Politică

Bătălia pentru șefia PNL Vrancea intră în linie dreaptă

Mihai Boicu
24 apr 2017 1633 vizualizări
Luni seară urmau să fie validate candidaturile pentru alegerile de sâmbătă

Luni s-a terminat depunerea candidaturilor pentru conducerea PNL Vrancea, pentru alegerile care vor avea loc sâmbătă, 29 aprilie. De la începutul competiției au intrat în cursă actualul președinte, Cătălin Toma, alături de Paul Emil Ciubotaru.  Candidaturile urmau să fie validate luni seara în ședință de Biroul Permanent Județean și nu este exclus să mai fi apărut surprize între timp, deoarece mai erau discuții despre apariția sau retragerea unor candidați. După nemulțumirile provocate în rândul primarilor de modul în care a fost ales președintele PNL Focșani, se discutase varianta ca primarii să susțină un alt candidat, stabilit de comun acord. În cele din urmă, aceasta variantă a picat, deoarece nu a fost găsită o persoană care să își asume o candidatură, din diferite motive. Este posibil, totuși, ca edilii liberali să îi dea un vot negativ lui Cătălin Toma, iar acesta să aibă dificultăți în păstrarea funcției. Modul în care votează organizațiile este foarte important, de aici și interesul pentru PNL Focșani, de unde provin cei mai mulți votanți. Vinerea trecută între primari și cei doi parlamentari ai partidului, senatorul Cătălin Toma și deputatul Ion Ștefan, a izbucnit o ceartă în toată regula la sediul organizație, după ce aceștia au fost acuzați că au făcut presiuni asupra liberalului Liviu Macovei să se retragă din cursa pentru președinția PNL Focșani. În acest fel, Nicu Tănase a avut cale liberă pentru a fi ales președinte, lucru care va avea o foarte mare importanță la alegerea conducerii PNL Vrancea. (M. B.)

 

Citiţi şi:


Toma și Ștefan sunt acuzați că l-au forțat pe Liviu Macovei să nu candideze împotriva lui Nicu Tănase;


PSD tremură-n case cu frica intrată-n oase!Dup-alegeri cu miroase a ieșit Nicu Tănase

 

 

PNL-şi trage cu spor singur gloanţe în picior


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 2552 zile, 19 minute, 10 secunde
1. Ion Stefan a ajuns deputat ptr ca s-a impus la partid prin bani. 2. Toma a ajuns senator prin REDISTRIBUIRE si prin faptul ca a beneficiat de pe urma lui Stefan de banii bagati de acesta in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.