Politică

Vrancea cotropită bucată cu bucată: Rețeaua cumetrilor crescută în umbra lui Oprișan (episodul 1)

Ziarul de Vrancea
26 iul 2016 11726 vizualizări
De mai bine de zece ani, județul Vrancea este acaparat, bucată cu bucată, de o grupare de așa-ziși lupi tineri care au crescut în umbra baronului Marian Oprișan, pe care o vom numi "Rețeaua Cumetrilor". Obiectivul său este de a acapara cât mai multă putere și de a obține cât mai mulți bani. Acționând aparent sub autoritatea și cu încuviințarea baronului, cumetrii se folosesc de numele său pentru a-și ascunde propriile aranjamente ori pentru a face să li se deschidă uși, altfel inaccesibile. Au căpătat atât de multă putere încât controlează afaceri cu fonduri bugetare și europene ori impun candidaturi pentru funcții publice. Primarii și directorii de instituții le ascultă comenzile, iar adversarii politici negociază cu ei diverse aranjamente.

 

Rețeaua cumetrilor a început să se dezvolte în anii 2005-2006, când Marian Oprișan a devenit preocupat de dosarele sale penale. Speriat de perspectiva pușcăriei, și-a delegat prerogativele, neoficial, către secretarul județului, Raluca Dan, în care a căpătat o încredere oarbă. Cu atât mai mult cu cât  ea a lucrat cu avocații la apărarea pentru dosarul său de corupție.


Foto: Raluca Dan

Ambițioasă, lipsită de scrupule și avidă de putere, Raluca Dan, căreia i se mai spune și Șefa (Oprișan este Șefu)  și-a sporit constant influența asupra baronului, intrând pe sub pielea apropiaților săi ori îndepărtându-i pe cei pe care nu-i putea controla.

 

          Foto: Cumătrul George Băeșu

 

 

 

 

 

 

Este de notorietate cazul cumătrului George Băeșu, fost om de încredere, căzut în dizgrație după ce, alimentat cu zvonuri, Oprișan a fost convins că-i țintește locul.

Având acces nelimitat la el, Raluca Dan l-a făcut să creadă că-i este indispensabilă, singura capabilă să găsească rezolvări la orice problemă de investiții, spețe juridice, economice, organizare de evenimente ș.a.m.d.

Natural, în jurul ei s-a configurat Rețeaua Cumetrilor formată din oameni dornici să parvină precum Iulian Matache, Daniela Olaru, Cătălin Vrabie, Gabriel Necula, Bogdan Matișan, Cristi Misăilă sau Nicușor Halici. Sunt personaje aflate în poziții de top, legate prin relații de rudenie, interese comune sau prietenii care iau decizii, uneori peste capul lui Oprișan, în probleme din cele mai importante pentru județ. Sub ei se ramifică un întreg păienjeniș format din afaceriști, funcționari, primari sau politicieni ai opoziției.  

 

Raluca Dan, regina veniturilor ascunse

 

După cum arată  declarațiile de avere, Raluca Dan nu scapănici o ocazie pentru a-și majora veniturile. Pe lângă  salariu, câștigă  bani de la CUP SA și CUP Salubritate sau ca expert UNCJR. Punând cap la cap informațiile, deoarece omite  să-și  facă  publice  toate  câștigurile, putem  aprecia  că  îi intră  înconturi  în  jur de 15.000 de lei lunar. Divorțată de avocatul Adrian Dan, a  obținut la partaj o casă de 340 mp  construită  în   2012. La fel ca și  Oprișan, deși nu deține  nici  un  autoturism, este  văzută  șofând o limuzină Mercedes. 

Odată cu ascensiunea  sa au crescut  și  cifrele de afaceri ale familiei. Avocatul Adrian Dan, fostul  soț, a beneficiat, de numeroase  contracte de asistență  juridică cu primării din județ, inclusiv dintre  cele  conduse de primari  ai  Opoziției. Pe de altă parte, numele  Ralucăi Dan a fost de ajuns  pentru ca firmele  tatălui, Ion Harabagiu ,specializate în vânzarea  și  întreținerea  aparatelor de aer  condiționat  să  intre  în  aproape  toate  instituțiile  vrâncene, în  ciuda  prețurilor  pipărate.


Foto: Tatăl Ralucăi Dan,Ion Harabagiu

Harions Serv SRL, una  dintre  firme, derulează  contracte cu primăriile  Focșani, Adjud, Mărășești, Garoafa, Vulturu, școala Găgești, Administrația  Piețelor  și  CJ. La acestea se adaugă  cele care nu apar  în  declarațiile de interese, cu Centrul de Transfuzie  Sanguină, DGASPC ori cu Centrul  Militar Zonal.

 

Constantin Mândrilă, o Conservă greu de demis


Lui Constantin Mândrilă, zis Conservă, directorul  Spitalului  Județean, Raluca Dan i-a botezat  copiii din prima căsătorie. Fost  secretar general al Prefecturii, el a fost  condamnat la trei  luni cu suspendare  pentru  furt de alimente.

 

Foto:Cumătrul Constantin Mândrilă zis Conservă

În  perioada de încercare, până la reabilitare, Mândrilăocupat  postul de manager public la Primăria  Odobești. În  anul 2012, fără a ține  cont de antecedente sau de competență, Oprișan  și-a dat  acceptul, la propunerea  colaboratoarei sale, să fie numit manager la „Sf. Pantelimon“.

În spatele  numirii, mulți au văzut  interesul  Ralucăi Dan de a controla, printr-un om de încredere, achizițiile de medicamente  și  echipamente  medicale. În două  rânduri, Mândrilă a fost destituit pentru  incompetență, deoarece nu a  atins  indicatorii de performanță, însă de fiecare  dată a revenit la conducerea  spitalului.

 Halici, fostul  prefectul care a anulat  prejudiciul din dosarul  Oprișan

În  guvernarea Ponta, Raluca Dan  a tras  sforile  pentru ca la conducerea  Prefecturii  să  ajungă  Nicușor  Halici, personaj care-i  datorează  cariera. Cu câteva  săptămâni  înainte de alegerile locale Halici a fost  înlocuit de actualul prefect, Sorin  Hornea.  Cu toate  acestea, n-a fost  abandonat ci pus pe  lista de consilieri  județeni  ai PSD, urmând ca, în cazul  revenirii social-democraților la putere, să se întoarcă  în  Prefectură

 

Foto: Nicușor  Halici  personaj care-i  datorează  cariera  Ralucăi Dan


Fost  secretar la Păulești, Nicușor  Halici a fost  promovat   șef al Direcției  Juridice a CJ, în  momentul  în care Marian Oprișan  avea  nevoie de un document din care să  reiasă  că   instituția nu a fost  prejudiciată. A fost  unul  dintre  primele  acte  emise de Halici ca jurist șef care s-a dovedit  foarte  util  în  instanță  deoarece  Oprișan a fost  achitat  în  dosarul de corupție.

Singurul  lucru  notabil  pe care l-a  făcut  Halici  în  cariera de prefect s-a petrecut  într-una din ședințele cu șefii de instituții, când le-a atras  atenția  să nu-l mai  bîrfească  în  pauzele de cafea.

Numele  său a fost  vehiculat, printre  cele ale potențialilor  candidați PSD la Primăria  Focșani, bucurându-se de susținerea  Ralucăi Dan. În  ciuda  eforturilor  depuse  pentru a-l convinge  pe  Oprișan  să-l accepte, acesta  l-a preferat  pe  Cristi  Misăilă.(Va continua)

 (Ionel Sclavone)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
D.N.A, acum 2820 zile, 14 ore, 15 minute, 25 secunde
NIŞTE GUNOAIE VOR PLATII CU TOTII CÂT DE CURÂND
Portofele, acum 2821 zile, 22 ore, 36 minute, 42 secunde
Masa lui asta este mare afacerista , a dat lovitura .Toata agoniseala manechinului este la adapost .Oare de ce nu o scutura DNA-ul pe masa sa vedem cum a reusit o fosta portarita e la Confectia citeste integral
, acum 2823 zile, 4 ore, 57 minute, 45 secunde
Suraianu ofticatu suraianu turanatorul suraianu. legionaru
Vrancedanu, acum 2823 zile, 9 ore, 42 minute
Dacă cineva ar fi curios să arunce o privire şi în instituţiile publice din subordine, s-ar îngrozi : directori obedienţi, numiţi de peste 20 ani,şefi contabili, de secţii, citeste integral
tzatza floarea, acum 2823 zile, 9 ore, 56 minute, 47 secunde
Pe cand episodul 2, comentariile vad ca nu le mai publicati, deja v-au atacat???
VLAD TEPES, acum 2823 zile, 14 ore, 4 minute, 28 secunde
si te oftici suraian ce esti
Gelu sclavdue, acum 2824 zile, 6 ore, 3 minute, 13 secunde
E o redare soft a mizeriilor și a nelegiuirilor făcute de Oprisan-Portofel de către unul dintre lingăii săi cei mai slinosi. Acest Scalvone, după nume e într-adevar sclavul no. one. Si nu-i asa citeste integral
tatu, acum 2824 zile, 10 ore, 24 minute, 3 secunde
Vaaai! Aproape incredibil ce a ajuns acest judet, te trec fiorii citind, Doamne pazeste cat de periculosi sunt!!!
Suraianul, acum 2824 zile, 12 ore, 41 minute, 33 secunde
Si la SURAIA - Oprisan face afaceri oneroase cu Harabor Aurel cu balastiera de la Suraia.La numit presedintele PSD pe comuna si acum viceprimar al comunei Suraia cu toate ca la baza are o condamnare citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.