Politică

Şedinţă pentru refacerea drumurilor

Iulia Crețu
10 oct 2016 1821 vizualizări
Reprezentanţii Prefecturii Vrancea, ai Inspectoratului Judeţean de Urgenţă, ai Poliţiei şi Secţiei Drumuri Naţionale Vrancea au avut ieri o întalnire pentru a se analiza situaţia existentă pe DN2-E85, între km. 224 - 226, ca urmare a revărsării râului Trotuş în vară

Prefectul Sorin Hornea a cerut urgentarea demersurilor necesare a fi întreprinse de CNADNR pentru refacerea tronsonului de drum. „Pe tronsonul menţionat, în sezonul rece şi pe fondul manifestării unor fenomene meteo de polei sau viscol, se pot produce accidente cu urmări grave”, se arată într-o informare a Prefecturii. S-au mai discutat şi alte 35 de puncte dintre care, cel mai important, situaţia de pe DN2-M, la km. 37, în Andreiaşu de Jos, unde în urma fenomenelor meteo din august, platforma drumului a fost grav afectată. „Tot cu această ocazie s-a discutat şi posibilitatea realizării unor panouri de avertizare ce urmează a fi montate pe DN 2 D în zona în care nu este semnal GSM pentru apelarea serviciului de urgenţă 112. Porţiunea de drum de aproape 25 de km, amonte de localitatea Greşu, care nu este acoperită de semnal va fi anunţată participanţilor la trafic prin mai multe panouri, vizibile şi pe timpul nopţii. Toate demersurile necesare montării acestor avertizoare urmează a fi făcute de către reprezentanţii CNADNR şi cei ai Poliţiei Rutiere să ducă la îndeplinire această acţiune”, se mai arată în comunicatul Prefecturii. (I. C.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.