
Rugineşti – cele două posturi sunt ocupate
Tănăsoaia – singurul post este ocupat
Focşani – necesarul de medici este de 45 – 37 dintre acestea sunt ocupate
Campineanca – cele două posturi sunt ocupate
Carligele – necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Coteşti – necesarul de medici este 3 – două posturi sunt ocupate
Goleşti – cele două posturi sunt ocupate
Milcovul  - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Gologanu – singurul post este ocupat
Răstoaca – singurul post este ocupat
Poiana Cristei  - singurul post este ocupat
Slobozia Ciorăşti - singurul post este ocupat
Suraia – necesarul de medici este 3 – un singur post este ocupat
Bilieşti - singurul post este ocupat
Urecheşti - singurul post este ocupat
Popeşti - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Vanători – cele trei posturi sunt ocupate
Vulturu – necesarul de medici este de 4 – trei posturi sunt ocupate
Hanguleşti - singurul post este ocupat
Măicăneşti - necesarul de medici este 3 – un post este ocupat
Băleşti - singurul post este ocupat
Ciorăşti – cele două posturi sunt ocupate
Năneşti - singurul post este ocupat
Tătăranu - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Mărăşeşti – necesarul de medici este 7 – sunt ocupate 5
Garoafa – cele două posturi sunt ocupate
Odobeşti – cele patru posturi sunt ocupate
Boloteşti – cele două posturi sunt ocupate
Broşteni – singurul post este ocupat
Jariştea – cele două posturi sunt ocupate
Varteşcoiu – cele două posturi sunt ocupate
Reghiu – singurul post este ocupat
Andreiaşu – singurul post este ocupat
Mera - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Panciu  - necesarul de medici este 4 – sunt 5 medici
Campuri - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Fitioneşti - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Moviliţa – cele două posturi sunt ocupate
Răcoasa - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Soveja – singurul post este ocupat
Străoane - necesarul de medici este 2 – un post este ocupat
Ţifeşti – necesarul de medici este 3 – sunt deja doi medici
Dumbrăveni – cele două posturi sunt ocupate
Bordeşti – singurul post este ocupat
Gura Caliţei – singurul post este ocupat
Gugeşti – necesarul de medici este 4 – trei dintre acestea sunt ocupate
Sihlea – necesarul de medici este 3 – două dintre acestea sunt ocupate
Slobozia Bradului – necesarul de medici este 3 – un singur post este ocupat
Tamboieşti – cele două posturi sunt ocupate
Obrejiţa – singurul post este ocupat
Dumitreşti – cele două posturi sunt ocupate
Chiojdeni – singurul post este ocupat
Jitia - singurul post este ocupat
Vintileasca - singurul post este ocupat
Vidra – necesarul de medici este 3 – două dintre acestea sunt ocupate
Barseşti - singurul post este ocupat
Negrileşti – se caută un medic
Nistoreşti - singurul post este ocupat
Tulnici – cele două posturi sunt ocupate
Păuleşti – se caută un medic
Valea Sării - singurul post este ocupat
Vizantea – necesarul de medici este 2 – unu post este ocupat
Năruja – se caută un medic
Nereju – cele două posturi sunt ocupate
Paltin  - singurul post este ocupat
Vrancioaia - singurul post este ocupat
Spulber – se caută un medic



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.