ALDE Vrancea este alături de Constantin:„Tăriceanu conduce de unul singur, într-un stil lipsit de transparență “
Ionel Celmare a declarat că filiala pe care o conduce îl susține pe Daniel Constantin și îi împărtășește punctul de vedere în relația cu aripa cotrolată de Călin PopescuT ăriceanu:
„În Vrancea nu a existat o structură a Partidului Liberal Reformator ci doar a Partidului Conservator și îl susținem pe Daniel Constantin. Principala problemă a lui Călin Popescu Tăriceanu, pe care i-o reproșăm, este că ia deciziile de unul singur sau doar împreună cu anturajul său, total neransparent, fără să se consulte cu ceilalți membri ai conducerii, din Partidul Conservator. Aceste momente tensionate din partid trebuie depășite și să ajungem la o înțelegere“.
Ionel Celmare a precizat că atitudinea lui Călin Popescu Tăriceanu și a apropiaților săi față de aripa conservatoare a ALDE este total nepotrivită și nejustificată. Cu atât mai mult cu cât, gruparea Tăriceanu și-a promovat mai mulți membri în funcții de miniștri și secretari de stat, ocupând și o parte din posturile rezervate conservatorilor.
„Fuziunea s-a făcut pe structura Partidului Conservator care are sedii și organizații în toate județele, spre deosebire de Partidul Liberal Reformator care nu era activ decât în câteva zone. Cu toate acestea, prin acordul de fuziune am acceptat că toate funcțiile la nivel politic și guvernamental să se împartă în mod egal, la paritate. Acum asistăm la o încercare de preluare prin forță, abuziv a partidului“, a precizat președintele ALDE Vrancea.
În opinia sa, Călin Popescu Tăriceanu este prost sfătuit ca să acționeze ca să-i înlăture pe conservatori iar acest lucru se va răsfrânge în mod negative asupra ALDE.
„Daniel Constantin a declarat că nu-și dorește funcția de președinte al ALDE și că nu va candida pentru aceasta, la viitorul congres. Dimpotrivă, a anunțat că susține candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu, urmând ca el să ocupe a doua poziție în partid, de președinte executiv. Se pare că Tăriceanu și apropiații săi nu sunt de acord cu această împărțire și de aici toate tensiunile din partid“, a afirmat Celmare.
Daniel Constantin acuză o lovitură de partid
Tensiunile din ALDE au ieșit la iveală duminică, când copreședintele Daniel Constantin a părăsit ședința Delegației Permanente care a stabilit data alegerilor pentru conducerea partidului pe 21 aprilie 2017. Constantin a declarat că a luat această hotărâre după ce a constatat că Delegația Permanentă nu a fost statutară. De asemenea, el a anunțat că va ataca în instață hotărârile adoptate cu acest prilej.
„S-a întâmplat un fapt regretabil: o încercare abuzivă de preluare de putere. Vreau să se ştie un lucru: am avut această atitudine pentru că ţine de anumite principii. Ţin la oamenii care au fost alături de mine în această perioadă. N-o să accept să dau anumiţi oameni la o parte doar pentru că nu-i plac domnului Tăriceanu. Au fost convocaţi alţi oameni care nu fac parte din delegaţia permanentă. Vom contesta în instanţă acest simulacru de întrunire de astăzi. Nu vreau să fac concesii de la principii sau de la oameni֧“, a afirmat Daniel Constantin la Realitatea TV.
Constantin a dorit să puncteze că nu va pleca din ALDE și că, mai mult, dacă viitoarele alegeri interne nu se vor derula conform prevederilor statutului, își va reconsidera poziția de a candida la șefia ALDE.(Ionel Sclavone)