Politică

CJ va depune proiecte cu finanţare europeană pentru cinci drumuri

Mihai Boicu
10 nov 2016 1625 vizualizări
Consilierii judeţeni au aprobat ieri documentaţiile pentru modernizarea a cinci drumuri judeţene, pentru ca proiectele să poată fi depuse în termen

Consiliul Judeţean Vrancea mai are timp la dispoziţie până pe data de 16 noiembrie pentru a depune cinci proiecte de modernizare a unor drumuri pe care le are în administrare cu fonduri  europene, motiv pentru care a convocat o şedinţă extraordinară. Aceste proiecte trebuie depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud – Est Brăila, unde deja au fost incluse pe lista prioritară de investiţii care ar trebuie finanţate. CJ nu a avut însă documentaţia pusă la punct, vina fiind aruncată pe firma care trebuie să o realizeze, FieldSurvey. Printre neregulile constatate s-a numărat şi neobţinerea autorizaţiilor necesare, de la Cadastru şi Mediu, ceea ce a determinat CJ să întreprindă demersuri de urgenţă pentru obţinerea lor. De asemenea, au fost şi alte probleme la documentaţia tehnică, iar aceasta  a fost revizuită. Consilierii judeţeni  au aprobat ieri pentru toate cele cinci drumuri documentaţia tehnică, studiile de teren şi indicatorii tehnico – economici. De asemenea, au fost  aprobate proiectele în totalitatea lor, cheltuielile care trebuie realizate şi acordurile de parteneriat cu unităţile administrativ teritoriale care sunt străbătute de aceste drumuri. Proiectele au fost aprobate după ce liberalii, prin vocea lui Emilian Diaconu, au propus un amendament potrivit căruia să fie urmărit stadiul de execuţie a lucrărilor şi luate măsuri dacă apar întârzieri. Propunerea a picat însă la vot, după o serie de replici acide între Marian Oprişan şi liberali. DJ 202 E limită jud. Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejiţa- Tîmboeşti – Bordeşti are o lungime de 22,517 km şi o valoare a investiţiei de 56,8 milioane lei. DJ 205 C Focşani – Goleşti – Vîrteşcoiu are o lungime de 15,187 km şi necesită 47,1 milioane lei pentru modernizare. DJ 204 P Gugeşti – Dragosloveni – Gura Caliţei – Dealu Lung – Tinoasa – Poeniţa – Dumitreşti are 33,72 km lungime şi are nevoie de fonduri în valoare de 243,3 milioane lei. Suma este mult mai mare decât în cazul altor drumuri, pentru că acest drum străbate zone cu relief dificil şi alunecări de teren, fiind nevoie de lucrări de o complexitate mai mare. DJ 205 R Gologanu – Slobozia – Ciorăşti are o lungime de 16,97 km, iar suma solicitată pentru asfaltare şi alte lucrări se ridică la 26,9 milioane lei. DJ 205 B străbate localităţileDumbrăveni – Gugeşti – Popeşti – Urecheşti – Budeşti – Coteşti – Blidari – Bonţeşti – Dălhăuţi – Faraoanale – Rîmniceanca – Beciu – Odobeşti pe o lungime de 29,476 km. Pentru modernizarea acestui drum  este necesară suma de 109,4 milioane lei. Suma totală estimată pentru asfaltarea acestor drumuri este de peste 483 milioane lei, respectiv peste 107 milioane de euro. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.