Politică

CJ Vrancea a dat o clădire Primăriei Dumitrești

Mihai Boicu
9 mar 2017 1194 vizualizări
Consiliul Județean Vrancea a hotărât, la ședința de miercuri, să dea Primăriei Dumitrești o clădire din comună de care autoritățile locale au nevoie pentru realizarea unui proiect cu fonduri europene.

  Primăria Dumitrești vrea să înființeze un centru social multifuncțional pentru persoane vârstnice, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Pentru aceasta, autoritățile locale au solicitat CJ clădirea în care a funcționat fosta casă de copii din comună. Clădirea destinată proiectului a fost construită în anul 1935 și, în decursul timpului, aici și-au desfășurat activitatea Liceul Teoretic Dumitrești, casa de copii, precum și primăria, în perioada 2010 – 2013. Proiectul prin care CJ a dat Primăriei Dumitrești clădirea a fost introdus suplimentar pe ordinea zi a ședinței extraordinare a CJ. Vicepreședintele Ionel Cel – Mare, cel care a condus ședința, a justificat urgența prin faptul că proiectele depuse  pentru finanțare prin POR sunt aprobate în ordinea în care sunt depuse. (M. B.)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Puiu ROSCULET, acum 2597 zile, 20 ore, 11 minute, 57 secunde
In cladirea retrocedata de Consiliul Judetean deci cladirea a apartinut comunei ,pana la infiintarea Casei de copii fete ,au mai functionat Caminul Cultural ,al comunei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.