Politică

Consiliul Judeţean face şedinţă extraordinară pentru drumuri

Mihai Boicu
3 ian 2017 2253 vizualizări
Consilierii judeţeni au de dezbătut zece proiecte privitoare la drumurile judeţene care vor fi modernizate cu fonduri europene u de asemenea, la şedinţă va fi numit, temporar, un director la Evidenţa Persoanelor

Consiliul Judeţean Vrancea a fost convocat astăzi în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se mai multe proiecte referitoare la cele cinci drumuri judeţene care vor fi modernizate cu fonduri europene. Cinci proiecte au ca obiect aprobarea documentaţiei tehnico – economice, la faza Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, studii de teren şi a indicatorilor tehnico – economici. Alte cinci proiecte se referă la aprobarea acestor investiţii, precum şi a acordurilor de parteneriat cu localităţile prin care trec aceste drumuri. CJ a solicitat finanţare la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud – Est Brăila pentru cinci drumuri care se află într-o stare dezastruoasă. DJ 202 E limită jud. Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejiţa- Tîmboeşti – Bordeşti are o lungime de 22,517 km şi o valoare a investiţiei de 56,8 milioane lei. DJ 205 C Focşani – Goleşti – Vîrteşcoiu are o lungime de 15,187 km şi necesită 47,1 milioane lei pentru modernizare. DJ 204 P Gugeşti – Dragosloveni – Gura Caliţei – Dealu Lung – Tinoasa – Poeniţa – Dumitreşti are 33,72 km lungime şi are nevoie de fonduri în valoare de 243,3 milioane lei. Suma este mult mai mare decât în cazul altor drumuri, pentru că acest drum străbate zone cu relief dificil şi alunecări de teren, fiind nevoie de lucrări de o complexitate mai mare. DJ 205 R Gologanu – Slobozia – Ciorăşti are o lungime de 16,97 km, iar suma solicitată pentru asfaltare şi alte lucrări se ridică la 26,9 milioane lei. DJ 205 B străbate localităţile Dumbrăveni – Gugeşti – Popeşti – Urecheşti – Budeşti – Coteşti – Blidari – Bonţeşti – Dălhăuţi – Faraoanale – Rîmniceanca – Beciu – Odobeşti pe o lungime de 29,476 km. Pentru modernizarea acestui drum  este necesară suma de 109,4 milioane lei. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 483 milioane lei. Modernizarea drumurilor ar urma să dureze cel puţin trei ani şi jumătate. Cum însă la CJ au fost tot timpul probleme în derularea proiectelor cu fonduri europene, nu este exclus să apară surprize. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei CJ este exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv la Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Vrancea de către Cătălin Ciobotaru, inspector, clasa I, gradul profesional superior la Compartimentul regim evidenţă din cadrul Biroului de evidenţă a persoanelor, pe o perioadă de 6 luni. Funcţia a rămas vacantă, după ce fostul director a ieşit la pensie. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
petrea nicolae, acum 2641 zile, 2 ore, 29 minute, 7 secunde
DAR STRAZILE DIN FOCSANI CAND VOR FI REPARATE SAU CARPITE ?? STR.GHEORGHE DOJA COLT CU PETRE LICIU ARE GROPI DE 50 CM SI NE RUPEM MASINILE ZILNIC CAND TRECEM SPRE CENTURA ! VA RUGAM SA FILMATI STRADA citeste integral
nicu, acum 2641 zile, 18 ore, 47 minute, 17 secunde
Daca esueaza si de aceasta data aeste proiete atuni demisia consilierilor juideteni si alte alegeri locale, doar asa sa se poata rezolva. Prin vocea alegatorilor.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.