2009: un an cum n-a mai avut Romania
Crispare, incordare, scrisnete din dinti si o acuta senzatie a ridicolului"" astfel arata actul fondator al aliantei PDL-PSD, forma a armistitiului unei istorii conflictuale de aproape doua decenii. Fotografia de grup de la fundarea acestei guvernari nu este miscata, ci impietrita: rinjetele lui Marian Oprisan, chipurile evident lipsite de orice placere ale lui Emil Boc si Mircea Geoana, absenta lui Adrian Nastase, Ion Iliescu, o grupare capabila sa se transforme intr-o dizidenta interna sa sustina un curent anti-basescian in partid. Intrarea la guvernare, care a multumit momentan grupul baronilor locali, nu are insa cum sa multumeasca pe toata lumea.
Cind crapa?
Rezista alianta PDL-PSD pina in alegerile prezidentiale de anul viitor? 16 ani de razboi continuu a transformat cele doua partide nu numai in adversari, ci si in parteneri care se cunosc foarte bine. Focarele de tensiune sint multiple si greu de anticipat, asa cum s-a vazut la alegerea presedintilor camerelor Parlamentului. In orice moment, PDL poate scoate PSD de la guvernare pentru ca are premierul si, viceversa, PSD se poate retrage in opozitie de unde poate produce caderea guvernului. E un joc mortal, cu "bomba atomica". Oricine o arunca primul, ucide nu numai adversarul, ci isi provoaca singur sfirsitul. In asemenea conditii, cel mai comod este un razboi rece, de pozitii, in care fiecare gest, cuvint si decizie va fi atent cintarit. E ca intr-o confruntare de jiu-jitsu in care fiecare adversar, egal ca forta, poate profita tocmai de manevrele celuilalt pentru a-l trinti la podea. Atacul poate fi transformat intr-o infringere usturatoare. De aceea, in ipoteza unui concubinaj fericit, nesfirsita pinda reciproca a PDL si PSD, intr-o societate amenintata de somaj, saracie si falimente, poate deveni, in mod neasteptat, un factor de stabilitate si colaborare constructiva. Opozitia se muta din Parlament in Guvern. Oamenii celor doua partide se vor controla reciproc mult mai atent, direct la actele decizionale, intr-o masura mult mai promta si eficienta decit ar putea sa o realizeze orice Parlament.
Testul unei majoritati de 70%
Sansele ca aceasta alianta sa reziste va depinde insa foarte de mult de performanta ei. Temeiul de legitimitate al aliantei dintre PDL si PSD este o promisiune foarte mare, incercata pe un termen foarte scurt: ideea ca, impreuna, cu cele 70% din Parlament, vor reusi sa preintimpine toate efectele negative economice ale crizei. Daca aceasta alianta nu face fata, pentru PDL va fi o mare problema. In estul fost comunist, situatia politica este inca fluida, nasterea si disparitia de partide inca nu s-a incheiat. Avem doar 20 de ani de existenta politica democratica si inca pot lua nastere partide cu totul noi, care vor apare in locul celor care gresesc. Traian Basescu este constient de miza anului viitor si nu a aruncat in Guvern oameni de a doua mina, ci generalii PDL: Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, dupa ce a avut de-a face refuzul lui Theodor Stolojan.
Basescu, specialistul in pulverizarea aliantelor
Inaintea neintelegerilor legate de guvernare si a crizei, campania pentru prezidentiale este, de departe, cea mai puternica amenintare pentru protocolul PSD-PDL si pentru stabilitatea guvernarii. Toata lumea va scoate sabia din teaca in campania prezidentiala. Natura testata a lui Traian Basescu va fi sa aprinda fitilul dinamitei pentru a gasi un tap ispasitor. Asa a mers in toate campaniile sale in care a avut succes. Acum, datele se schimba. Nu va mai fi asa de spumos cum ar fi fost daca PSD si PDL ar fi fost in opozitie. Pe de alta parte, atit timp cit PSD beneficiaza de guvernare, gasirea unui prezidentiabil cu orice pret nu este o obsesie a partidului. Resuscitarea in extremis a lui Sorin Oprescu, in postura de "independent", de dragul "interesului national" poate fi o varianta in conditiile in care social ""democratilor le va fi foarte greu sa pregateasca un alt personaj in perceptia opiniei publice. Cu prezenta la guvernare insa alaturi de partidul prezidential, PSD scapa de fulgerele de la Cotroceni pe tema anticoruptiei, cel mai puternic factor care a afectat imaginea PSD in ultimii ani.
Stabilitatea cu pretul coruptiei
O temere cu motivatii reale este aceea coruptiei acceptate de dragul stabilitatii. Romanii se tem de acest tip de colaborare perfecta intre marile partide. Daca negocierile merg spre o cirdasie, asa cum se intimpla, ambele partide, dar mai mult PDL, vor avea de pierdut. Modelul de cooperare care se prefigureaza este acela de acceptare reciproca a clientelei politice: presedintele CJ si viitorul prefect vor face parte din acelasi partid, fapt care va exclude posibilitatea unui control reciproc si va duce la intarirea puterii baronilor locali. Asadar, devine vizibila capacitatea organizatiilor locale de a impune optiunile politice ale centrului, ceea ce conduce la o cartelizare a aliantei PDL-PSD si configurarea unei presiuni asupra spatiului public, profitind de feudele marcate la nivel judetean. Iin plus, controlul ministerelor a fost scos din joc: comisiile parlamentare de specialitate vor fi de aceeasi culoare politica cu a ministerului care trebuia supravegheat. Mecanismele democratice sint astfel suspendate de facto de dragul stabilitatii politice.
Il poate alunga cineva pe Zeus din Olimp?
Dupa alegerile uninominale si alcatuirea guvernului PSD-PDL, "misiunea" lui Traian Basescu este ratata. Au fost abandonate cu brio toate targheturile programului politic pentru care a fost ales. Si-a construit un profil de justitiar pentru a sfirsi prin oferirea unor halci din fondurile europene baronilor PSD urmariti de DNA. S-a luptat cu "balaurul" alcatuit din cei 322 pentru a-i accepta tacit la guvernare. A condamnat formal comunismul pentru a face pace cu "Felix" la guvernare. A colonizat simbolurile Pietei Universitatii pentru a le transforma in miting electoral. Nu are inca adversar, dar marsul spre un nou mandat prezidential s-a transformat vizibil intr-un tropait in cerc. Traian Basescu din 2004 ar fi dezamagit crunt de presedintele Basescu din 2008. Prin urmare, care ar mai fi ratiunea realegerii lui Traian Basescu in 2009? Cei care l-au votat in 2004, ca alternativa la Adrian Nastase, l-au parasit sau sint pe cale in cea mai mare parte sa ingroase rindurile absenteistilor. Presedintele este constient ca electoratul din 2009 va fi radical diferit de cel din 2004. Parasirea discursului justitiar si ingrosarea tonului nationalist sau populist, retete clasice, par a fi singurele resurse menite sa-l sustina in cursa. Ceea ce ar putea fi suficient, dar departe de garantiile unui nou mandat.
Soarta sa depinde de succesul sau esecul guvernului
Pe de alta parte, gasirea unui adversar prezidentiail, alternativa onorabila la Traian Basescu, este extrem de dificila intr-un termen atit de scurt, pentru ca seful statului s-a identificat puternic cu un anumit model de conducator fata de care electoratul se simte atasat. Capacitatea partidelor de a lansa alternative este minima. Cooptarea PSD la guvernare reduce puternic intensitatea frontului pe care se vor desfasura ostilitatile. Pentru social-democrati, aruncarea "independentului" Sorin Oprescu ramine problematica. La rindul lor, ramasi in opozitie, in suferinta de personalitati, liberalii au de ales intre o defilare de rutina cu un candidat fara sanse sau atragerea unui independent din zona lumii afacerilor sau a societatii civile. In aceste conditii, cel mai mare adversar al lui Traian Basescu in calea unui nou mandat depinde de cel mai apropiat aliat: performanta guvernului condus de Emil Boc. Daca noul Guvern nu performeaza, partidul care a dat premierul si, implicit, presedintele care-l gireaza, vor fi cei care vor deconta nemultumirile in 2009, la alegerile prezidentiale.
Iluziile unei campanii, realitatea unei guvernari
Uite-asa, v-am tras pe sfora!
Contrar a ceea ce afirma in campania electorala, dupa ce a cautat mai atent in vistieria statului, Emil Boc a dat de o mare gaura. Banuia ca exista, PSD la fel, ceea ce nu l-a impiedicat sa arunce cu promisiuni in stinga si in dreapta. Explicatiile in fata electoratului pot fi necesare, dar nu si credibile. Cea mai gogonata dintre promisiuni, 25.000 de euro pentru fiecare roman intors in tara, facuta de Mircea Geoana, nu face decit sa intre in analele declaratiilor care i-au facut celebra porecla pusa de Ion Iliescu. Mai putem vorbi de un roman trimis in cosmos? Nu e cazul. Insa, o serie de promisiuni capitale, teme de campanie principale, au fost deja aruncate la cos. In ultima saptamina din 2008, ministrul PSD al Muncii, Marian Sirbu nu stia daca vor fi bani pentru cresterea punctului de pensie, incepind cu 1 ianuarie 2009, la 45% din salariul mediu pe economie. De altfel, fondul de pensii este "prabusit" dupa aprecierea lui Traian Basescu. Noua lege a indemnizatiei de crestere a copilului, stabilita la 85% din media veniturilor profesionale din ultimul an, urmeaza sa fie si ea schimbata in vederea plafonarii sumelor la 2-3 salarii medii. In ceee ce priveste dublarea, de la 1 ianuarie 2009, a alocatiei de stat pentru copii, Sirbu nu mai pomeneste absolut nimic.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Politică
Lovitură de teatru!Și primarul comunei Vânători, Ionel Lupu are 3 ani interdicție de a exercita funcția, de la încetarea actualului mandat
De același autor
