Politică

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată

Gabriel Sava
4 apr 2013 2766 vizualizări
El este acuzat de trafic de influenţă, instigare la fals, instigare la spălare de bani, asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals. „Mana sa dreaptă” din povestea şpăgilor, Marian Valeriu Calotă, este acuzat şi de şantaj şi spălare de bani în formă continuată

Fostul deputat şi preşedinte al PDL Vrancea, Alin Silviu Trăşculescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, după ce, pe 11 noiembrie, după o descindere a anchetatorilor la Focşani, acesta şi principalul său complice, Marian Valeriu Calotă, au fost reţinuţi şi duşi la Bucureşti pentru audieri. Denunţătorul, omul de afaceri Mircea Vintilescu, a precizat că Trăşculescu i-a solicitat iniţial 50.000 euro pentru a interveni pe langă autorităţi, în scopul obţinerii unui contract de proiectare de drumuri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) derulat din fonduri ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Conform comunicatului de la DNA, Trăşculescu este acuzat de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals. Principalul său complice, cel care s-a ocupat de obţinerea acestor sume şi de crearea unui aspect de legalitate privind derularea unor tranzacţii comerciale între firma sa şi cea a denunţătorului, Marian Valeriu Calotă, este acuzat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, spălare a banilor, în formă continuată, delapidare, uz de fals şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Alte trei persoane, Marian Varvariche, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan, au fost trimise în judecată în acest dosar pentru complicitate şi instigare la infracţiunile de care sunt acuzaţi principalii doi acuzaţi din acest dosar. Dosarul se va judeca pe rolul Tribunalului Bucureşti. (G. SAVA)

Citiţi în ataşamnet Comunicatul DNA referitor la Trimiterea în judecată a lui Alin Silviu Trăşculescu  şi complicilor săi

 

 

 

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie

 

Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la spălare a banilor, delapidare şi uz de fals.

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

În acelaşi dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată şi pe Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, pentru complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, spălare a banilor, delapidare, uz de fals şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă de joi al DNA.

De asemenea, Marian Varvariche va fi judecat pentru complicitate şi instigare la delapidare, complicitate la spălare a banilor, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iar Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan, reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, au fost trimişi în judecată pentru delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, complicitate la delapidare şi
complicitate la spălare a banilor.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

  Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Silviu Trăşculescu şi Marian Valeriu Calotă au constituit o asociere pentru obţinerea de sume de bani prin traficarea influenţei, la care au aderat şi Marian Varvariche, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan.

  În cei doi ani, Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei PDLVrancea, a pretins de la Mircea Vintilescu, reprezentantul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. De asemenea, Trăşculescu a pretins şi 1,1 milioane de lei, din care a primit, prin intermediul lui Calotă, în trei tranşe, 374.000 de lei, susţin procurorii.

"Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu, care l-a constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui Trăşculescu Alin-Silviu sumele solicitate. Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător", au precizat procurorii.

  În perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, la solicitarea lui Trăşculescu, Marian Calotă a falsificat mai multe contracte comerciale încheiate între firma sa, SC Maryna Exclusiv SRL, şi societatea denunţătorului, "aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile ale celor două societăţi comerciale". Din banii obţinuţi astfel, Calotă şi-a însuşit din contul SC Maryna Exclusiv SRL, pe baza unor înscrisuri false, 198.400 de lei, pe care i-a folosit în interes personal şi în interesul altor persoane, au precizat procurorii.

  "Însuşirea sumei de 198.400 lei de către inculpatul Calotă Marian-Valeriu a fost justificată contabil de către inculpaţii Varvariche Marian, Ene Adrian-Cristian şi Geolfan Dorian sub aparenţa unor operaţiuni comerciale fictive şi pe baza unor înscrisuri false", potrivit documentului citat.

Totodată, la 10 noiembrie 2012, Calotă a primit de la denunţător 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Trăşculescu. Calotă a fost prins atunci în flagrant delict.

În 11 noiembrie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Trăşculescu şi Calotă. Întrucât Trăşculescu era atunci deputat, DNA l-a informat pe ministrul Justiţiei despre percheziţia şi reţinerea acestuia. Camera Deputaţilor a constatat, în 20 noiembrie 2012, încetarea calităţii de deputat a lui Alin Trăşculescu, în urma demisiei sale.

În 29 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui Alin Trăşculescu pentru 29 de zile. Acesta a fost eliberat în 7 decembrie 2012, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti. Trăşculescu are interdicţie de a părăsi ţara.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 12 noiembrie 2012, arestarea preventivă a lui Marian Calotă pentru 29 de zile, măsura fiind prelungită până în 19 ianuarie 2013, dată la care procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În cazul lui Marian Varvariche, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

De asemenea, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile ale lui Trăşculescu, Calotă, Ene şi Geolfan, în vederea confiscării.

 

www.mediafax.ro


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Pt comentatorul cu cai si vaci, acum 4030 zile, 15 ore, 12 minute, 48 secunde
Daca ai demnitate si caracter si stii ceva concret arata nu le mai bajbaii arata adevarul concret,dar se vede ca prostia si minciuna sta cu tine la masa si ai si multa rautate.
am taiat la cai de am ajuns sa cred si eu ca-s vaci, acum 4030 zile, 20 ore, 11 secunde
De dosarul pupilei lui Trasculescu, Ticu Nanase, se mai aude ceva ? Dar de cel al lui Negru, Cornelia Negru consilier la CJ ? Dar asta nu se vede la Cotroceni, penalii PDL sunt printre noi, pe cei din citeste integral
Ulise Grosu, acum 4030 zile, 22 ore, 54 minute, 31 secunde
In cazul lui Alin Trasculescu, nu cred ca procesul are sa dureze asa de mult pana faptele se vor prescrie. Oricum, cazul lui Alin Trasculescu este o lectie si pentru alti ageamii politici care cred ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.