Politică

Curtea de Conturi: Gaură de peste 600.000 lei din salarii necuvenite și taxe neîncasate la Primăria Răcoasa

Ionel Sclavone
20 feb 2017 6081 vizualizări
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu de peste 550.000 lei înbugetul Primăriei din Răcoasa, condusă de pesedistul Sebastian Vladimir Păun, constând drepturi bănești acordate necuvenit angajaților precum și din plăți în contul unor bunuri și servicii făcute fără acte justificative. Pe de altă parte, autoritatea de control a mai constatat neconcordanțe în documentele fiscale de unde a mai rezultat o pagubă de 58.000 de lei.

 

Bugetul comunei  Răcoasa a fost   prejudiciat  cu aproximativ 561 de mii de lei din cauza unor  nereguli  comise de conducerea Primăriei,în administrarea  fondurilor  publice. Paguba a fost  stabilită de inspectorii   Curții de Conturi care au verificat  activitatea   desfășurată  în 2015 de instituția   condusă de primarul Vladimir Sebastian Păun.

Între  altele, în  urma   verificărilor   s-a constatat  că   subalternii   primarului   Păun au încasat  bani  necuveniți   pentru  implementarea  aunor   proiecte   europene.Potrivit  raportului, sumele achitate au fost  mai   mari   decât   cele   prevăzute de lege: „Au fost   stabilite şi   achitate   drepturi de personal mai  mari  decât   cele legal cuvenite   pentru   orele   prestate   în    cadrul   echipelor de implementare a unor  proiecte   finanţate din fonduri  nerambursabile“.


În replică,Sebastian Păun  spune  că   ar fi vorba   de o greșeală de calcul  și  că    funcionarii au lucrat  și au meritat  banii  pe care i-au încasat: „A fost  calculat  greșit   numărul de ore pe care le puteau  lucra  pe un proiect. Încurcătura a fost  posibilă  deoarece   aceiași   oameni au implementat  mai  multe   investiții.Într-un caz, nu a fost  emisă   dispoziția de nominalizare a  echipei de proiect  și din această  cauză nu li s-au recunoscut  drepturile  bănești“.

Curtea de Conturi a mai sesizat  că   angajații   Primăriei   Răcoasa   au beneficiat de diverse sporuri și   compensații   salariale care nu sunt  prevăzute în   legislația  privind   salarizarea  personalului   bugetar. Acestea au fost  negociate  doar  în   baza  contractului  colectiv de muncă.

„Funcţionarilor  publici  şi   personalului contractual din cadrul  unităţii le-au fost   acordate  drepturi   băneşti, negociate  prin   acordul/contractul  colectiv de muncă, deşi  aceste   drepturi nu sunt   prevăzute de legislaţia   în   vigoare  pentru   categoriile de personal cărora le-au fost  acordate“, se arată  în  raportul   de audit întocmit de inspectorii    Curții.

Inspectorii de audit au solicitat  conducerii  Primăriei  să  identifice   eventualele   situații   similare   în care s-au plătit   drepturi   salariale   necuvenite  sau care nu sunt  prevăzute de lege, să  stabilească   mărimea   prejudiciului  și   să  ia  toate  măsurile  necesare   pentru   recuperarea  acestuia  și  intrarea  în   legalitate.

Sebastian Vladimir Păun  a precizat  că   susținerile   Curții de Conturi  se bazează  pe  modul   în care inspectorii au interpretat  anumite  documente și  acte normative.

„Domniile lor  consideră  că   anumite   drepturi  bănești   pe care le-am acordat  angajaților, în  baza    Acordului   Colectiv de Muncă, sunt   necuvenite   deoarece n-ar fi prevăzute  în   lege. Or, există o hotărâre  judecătorească care ne obligă  să    acordăm  acele   sume la salarii. Curtea de Conturi n-a  acceptat  decizia   judecătorilor  și de aici   problema. Am contestat   raportul de control în  instanță  și   vom   vedea cine va   avea   câștig de cauză“, a declarat Sebastian Păun.


Primăria n-a  încasat taxa de salubritate

O altă sursă de prejudicire a bugetului local a fost , conform auditului,modul  defectuos „de stabilire, evidențiere şi  urmărire a încasării  veniturilor   bugetare, în  cuantumul  şi la termenele   stabilite de lege“. În   acest   caz, Curtea de Conturi a   estimat o pagubă de 58.000 de lei. Suma provine, pe de-o parte,din neîncasarea   taxelor de salubritate  instituite  prin  hotărârea   Consiliului Local Răcoasa, pentru  prestarea   acestui  serviciu la nivelul  comunităţii.Aceste  sume care ar fi trebuit  să se constituie  în   venituri   proprii ale Primăriei au fost  subevaluate  iar   colectarea  lor nu a fost  urmărită de funcționarii   resposabili:

 „Veniturile  proprii ale entităţii au fost  subevaluate  şi nu au fost   urmărite   spre   încasare la nivelu  lpotenţialului real, nefiind  înregistrate   drepturile de încasat din taxa de salubrizare  instituită   prin   hotărâre a consiliului local pentru  prestarea   acestui   serviciu la nivelul   comunităţii“.

Nici în  acest  caz Sebastian Păun nu este de acord cu constatările   auditului, spunând  că  cei   cărora nu li s-a încasat  taxă de salubritate nu aveau contract cu Primăria. „Sunt  gospodării la care mașina de salubritate  nu poate   ajunge. Din acest  motiv, pentru  că nu le prestăm  serviciile  nici nu putem taxa. Aceste excepții au fost  prevăzute și  în   Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a   instituit taxa de salubritate  însă  Curtea de Conturi nu a ținut  seamă. Vom merge în  instanță  și cu această  problemă  și  vom   vedea ce   soluție  dau  judecătorii“, a subliniat   primarul  comunei   Răcoasa.(Ionel Sclavone)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.