Politică

Dezvoltarea zonei de nord a Focşaniului nu este prioritatea lui Misăilă

Iulia Crețu
6 nov 2016 3824 vizualizări
Este una dintre concluziile primei şedinţe de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism pe care edilul a prezidat-o

Comisia tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), condusă de primarul Focşaniului Cristi Misăilă, s-a întrunit vineri, pentru analizarea documentaţiilor propuse spre avizare. Discuţiile din cadrul şedinţei au dus spre formularea a două concluzii: municipiul are nevoie urgentă de adoptarea unui Plan Urbanistic General, iar dezvoltarea zonei de nord a oraşului nu reprezintă o prioritate pentru administraţia Cristi Misăilă, după cum reiese dintr-o informare postată pe site-ul Primăriei Focşani. Edilul motivează şi de ce nu susţine, în acest moment, dezvoltarea zonei de la ieşire spre Mărăşeşti. “Dezvoltarea zonei de nord a oraşului nu este, la acest moment, principala preocupare a administraţiei, în condiţiile în care pot apărea probleme de colectare a apei în condiţii meteo nefavorabile”, după cum se arată în comunicat. Edilul a cerut, la prima sa şedinţă de CTATU, la care nu a participat arhitectul şef al Focşaniului, Diana Decuseară, care a demisionat din funcţie luna trecută, necesitatea unei dezvoltări unitare a zonelor care se doresc atrase în intravilan. “Fiecare punct înscris pe ordinea de zi a fost discutat şi analizat de către membrii comisiei, aceştia având o serie de observaţii la documentaţiile care nu respectau toate reglementările în domeniul urbanistic. Primarul Cristi Misăilă a subliniat importanţa unei dezvoltări unitare a zonelor unde se doreşte atragerea în intravilan în vederea construirii de noi ansambluri de locuinţe. În aceste situaţii este necesară asigurarea tuturor utilităţilor - electricitate, apă, canalizare încă din faza premergătoare, dar şi o gândire integrată a ceea ce înseamnă dezvoltarea ulterioară a respectivului cartier – spaţii verzi, locuri de parcare, locuri de joacă, spaţii pentru grădiniţă, şcoală etc.. Aceasta este prima şedinţă a C.T.U.A.T. ale cărei lucrări sunt conduse de primarul Cristi Misăilă, care a accentuat, încă o dată, necesitatea adoptării cât mai rapide a unui Plan Urbanistic General la nivelul municipiului Focşani”, după cum se mai arată în informarea municipalităţii. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
focsaneanu, acum 2699 zile, 3 ore, 22 minute, 20 secunde
Bani risipiti in zadar pentru ca la Focsani PUG-urile anterioare nu au fost luate in seama niciodata. Daca se respectau nu era distrus canalul de desecare ce asigura preluarea apelor pluviale si citeste integral
stefan, acum 2699 zile, 3 ore, 40 minute, 31 secunde
Dar prinarul Misaila are alte prioritati in afara de cele de partid? Nu prea cred
, acum 2699 zile, 5 ore, 53 minute, 19 secunde
PUG-ul trebuie si respectat, nu cum s-a intimplat pina acum. Problemele privind colectarea apelor pluviale din zona au aparut dupa ce predecesorul dlui Misaila a aprobat realizarea de constructii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.