Politică

Răfuielile politice fac din Tulnici ţinta preferată a anchetatorilor

Mihai Boicu
24 aug 2012 4194 vizualizări
Doi învinuiţi în dosarul de la Obştea Tulnici au fost arestaţi ieri, însă luni urmează noi audieri.Cei anchetaţi acuză răzbunări politice şi dorinţa fostei conduceri de a reveni în fruntea Obştii

Comuna Tulnici are toate şansele să devină, fără nici un fel de exagerare, localitatea cu cel mai înalt grad de infracţionalitate din Vrancea, prin prisma ultimelor evenimente. După patru TIR-uri arse în mai puţin de trei luni, acuze şi anchete ale procurorilor DNA cu privire la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, vine randul mai multor membri ai Consiliului de Administraţie al Obştii, respectiv administratori ai unor societăţi comerciale din zonă să fie luaţi la bani mărunţi, cu privire la anumite lucrări de agro-mediu (curăţare a unor pajişti de vegetaţie forestieră). După ce joi au fost audiate 11 persoane, la finalul zilei, procurorii au dispus două reţineri. Cei doi au fost ulterior arestaţi vineri, de Tribunalul Vrancea, la propunerea Parchetului. Nelu Niţică, 42 ani, din Campuri, administrator la Gyuliamate SRL Campuri, este acuzat că a emis mai multe facturi prin care a diminuat profitul impozabil, prin înregistrarea de cheltuieli fictive. Conform procurorilor, scopul emiterii acestor facturi a fost disimularea adevăratei valori şi a provenienţei acestor sume de bani obţinute cu titlul de plată de la Obştea de Moşneni Tulnici. Procurorii efectuează asupra lui cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Al doilea învinuit arestat este chiar unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al Obştii, Vasilică Strătănoiu, administrator la SC Montana SRL Tulnici. Este acuzat de fals, înşelăciune şi complicitate la evaziune fiscală. El a contractat lucrări de curăţare a mai multor hectare de păşune pe care ar fi încasat 144.062 lei, din care 35.000 lei ar fi fost plătită unei societăţi care a executat efectiv aceste lucrări. Procurorii vorbesc de o speţă dificilă în care se fac verificări asupra mai multor persoane.


Olteanu: “mă simţ hărţuit”


Preşedintele Obştii Tulnici, Alin Olteanu, a fost contracandidatul actualului primar PSD, Valentin Baznă

Conform procurorului de caz, Florin Ţîrlea, întregul CA al Obştii Tulnici este pus sub învinuire, alături de administratorii unor societăţi care au contractat lucrări de curăţare a păşunilor obştii. Dacă procurorii vorbesc de fraude de peste 1,2 miliarde, cei anchetaţi spun că este vorba de un dosar fabricat politic pentru discreditarea actualei conduceri a obştii, în fruntea căreia se află Alin Olteanu, contracandidatul actualului primar la alegerile locale. “S-a ajuns pană acolo că am fost ameninţat că, dacă nu mă prezint la audieri, mă saltă cu mascaţii. Eu am fost înştiinţat telefonic, mă voi prezenta luni la Parchet. Nu ştiu de ce anume aş putea fi acuzat. Pe un dosar referitor la fostul preşedinte al Obştii, d-nul Necoară, deşi s-a început urmărirea penală, s-a aşternut praful din luna noiembrie a anului trecut. Mă simt hărţuit”, a declarat Alin Olteanu, preşedintele obştii. Actualul primar, Valentin Baznă, a respins acuzaţiile celor anchetaţi, refereritoare la răfuieli politice. “Nu i-am ameninţat, le-am spus să aibă grijă, dacă nu vor face lucrările cum trebuie, vor ajunge să dea banii înapoi. Nu este nimic cu o conotaţie politică”, a declarat primarul. Audierile vor continua luni. (Gabriel SAVA)

Culoarea portocalie este de vină pentru scandaluri


Certurile, şicanele, procesele şi acum dosarele penale au ca punct de pornire trecerea lui Alin Olteanu, de la PSD la PDL. Pană în 2010, şef al Obştii a fost Costel Necoară. Atunci, acesta a fost trecut în poziţia de şef al Ocolului Silvic Privat al Obştii de Moşneni Tulnici, iar în locul său a fost pus Alin Olteanu. Anul trecut, acesta a trecut la PDL, partid din partea căruia a candidat pentru funcţia de primar după moartea lui Vasile Aguridă. Imediat a şi început agitaţia la cea mai mare obşte din judeţ, cu o suprafaţă de aproximativ 14.000 de ha, din care 1.000 ha păşune. Olteanu a acuzat că Necoară, din poziţia de şef al Ocolului şi susţinut din umbră de primarul PSD Valentin Baznă, blochează exploatarea masei lemnoase şi l-a schimbat din funcţie în cadrul unei Adunări Generale. Costel Necoară a apelat la instanţă, iar de atunci procesele se ţin lanţ. După schimbarea puterii, controlul PDL asupra Obştii pare o misiune imposibilă, întrucat încercarea de a-l pune şef la Ocol pe inginerul Gabriel Burghelea este blocată pe toate planurile. Acum, bătălia a trecut din planul şicanelor în procese şi instituţii, în cea a dosarelor penale. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
pt Lenuta Ploscaru, acum 4254 zile, 12 ore, 28 minute, 23 secunde
Referitor la comentariul tau lasat vis-a-vis de nasul tau, nu esti tu in masura sa vorbesti de platit datorii pt ca tu nu ai fost in stare sa platesti 1500ron in 5ani, si aveai o datorie morala fata citeste integral
Ionica Gosfast, acum 4254 zile, 19 ore, 52 minute, 39 secunde
ATENTIE TEBUIE !!!! SESIZAT PROCURORUL GENERAL AL ROMANIEI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII DE RAZBUNARILE POITICE A LUI MARIAN OPRISAN EFECTUATE CU AJUTORUL JUSTITIEI DE CURTE A LUI MARIAN citeste integral
Andrei Cristinel Negru, acum 4254 zile, 22 ore, 46 minute, 57 secunde
Chiar daca va ascundeti pe multi dintre voi va stiu. Acum ceva timp erati in stare sa ne pupati peste tot ca sa va dam un colt de paine. Nu vreti sa intelegeti ca nu voi decideti a cui este Obstea ci citeste integral
florin, acum 4255 zile, 3 ore, 8 minute, 42 secunde
pt. PDL-isti. Pai sesizati bai nenorocitilor DNA-ul cum i-ati sesizat si la referendum si ati plimbat oamenii pe la Tribunale. Sau acum sunteti chiar voi prin beciurile Procuraturii adevarate, nu aia citeste integral
florin, acum 4255 zile, 3 ore, 33 minute, 18 secunde
Intr-adevar Negru e in spatele tuturor nelegiuirilor. El a furat, a falsificat documente, a emis facturi false si i-a imbarligat si pe altii sa faca faradelegi cu el. I-a pacalit ca o sa castige o citeste integral
je , acum 4255 zile, 6 ore, 10 minute, 11 secunde
De ce naiba va tot vaitati toti cei din tulnici si de pe unde mai sunteti ??? voi ati ales escrocul ala agramat de primar, voi v-ati majit ptr cativa banuti, voi v-ati mancat intre voi precum lupii!!! citeste integral
un tulnicean, acum 4255 zile, 8 ore, 41 minute, 2 secunde
D-lor se pare ca noul primar a venit la putere cu un intreg arsenal de urgii , de nenorociri . Ati vazut in ultima vreme cate minuni s-au intamplat la Tulnici ?Ce aveti cu Olteanu ? Ce aveti cu Obstea citeste integral
emil, acum 4255 zile, 13 ore, 12 minute, 27 secunde
OAMENI BUNI, FUGITI LA BUCURESTI, PE LA MINISTERE SI FACETI CEVA CA VA MANANCA PUSCARIA PE TOTI, OPRISAN VREA OBSTEA VOASTRA
Mocanu V., acum 4255 zile, 15 ore, 55 minute, 10 secunde
ATENTIE !!!!!! TREBUIESC SESIZATE IMEDIAT INSTITUTIILE PROCURORULUI GENERAL AL ROMANIEI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII DE RAZBUNARILE POITICE A LUI MARIAN OPRISAN EFECTUATE CU AJUTORUL JUSTITIEI citeste integral
aguridaru, acum 4255 zile, 15 ore, 59 minute, 1 secunda
Bai boule de tulnicean,toata mafia a plecat de la fostu primar Agurida care a ras padurile si a facut milioane de euro averi si nu la mai anchetat nimeni ca era fost turnator la secu...astia au fost citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.