Politică

Vrancea ar putea avea 4 “super-comune”

Ziarul de Vrancea
23 aug 2016 4747 vizualizări
Guvernul Cioloş vrea să înfiinţeze comune poli- regionali u acestea vor avea rol de servire intercomunală la nivelul zonelor lipsite de oraşe pe o distanta de minim 25 km

O nouă unitate administrativ-teritorială ar putea apărea în Romania. Un proiect de lege privind reclasificarea localităţilor propune înfiinţarea a 183 de comune poli-regionali. Aceste localităţi vor fi practic un fel de "super-comune", cu rol de servire intercomunală la nivelul zonelor lipsite de oraşe pe o distanta de minim 25 km. În Vrancea comunele Dumitreşti, Gugeşti, Măicăneşti şi Vidra  ar putea fi incluse în categoria polilor regionali. Proiectul de lege stipulează că dezvoltarea acestor localităţi este "sprijinită" de Guvern inclusiv prin reabilitarea infrastructurii de transport, tehnico-edilitară şi socio-culturală. Dacă iniţiativa legislativă a Guvernului Cioloş va avea susţinere în Parlament, comunele din Romania vor fi împărţite în două categorii: comune poli-regionali şi alte comune. „Super-comunele” sunt localităţi cu rol de "loc central" în judeţe care pot prelua servicii cu rol teritorial în sănătate, educaţie, cultură, comerţ şi servicii. Ele vor avea o populaţie de minim 2.000 locuitori. În desemnarea drept comună - pol rural au fost luaţi în calcul mai mulţi factori: rata migraţiei temporare a populaţiei, rata medie anuală de creştere a populaţiei, volumul populaţiei, accesibilitatea rutieră şi feroviara, ponderea persoanelor cu studii superioare sau mărimea medie a exploataţiilor agricole. Comunele alese în Vrancea sunt amplasate în zone cu mai multe localităţi rurale şi deja au un rol important. Dumitreşti este cea mai importantă localitate de pe Valea Ramnicului. Vidra este amplasată la intrarea în zona de munte a Vrancei şi este una dintre cele mai mari comune din judeţ. Comuna Gugeşti este, de asemenea, o localitate mare, la fel ca şi Măicăneşti, în sudul judeţului, unul dintre criterii fiind amplasarea acestora. (Z. V.)
    


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Florin , acum 2800 zile, 22 ore, 20 minute, 9 secunde
Poate o populatie de mimim 20000 de locuitori , numai comuna vidra are o populatie de peste 7000 locuitori
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.