Politică

Răzvan Mustea dă vina pe Victor Ponta de creşterea euro

Iulia Crețu
13 iul 2012 2234 vizualizări
Deputaţii PDL Alin Trăşculescu şi Răzvan Mustea-Şerban susţin că USL face un joc necinstit, decredibilizand Romania în faţa instituţiilor europene şi a cancelariilor occidentale.

 În cadrul unei conferinţe de presă, Mustea l-a acuzat pe Victor Ponta că reacţionează numai după insistenţele instituţiilor europene care n-au ezitat să-l tragă de urechi pentru derapaje democratice. “De ce reacţionează în acest fel cancelariile europene? Pentru că aici s-au întamplat nişte nereguli. Sunt preocupaţi de respectarea statului de drept în Romania. Ce se întamplă este o pată neagră pentru Romania, dacă vom ajunge să fim monitorizaţi la referendum este grav. Remarc secţiile de votare foarte puţine din afara graniţelor, în Italia, Spania, SUA şi Republica Moldova. Victor Ponta să se uite în ochii celor care au credite în euro şi care au de plătit tot mai mult în fiecare lună. Conflictul politic nu trebuie personalizat”, a declarat Răzvan Mustea-Şerban, prim-vicepreşedinte al PDL Vrancea. La randul său, preşedintele PDL Vrancea, deputatul Alin Trăşculescu crede că Traian Băsescu va obţine “o victorie la referendum” şi promite o mobilizare exemplară a partidului în judeţ pentru apărarea preşedintelui suspendat . (I. CREŢU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
my self, acum 4294 zile, 20 ore, 44 minute, 33 secunde
buna dimineata domnule U.G. si eu pot spune ca sunt tatic la capitolul umilinta,am spus ca am fost umilit dar nu ca am lasat capul jos,am infruntat aceasta umilinta a unora care te vroiau jos tare citeste integral
Ulise Grosu, acum 4295 zile, 9 ore, 2 minute, 18 secunde
Persoanei pentru care "NUMELE NU CONTEAZA" Ceea ce spuneti Dvs. este perfect adevarat, dar uitati ca dupa o seceta puternica, asa cum a fost COMUNISMUL, odata venita PLOAIA din Decembrie citeste integral
, acum 4295 zile, 12 ore, 46 minute, 34 secunde
NUMELE NU CONTEAZA - vrancea poate fi scapata de tot si de toate,CA SI TARA;eu cat am stat acolo am tot incercat din rasputeri si prin viu grai sa misc ceva,dar se pare ca nu ai cu cine,primeaza citeste integral
Ulise Grosu, acum 4295 zile, 16 ore, 38 minute, 12 secunde
Pentru antecomentatorul meu. Pacat ca nu v-ati dat numele adevarat, deoarece in opinia mea, cele scrise de Dvs. sunt corecte. Legat de afirmatia Dvs., citez :" Dumnezeu sa binecuvanteze Romania citeste integral
, acum 4295 zile, 21 ore, 36 minute, 8 secunde
oameni buni nu mai asteptati nimic de la cei care va conduc,faceti totul singuri,dar de bine calitate,faceti doar bine in jurul vostru,indrumati si pe altii sa faca la fel,nu va lasati calcati in citeste integral
cojon, acum 4296 zile, 2 ore, 30 minute, 18 secunde
Ulise partosu' iar nu ia medicamentele indicate de medici,ar delireaza abrupt in gandirea lui de babuin sadea,ne pisham pe tine ulise sado maso cazzo....
cumpar lucrari nu plagiez, acum 4296 zile, 7 ore, 4 minute, 52 secunde
Pe net circula zvonul ca domnu' ministru Mustea si-a plagiat toate lucrarile care stau la baza diplomelor pe care le are. Cica baiatul cu mucii in par si-ar fi cumparat lucrarile de licenta si de citeste integral
Pricepuul, acum 4296 zile, 9 ore, 32 minute, 34 secunde
Bravo,curat-murdar......,
Ulise Grosu, acum 4296 zile, 16 ore, 11 minute, 31 secunde
Faptul ca prezentul articol are asa de putine vizualizari, la aceasta ora, ar trebui sa-l puna pe ganduri pe dl. deputat Razvan Mustea, dar mai ales pe tata acestuia, dl. Ionel Serban Mustea. Pe dl. citeste integral
vrancioaia, acum 4296 zile, 20 ore, 34 minute, 25 secunde
Desi "fabricat" din banutii taticutului pe care toti il cunoastem fiind focsaneni, cu toate ca a ajuns la Bucuresti prin bancnotele lu' tata trebuie sa recunoaste ca este oun pic citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.