Politică

Cum votează deţinuţii care nu şi-au pierdut drepturile electorale

Mihai Boicu
3 mai 2016 1329 vizualizări
Biroul Electoral Central a stabilit procedura de vot în cazul persoanelor care sunt deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt condamnate la o pedeapsă privativă de libertate, dar nu şi-au pierdut drepturile electorale.

Astfel, pentru aceste persoane dreptul la vot se exercită prin intermediul urnei speciale. Directorii penitenciarilor sau ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să anunţe înainte de alegeri că alegătorii arestaţi sau condamnaţi pot vota la alegerile locale daca au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă. Cererile de votare se fac în scris şi se depun la directorii penitenciarilor sau locurilor de deţinere cel târziu în preziua votării. După aceea, până cel târziu la ora 10.00 în ziua votării cererile trebuie depuse la biroul electoral al secţiei de votare în a cărei rază se află penitenciarul sau locul de deţinere. Dacă sunt peste 200 de solicitări, printr-o decizie a biroului electoral de circumscripţie cererile pot fi depuse la mai multe secţii de votare din localitatea respectivă. Tot prin intermediul urnei speciale pot vota şi persoanele care sunt arestate la domiciliu. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.