Pedeliştii vor să ştie cum a cheltuit Oprişan banii de deszăpezire
Democrat liberalii îi cer preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan, transparenţă în ceea ce priveşte cheltuielile destinate acţiunii de deszăpezire a drumurilor judetene.
În cadrul unei conferinţe de presă, Nicu Tanase, şeful PDL Focşani, s-a declarat nemulţumit de modul în care Oprişan şi Bacinschi au curăţat zăpada de pe drumurile din judeţ, dar şi în Focşani."Oprişan nu a fost pregătit de această iarnă, nu neapărat că este iarna foarte grea. Sînt curios dacă CJ are datorii către Sotirex, pentru că am impresia că s-a făcut deliberat falimentul SC Drumuri si Poduri. CJ şi Oprisan ar face bine să transfere deszăpezirea drumurilor la comune, să nu mai chinuie oamenii, pentru că sînt primari mult mai destoinici. Şi dau exemplul primarului de la Ţifeşti şi nu numai, care a deszăpezit el drumul judeţean. Cerem CJ transparenţă maximă, nu să vină cine ştie cu ce devize, să prezinte zilnic stadiul lucrărilor şi ce a deszăpezit", a declarat Tănase. La rîndul său, Costică Neaţă, directorul de la Direcţia Agricolă, spune că statul ar trebui să se doteze cu utilaje de deszăpezire "pentru a nu mai fi la mîna unor şmecheri care se pricep să facă facturi", aluzie la contractele păguboase de deszăpezire cu regii asfaltului. (Iulia CREŢU)



Trimite pe messenger!





Cand pun aceasta intrebare, am in vedere si monstruoasa dispozitie a PDL Vrancea din data de 11.12.2010, de a fi internat la Psihiatrie, deoarece mi-am permis sa-i deranjez pe cei doi parlamentari PDL de Vrancea, Sorina Placinta si Razvan Mustea cu o petitie in care am ridicat probleme de interes public ale focsanenilor, pe care Domniile Lor ii reprezinta in Parlamentul Romaniei.
Avan in vedere experenta pe care o am cu Justitia Sistemului din Provincia Europeana Vrancea, care a facut practic striptis in fata mea pentru a acoperi ingineria finaciara de la CUP Focsani, prin care pretul mc de apa vandut focsanenilor a fost calculat gresit, incepand cu anul 2000, trebuie sa recunosc ca efortul Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea de a musamaliza monstruozitatea de care am amintit mai sus, ma AMUZA COPIOS.
Spune-ţi părerea despre acest articol!