Politică

Şoferul turc implicat în accidentul de la Mărăşeşti, plasat în arest la domiciliu

Dan Chiriac
9 dec 2016 1947 vizualizări
Acesta a fost eliberat din arest după o decizie a magistraţilor vranceni

Cetăţeanul turc acuzat că a omorat cu maşina un barbat de 65 de ani din Mărăşeşti şi a fugit de la locul faptei, a scăpat de arestul preventiv. Magistraţii de la Tribunalul Vrancea au decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu. " Admite contestaţia promovată de inculpatul DEMIRAT SELAHATTIN, cercetat pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fapte prev. de art. 192 al.2 C.pen. şi art. 338 al.1 C.pen., cu aplic.art. 38 al.1 C.penal în prezent aflată în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. Vrancea împotriva Încheierii pronunţată de Judecătoria Focşani la data de 06.12.2016. Desfiinţează încheierea din data de 06.12.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Focşani. Înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 06.12.2016 până la 04.01.2017 cu măsura aresatului la domiciliu prevăzută de art. 218 Cod pr.penală pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare. Obligă inculpatul în temeiul art. 221 Cod pr.penală pe perioada aplicării măsurii să locuiască în Bacău şi să respecte următoarele dispoziţii : să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu martorii sau experţii desemnaţi sau alte persoane ale căror declaraţii sunt considerate utile pentru desfăşurarea urmăririi penale. Desfiinţează mandatul de arestare preventivă nr. 60/U.P./06.12.2016 emis de Judecătoria Focşani. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Demirat Selahattin pentru executarea măsurii arestului la domiciliu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 60/UP emis la data de 06.12.2016 emis de Judecătoria Focşani, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina acestuia. Definitivă", se arată în decizia magistraţilor vranceni. Reamintim că  cetăţeanul  turc a provocat accidentul mortal de duminică seara la Mărăşeşti, pe DN2 E85.  Poliţiştii spun că cetăţeanul turc a acroşat cu maşina la volanul căreia se afla un bărbat de 65 de ani din Mărăşeşti, după care a fugit de la locul faptei. Şoferul turc este suspectat că nu ar deţine permis de conducere. Victima a decedat. Autorul  accidentului mortal de la Mărăşeşti are o mică afacere în comuna Homocea. Acesta  are un şofer angajat, care îl ajuta de fiecare dată să se deplaseze prin ţară. Din motive necunoscute, duminică, autorul accidentului a decis să se urce la volan şi să plece cu maşina. Aceasta era închiriată din Bacău. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.